FC Vaslui a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Săgeata Năvodari, în ultimul meci al
etapei a 5-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Piotr Celeban, în minutul 26, cu o lovitură cu capul, după un corner executat de Sălăgeanu.
FC Vaslui - Săgeata Năvodari 1 - 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Piotr Celeban (26)
Vaslui: Cerniauskas - Ortiz, Celeban, Varela, Sălăgeanu - Caue - Antal, Sânmărtean (Enescu '86), Lovrecici (Madson '64), Wilk - Pozder (Buziuc '68).
Antrenor: Ionuţ Moşteanu
Săgeata: Panagopoulos - Peteleu, Popa, Munteanu, Lupu - Muzac, N'Doye - Chiacu (Sorian '46), Achim, Tigoianu (Iordache '80) - Roman (Popin '69).
Antrenor: Tibor Selymeş
Cartonaşe galbene: Sânmărtean '65, Madson '89 - Muzac '35
Au asistat
4.000 de spectatori.
Meciul a fost arbitrat de George Rădulescu, ajutat de Iulian Radu şi Andrei Constantinescu, în timp ce Adrian Cojocaru a fost rezervă. Observatori au fost Ghorghe Chivorchian şi Sorin Boca.
Ionuţ Moşteanu: "
Sunt trei puncte pe care ni le-am adjudecat şi asta este cel mai important. Cum îmi motivez elevii? Le spun că suntem o echipă mare. Eu mă pregătesc de zece ani să fiu antrenor. Dacă sunt la Vaslui, cu atât mai bine. Ne pregătim pentru meciul cu Botoşani şi vrem să strângem puncte si de acolo. Lucian Sânmărtean este un om de nădejde, care ajută echipa. La naţională poate ajunge dacă aşa decid cei de acolo. Din păcate, nu sunt eu antrenorul primei reprezentative ca să spun dacă l-aş lua eu la naţională".
Lucian Sânmărtean: "
Am avut destule ocazii. Pentru noi au contat doar cele trei puncte. Am mai încercat să dau gol de la jumătatea terenului, dar poate data viitoare o să fiu puţin mai norocos şi o să-mi intre".
Tibor Selymes: "
Am făcut o primă repriză foarte slabă şi o a doua mult mai bună. Pe final am jucat mai bine ca ei şi puteam chiar să egalăm. Fizic am stat mai bine. Avem nevoie urgent de doi atacanţi".