Echipa FC Braşov a fost învinsă, sâmbătă seară, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia ucraineană Volyn Lutsk, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire de la Moravske Toplice (Slovenia), informează site-ul oficial al grupării din Liga 1.
Antrenorul Adrian Szabo a început meciul în următoarea formulă de echipă: Mutu - Vagner, Oltean, Potecu, Cr. Ionescu - I. Popa, Enceanu, Bruno Madeira, Tătar - Buga, Fonseca.
În repriza a doua au jucat: Marinescu (Iacob) - Străuţ, Machado, Dîrstar, Serginho - Păun, Santos, Davide Dias, Mateiu, Dumbravă - Danquah (Boţia).
La Volyn Lutsk sunt legitimaţi jucătorii români Silviu Izvoranu şi Eric Bicfalvi.