|
Etapa 6: FC Brasov - Poli Timisoara 2-1
FC Braşov a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa ACS Poli Timişoara, într-un meci contând pentru etapa 6 a Ligii 1.
Pentru FC Braşov au marcat Serginho (38) şi Andrei Cristea (90+4), iar pentru ACS Poli Timişoara a înscris Alin Şeroni (61). La meci au asistat aproximativ 1.000 de suporteri.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Păun l-a lansat excelent pe Serginho care a marcat de la 14 metri sub bară.
1-1: Trandu a executat o lovitură liberă de la 30 metri, iar Şeroni a marcat cu capul din careu
2-1: Cristea a scăpat singur, l-a driblat pe portarul Coca şi a marcat golul victoriei braşovene
FC Braşov - ACS Poli Timişoara 2 - 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Serginho (38), 1-1 Alin Şeroni (61), 2-1 Andrei Cristea (90+4)
Braşov: Marinescu - Străuţ, Oltean, Machado, Serginho - Păun (Tătar '75), B. Madeira, D. Dias, I. Popa (Vagner '64) - Buga, Danquah (Cristea '31). Antrenor: Aurel Ţicleanu
Poli: Coca - Nohai, Scutaru, Şeroni, Nicola - Gorbonov (Poparadu '82) - Bărbuţ (Popovici '71), Trandu, Nanu, Keita (Boldea '89) - Szekely. Antrenor: Valentin Velcea
Cartonaşe galbene: Madeira '24, '78, I. Popa '32, Dias '36, Buga '84 - Keita '2, Szekely '35, Nanu '82
Cartonaş roşu: Madeira '78
Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Adrian Popescu şi Gero Szabo (asistenţi). Arbitru de rezervă - Florin Mazilu.
Înaintea partidei a fost ţinut un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist Costică Ştefănescu.
La meci au asistat aproximativ 1.000 de suporteri.
Aurel Ţicleanu: " Nu ştiu, nu am experienţa lucrurilor mistice, dar o coincidenţă stranie face ca la trei zile după ce am venit la ambele echipe din Braşov, am bătut cu acelaşi scor, 2-1 aceeaşi echipă a Timişoarei. Apoi, a venit şi această ploaie care a plâns şi ea la acest meci. Şi natura l-a plâns pe Costică Ştefănescu. Eu sunt sigur că am fost ajutaţi de sus, din cer, în această seară. Îi felicit pe băieţi pentru determinare şi dăruire, rezultatul acesta e o bază de la care putem construi. Avem trei săptămâni de pauză pe care dacă le vom folosi inteligent, vor veni şi rezultatele. Am trăit la intensitate maximă acest joc, este o victorie mare pentru moralul echipei noastre. Am avut în spate un public extraordinar, care după eliminarea lui Madeira a crezut până în ultima clipă în noi. Sincer, nu mă aşteaptam să îi surprindem pe contraatac. Mă bucur pentru Andrei Cristea, este un gol important şi pentru el şi pentru echipă".
Andrei Cristea: " Sunt onorat şi fericit că am reuşit să aduc victoria. Se pare că ploaia îmi poartă noroc, marchez atunci când plouă. Eram sigur că dacă voi cădea la acel contraatac nu va fi decât roşu pentru portar şi eventual doar o lovitură liberă, de asta am ales să trec de el şi să scot tot ce pot din fază, mai ales că ne trebuia musai un gol. Trebuie să legăm victoriile pentru a ieşi din subsolul clasamentului. Echipa asta nu are valoarea de locul pe care este, trebuie să fie mai sus. Ne vom pregăti bine şi situaţia se va schimba. Mă bucur pentru că antrenorii au debutat cu dreptul şi sunt convins că alături de ei vom avea rezultate bune".
Constantin Zotta: " M-am temut, recunosc, pentru că nu aveam moral bun, nu aveam încredere în noi. Am fost nevoiţi să îl introducem în teren pe Cristea, care deşi nu e pus la punct cu pregătirea a făcut un meci senzaţional şi a marcat un gol important pentru echipă. Din păcate, am avut din nou jucător eliminat, avem probleme la fazele fixe, va trebui ca în perioada asta de pauză să lucrăm mai mult. Primim prea uşor goluri din faze fixe. Este o victorie care ne dă şi nouă încredere, avem mare nevoie de acest lucru. Abia aştept să revină şi Fonseca, mă bucur că Serginho a intrat bine în acest meci. Am mare încredere că echipa va arăta bine în viitor".
Valentin Velcea: " Ce poţi spune când pierzi un joc în care ai jucat bine, dar în care s-au evidenţiat greşelile şi lipsa de concentrare a unor jucători? Sunt supărat că în ultimul minut am luat gol şi am jucat altfel decât le-am cerut. Le-am spus să joace doi la unu în colţul terenului dar am pierdut mingea şi a fost un lanţ întreg de greşeli, ultima fiind a portarului care trebuia să faulteze. Fotbalul e nedrept uneori, felicit gazdele pentru victorie şi le urez succes, însă astăzi, după părerea mea, un rezultat corect era cel egal. Am pierdut ultimele două meciuri, în condiţiile în care Botoşani a tras un singur şut pe poartă, iar în acest meci am pierdut la ultima fază. Trebuie să fim la fel de modeşti şi muncitori, dar să dăm dovadă de mai multă responsabilitate la anumite faze".
Taguri:
Etapa 6
FC Brasov
Poli Timisoara
» Istoric meciuri FC Brasov
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Brașov
Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga 3 negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a...
La termenul programat azi în instanţă, niciun creditor nu a cerut falimentul FC Braşov. Administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe a prezentat instanţei hotărârea...
Jose "Pepe" Murcia, în vârstă de 51 de ani, fost tehnician la FC Braşov, se află în stare gravă, dar stabilă în Finlanda, după ce a suferit un infarct în timp ce se antrena,...
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Foresta Suceava, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 2, în care a jucat în inferioritate numerică mai mult...
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, va ieşi din arest preventiv, sâmbătă la ora 00:00, după ce i-a expirat mandatul de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului...
Preşedintele grupului Nilor, Lorenzo Grassini, a declarat în cotidianul italian La Nazione că va prelua echipe de fotbal FC Braşov, iar obiectivul noului acţionariat este de a duce echipa în...
Alexandru Gheorghe, administratorul judiciar al FC Braşov, a declarat că echipa îşi poate desfăşura normal activitatea în continuare, însă important este să găsească resursele...
Președintele de onoare al FC Brașov, Romică Pașcu, a declarat că Adunarea Generală a creditorilor a respins planul de reorganizare, iar în aceste condiții gruparea ardeleană, aflată în...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată,...
Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Braşov a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţa, în jurul...
Tehnicianul Adrian Szabo a semnat, joi, un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de Liga 2, FC Braşov, antrenorul considerând că este realizabil obiectivul de revenire...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|