Meciul amical dintre echipa Viitorul Constanţa şi formaţia rusă Mordovia Saransk, care în sezonul trecut a fost antrenată de Dorinel Munteanu, a fost întrerupt la pauză, la scorul de 1-1, din cauza ploii torenţiale.
Ruşii au deschis scorul în minutul 2 în partida de la Bolu (Turcia), constănţenii reuşind egalarea prin Vlad Rusu, în minutul 21.
Antrenorul Cătălin Anghel a început primul meci amical al cantonamentului din Turcia în următoarea formulă de echipă: Vâtcă - Bejan, Larie, Mitrea, Toşca - Benzar, Năstăsie - Al. Lazăr, N. Dică, Cârstocea - Rusu.
Următorul meci de verificare al Viitorului va avea loc joi, adversara fiind formaţia Al Shoalah (Arabia Saudită, locul 9 în prima ligă).