Pandurii Târgu-Jiu a terminat la egalitate, 0-0 în deplasare la Tallinn şi e obligată să bată acasă pentru calificare
Microbiştii gorjeni au trebuit să aştepte 50 de ani să aibă emoţiile cupelor europene. Asta dacă ne referim la emoţii pentru o echipă din Gorj pentru că acum mai bine de două decenii Universitatea Craiova ducea steagul Olteniei sus. Acum e rândul pandurilor. Aseară, la Tallinn, Pandurii a jucat pentru Târgu-Jiu, Oltenia şi România. Aventura pandurilor în cupele europene a debutat pe teren străin, în Estonia la Tallinn. Şi a fost de bun augur, oltenii noştri întorcându-se cu un rezultat care le oferă prima şansă la calificare. Gorjenilor le trebuie victorie, indiferent de scor pentru a obţine biletul pentru turul 3 al Europa League.
Ce şansă am ratat!!!
Diferenţa de valoare dintre Pandurii şi Levadia Tallinn este mare. Chiar dacă au jucat aseară în deplasare, Pandurii a fost peste adversar, şi doar ghinionul a făcut ca târgujienii să nu tranşeze calificarea încă din manşa tur. Astfel, chiar dacă au jucat în Estonia, Pandurii a avut marile ocazii, Pandurii a fost echipa care a jucat un fotbal bun, dar din nou ratările i-au mâncat pe elevii lui Cristi Pustai. Prima repriză a partidei de aseară a fost una la discreţia oltenilor. Aceştia au dominat, au controlat mijlocul terenului, dar până la 16 metri lucrurile au mers bine, după care s-au complicat. Lipseşte acel atacant percutant, acel vârf care să marcheze atunci când e nevoie. Gorjenii au irosit ocazii în special prin Matulevicius. Prima dată, în minutul 2 când a reluat cu capul din 6 metri pe lângă poartă. Apoi, un şut din unghi prins de portar, pentru ca în minutul 21 Anton să tragă de la 20 de metri, dar pe lângă poartă. Oltenii nu şi-au reglat bine tirurile, iar Anton, Nistor şi Matulevicius a trimis pe lângă poarta estonă. De partea opusă, oaspeţii au avut o ocazie, şut parat fără probleme de Mingote. S-a intrat la vestiare cu scor alb, 0-0.
Apoi, după odihnă, oaspeţii au continuat să atace, au avut ocazii dar degeaba. În minutul 57 s-a consemnat faza partidei. Eric a tras de la 20 de metri, portarul a respins până la Matulevicius, apoi acesta a şutat în portar, mingea a sărit ca la biliard la Nostor dar şi el a tras în portar pentru ca Matulevicius să fie blocat în momentul şutului. Gorjenii au continuat forcingul, au mai şutat spre poarta gazdelor, dar fără concretizare pe tabelă. Paraskevas a trimis şi el balonul în transversală, pentru ca apoi Eric să încerce să marcheze cu un şut sub bară, dar acelaşi portar Smisko să pareze mingea. Una din ultimele faze s-a consemnat în minutul 85, Momcilovic a reluat cu capul din 8 metri, dar acelaşi portar a evitat golul. S-a terminat nedecis, 0-0 rezultat mincinos după cum s-a jucat.
Lume puţină la meci
La partida de aseară, estonienii nu s-au înghesuit mai deloc. Astfel, doar vreo 2.000 de fani ai fotbalului au venit să vadă un meci de Europa League, dintre aceştia vreo 30 fiind români. Un grup de români din Estonia a solicitat clubului Pandurii un număr de bilete pentru a intra la partida de aseară. În plus, echipa gorjeană a mai avut şi câţiva fani veniţi de la Târgu-Jiu, galeria pandurilor dominând fondul sonor al arenei Kadriorg din Tallinn. Trebuie spus că românii din Estonia au făcut peste 200 de km pentru a fi prezenți la joc.
Levadia: Smishko - Kulinits, Jahhimovits, Volchkov, Pikk - Dmitrijev - Subbotin, Kaljumae, Antonov, Raudsepp (Pebre 79) - Hunt (Rattel 65). Antrenor: Marko Kristal.
Pandurii: Mingote - Unguruşan, Paraskevas, Eric, Momcilovic - Anton (Brata 66), Breeveld, Erico, Ciucur (Buleică 66), Nistor - Matulevicius (Lemnaru 77). Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Volchkov (57), Jahhimovits (82)
Arbitri: Marco Borg - Duncan Sultana, Thomas Debono (toți din Malta)
Stadion "Kadriorg", Tallinn, spectatori: 2.000.
La partidă au asistat şi 15 suporteri români.
Meciul retur va avea loc la 25 iulie, de la ora 20:00, la Târgu Jiu.
IMPACT ÎN GORJ