Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 1-0, de echipa nou-promovată în Liga 1, Corona Braşov, într-un meci amical disputat sub forma a două reprize de câte 60 de minute, la Braşov. Unicul gol al partidei a fost înscris de Marius Ene, în minutul 65.
Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a început jocul cu următoarea formulă: Bălgrădean - Nica, Asanovic, Durimel, Colins Fai - Cosmin Matei, Boubacar, Curtean, Rotariu - Alexe, Dănciulescu (Cristea '40).
În repriza a doua, pentru formaţia bucureşteană au evoluat: Naumovski - Rus, Grigore, Dobrosavlevici, Radu Andrei - Strătilă, Adrian Popa II, Vaştag, Steliano Filip - Cristea - Axente.
La Corona, echipa de start a fost următoarea: Marc - Martac, Damian, Forika, Burlacu - Chirciu, Stângă, Dâlbea, Vlad Munteanu - Manea, Coman.