Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 2-1, echipa Maccabi Haifa, în al patrulea meci de pregătire din cadrul stagiului din Austria, informează site-ul oficial al clubului clujean.
Maccabi Haifa a deschis scorul în minutul 32, prin Simon Abuchatzeir. Clujenii au egalat în minutul 50, prin Paul Batin (penalty), iar în minutul 89 au înscris golul victoriei, prin Grégory Tadé.
CFR Cluj a început jocul în următoarea formulă: Felgueiras - Velayos, Piccolo, Rada, Camora - Negrut, Sulley Muniru, Djokovic, Robert Maah - Rui Pedro, Obina.
În repriza a doua, pentru CFR Cluj au intrat în teren: Stăncioiu - Sepsi, Nicoară, Rada, Costea - Robert Maah, Tade, Djokovic, Rui Pedro - Batin, Obina. Au mai evoluat: Cadu, Edimar, Hora.