Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov au remizat, scor 0-0, într-un meci contând pentru
etapa a 24-a a Ligii 1, cu toate că medieşenii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 47, ca urmare a eliminării mijlocaşului Valentin Negru.
Gaz Metan Mediaş - FC Braşov 0 - 0
Au marcat: -
Gaz: Pleşca - Radovici, Frăsinescu, Markovici, Petre - Negru, Tahar - Avram (Cojocnean '61, Vitinho '75), Eric de Oliveira (Ciucă '83), Llullaku - Bawab.
Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Braşov: Mutu - Vagner, Oltean, Munteanu, Velayos - Viveiros (Tătar '81), Machado, Dias (Batin '73), Popa - Mateiu, Buga.
Antrenor: Adrian Szabo.
Cartonaşe galbene: Avram '54, Eric '68, Tahar '76, Radovici '90, Bawab 90+3 / Buga '19, Popa '43, Păun '68, Munteanu '85, Oltean '89.
Cartonaş roşu: Negru (47).
Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de George Găman, ajutat la cele două linii de Mircea Orbuleţi şi Bogdan Gheorghe, în timp ce Adrian Ilyeş a fost rezervă. Observatorul de arbitri a fost Florentin Ivan.
În minutul 19, după ce a ratat o şansă mare de gol, atacantul braşovenilor, Mugurel Buga, şi-a scos tricoul de supărare, iar arbitrul George Găman l-a sancţionat cu galben.
Mijlocaşul gazdelor, Valentin Negru, a fost eliminat în minutul 47 după un atac cu piciorul ridicat asupra mijlocaşului Iulian Popa.
Iulian Popa (FC Braşov), care în minutul 43 a fost avertizat pentru un fault la Frăsinescu, a primit cel de-al patrulea cartonaş galben în acest sezon, el urmând să fie suspendat pentru meciul cu Ceahlăul din etapa a 25-a. Totodată şi Georgian Păun va fi suspendat pentru etapa viitoare.
De asemenea, Eric de Oliveira (Gaz Metan Mediaş), avertizat în minutul 68, şi Tahar (galben în minutul 76) vor fi şi ei suspendaţi pentru meciul cu Concordia Chiajna.
Fundaşul echipei Gaz Metan Mediaş, Ciprian Petre, a evoluat, în meciul cu FC Braşov, pentru a 200-a oară în Liga 1.
Gheorghe Mulţescu: "
Am ratat patru ocazii clare, în prima repriză, cu poarta goală, rarisime. După ce s-a întâmplat în partea a doua sunt satisfăcut cu o remiză. Am întâlnit o echipă bună, motivată, agresivă şi, până la urmă, rezultatul e echitabil. E mai greu să ratezi decât să dai gol. Aici mă refer în special la ocaziile lui Avram şi Llullaku. Ţin să îmi felicit jucătorii pentru că au dat caracter în repriza secundă, după eliminarea lui Negru, care parcă şi-a pierdut minţile. Am înţeles că nu sunt bani pentru transferuri, deşi mi-am dorit extrem de mult un fundaş stânga şi un vârf de atac. În aceste condiţii suferim, iar astea sunt rezultatele".
Adrian Szabo: "
Înaintea partidei ne mulţumeam cu un rezultat de egalitate, dar după desfăşurarea partidei meritam victoria, însă lucrul îmbucurător este jocul echipei care a fost unul foarte bun astazi".
Constantin Zotta: "
Mi-a plăcut felul în care au evoluat băieţii. Este un început bine şi pentru mine la FC Braşov şi sper să avem prestaţii din ce în ce mai bune. Echipa s-a mobilizat exemplar şi cu un dram de noroc poate am fi reuşit să ne întoarcem la Braşov cu trei puncte. Oricum, e bine şi aşa, pentru că am câştigat un punct pe terenul unei echipe, care luptă pentru evitarea retrogradării".