CFR Cluj a învins în deplasare, cu scorul de 5-0 (1-0), formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci din
etapa a 27-a a Ligii 1 şi a obţinut primul succes din 2013.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Hora '17, Cadu '63 din penalti, Weldon '65, Deac '85 din penalti şi Buş '90.
Cum s-au marcat golurile:
0-1: Deac l-a lansat în adâncime pe Hora şi acesta a înscris cu un şut de la 12 metri printre pricioarele lui Dolha.
0-2: Dolha l-a faultat în careu pe Weldon şi a fost eliminat. Cadu a transformat cu un şut în forţă lovitura de pedeapsă.
0-3: Camora a pătruns în partea stângă, a centrat în careu şi Weldon a înscris cu latul din 6 metri.
0-4: Deac a transformat penaltiul pe care tot el l-a obţinut în urma unui fault făcut de Pop.
0-5: Deac a centrat din corner de pe partea stângă şi Buş a înscris cu capul din 5 metri.
Gloria Bistriţa - CFR 1907 Cluj 0 - 5 (0-1)
Au marcat: 0-1 Ioan Hora (17), 0-2 Ricardo Cadu (63
p), 0-3 Weldon (65), 0-4 Ciprian Deac (85
p), 0-5 Sergiu Buş (90)
Gloria: Dolha - Ţârcă, Hlinca, Ad. Iordache, Kanon - Pouye, Stancu (Curtuiuş '46) - R. Radu (Oprea '31), Enescu, Pop - Antonache (Albuţ '62).
Antrenor: Nicolae Manea.
CFR: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Maftei (Vass '70), Muniru - Hora, Rui Pedro (Buş '80), Deac - Maah (Weldon '35).
Antrenor: Eugen Trică.
Cartonaşe galbene: Curtuiuş '47, Ţârcă '50, Pop '84 - Maah '30.
Cartonaş roşu: Dolha '60.
Arbitri: Robert Dumitru (central) - Stelian Slabu, Laszlo Bucsi (asistenţi) - Emil Voicu (rezervă).
Observatori: George Ionescu, Ioan Zare.
La partida de la Bistriţa au asistat aproximativ 2.500 de spectatori, dintre care 80 de fani clujeni.
Nicolae Manea: "
Staţi linştiţi că o să plec, nu vedeţi ce jucători avem? M-am simţit foarte umilit. Nu-mi convine să pierd aşa. Una e să iei un gol şi alta e să pierzi cu 5-0. Nu mai suport. Am luat însă cinci goluri de la campioană. Ce să fac, să joc eu? Ce trebuie să mă dea ei afară? Plec eu. Să-mi dea însă mai întâi banii şi apoi plec. Nu mi-e ruşine până la meciul de azi cu ce am făcut aici. Dacă plec eu sigur va da Gloria 15 goluri pe meci. Haideţi să vă mai spun ceva, am semnat pe încă trei ani şi voi primi 3.000 de euro pe lună. Dacă vreau plec, dacă nu, nu. Eu respect contractul, dar sunt cu nervii la pământ. Nu e adevărat că am avut 7.000 de euro pe lună până acum. 6.000 am avut, dar nu am luat niciun ban. Clauza nouă în contract este că dacă în vară nu facem o echipă cu care să promovăm, adică dacă eu nu cred că putem promova, contractul se reziliează şi am plecat".
Jean Pădureanu: "
Manea mi-a zis după meci să-mi caut antrenor că el pleacă. Însă nu preşedintele de onoare schimbă antrenorul. Dacă aş fi fost preşedinte îl dădeam afară, însă nu depinde de mine ci de noua conducere".
Eugen Trică: "
Mă bucur de această victorie, pentru că veneam după o serie neagră. Nu mă aşteptam la acest scor, tot ce îmi doream era să câştigăm. Am făcut un joc foarte bun, băieţii erau conştienţi că vin după o perioadă slabă. A fost o mobilizare exemplară şi am câştigat fără probleme. Era tragedie dacă nu luam trei puncte. Obiectivul pentru meciul cu Steaua este victoria, pentru că nu vreau ca Steaua să sărbătorească câştigarea titlului în Gruia".