Gloria Buzău a obţinut, sâmbătă, primul punct în această ediţie a Ligii I, după ce a remizat, în deplasare, scor 1-1, cu FC Argeş Piteşti într-un meci din cadrul etapei a 8-a.
FC Argeş Piteşti - Gloria Buzău 1 - 1 (0-0)
Au marcat: 0-1 Miguel Fallardo (72), 1-1 Adrian Voiculeţ (90+2)
FC Argeş: Boşneag - M. Stan, Lăcustă, Bălaşa, Bazzi (Dulcea 58) - Tănase, Tameş, V. Stan, Năstăsie - Ad. Iordache (Voiculeţ 73), Kamara (Crivac 58). Antrenor: Ionuţ Badea.
Gloria Buzău: M. Barbu - Doicaru, Tudose, Fabio Lima, Everton - Bicfalvi, Cl. Ionescu (Luis Dias 80), Falardo, Liţu (Tavares 62) - Thiago (Moreiro 82), Russiano. Antrenor: Alvaro Magalhaes.
Cartonaşe galbene: Lăcustă 32, Bălaşa 49 - Thiago Santos 20, Liţu 22
Arbitri: Lucian Dan - Cătălin Savu, Adrian Midişan
Stadion: "Nicolae Dobrin"; Spectatori: 1.500
Cum s-au marcat golurile:
0-1, min. 72: Miguel Falardo a trecut de doi fotbalişti argeşeni şi a reuşit să deschidă scorul printr-un şut de la 23 de metri direct în vinclul porţii apărate de Boşneag.
1-1, min. 90: Dulcea a pătruns în careu, a fost blocat de Lima, dar mingea a ajuns la Voiculeţ, iar acesta l-a executat pe Barbu cu un şut puternic de la 10 metri lateral stânga.
În tribuna oficială a arenei argeşene s-a aflat şi portarul Rapidului, Dănuţ Coman, trimis la echipa a doua a grupării giuleştene pentru că a refuzat să îşi prelungească înţelegerea scadentă în vara viitoare. Originar din judeţul Argeş, Coman a dorit să îşi vadă la lucrul fosta echipă, el evoluând pentru piteşteni de la începutul carierei şi până în 2004.
Fotbalistul Gloriei Buzău, Miguel Filipe Falardo Casimiro, a înscris în acest meci primul său gol din carieră în Liga I. Mijlocaşul portughez a debutat în tricoul buzoienilor în urmă cu două etape, contra lui Unirea Urziceni, şi are la activ trei prezenţe în primul eşalon, cu un total de 270 de minute. În vârstă de 25 de ani, Falardo a mai jucat în carieră pentru Alverca, Benfica B, Olivais e Moscavide şi Fatima, ajungând la gruparea din Crâng în urmă cu o lună din postura de jucător liber de contract.
În urma acestui rezultat, FC Argeş îşi continuă seria de invincibilitate pe teren propriu, ultima înfrângere în Trivale fiind consemnată pe 19.05.2007, 0-3 cu FC Naţional. De atunci, până la meciul cu Buzău, elevii lui Ionuţ Badea au disputat 20 de partide, câştigând 19 dintre ele, în timp ce una s-a încheiat la egalitate.
Gloria Buzău a obţinut primul punct din acest sezon al Ligii I, după ce în cele şapte etape scurse pierduse toate meciurile.
După acest meci, FC Argeş a ajuns la 11 puncte acumulate după opt etape şi a urcat pe locul 10, în timp ce Gloria Buzău are un punct şi rămâne pe penultimul loc în clasament.
Ionuţ Badea: "În condiţiile matematice, noi am câştigat un punct astăzi. Nu am fost deloc surprins de jocul Buzăului, dar nu am reuşit să ne capacităm la turaţie maximă după două victorii. Mai ales din partea atacanţilor, a fost o lipsă de concentrare şi consider acest 1-1 ca un rezultat echitabil. Felicit jucătorii pentru efort".
Antrenorul formaţiei Gloria Buzău, Alvaro Magalhaes nu a venit la conferinţa de presă de la finalul partidei, în locul său fiind trimis Jorge Ramirez. Magalhaes a procedat la fel şi în etapa precedentă, când a pierdut pe teren propriu, scor 0-2, în faţa formaţiei FC Braşov. Ramirez a acuzat arbitrajul pentru rezultatul de la Piteşti: "Noi am vrut să câştigăm astăzi primele puncte în clasament şi am fost foarte aproape, dar practic imposibil din cauza arbitrajului. Este un rezultat foarte bun pentru Gloria Buzău, după un meci foarte bun al echipei noastre".
Cornel Penescu: "Mă aşteptam la un joc greu şi m-am temut că se va repeta istoria din meciul cu Jiul, de acum două campionate, când cei din Petroşani erau pe ultimul loc, dar au venit la Piteşti şi a câştigat. Pentru acest semieşec voi bloca din nou primele jucătorilor. Trebuie să uităm cât mai repede acest meci şi să ne pregătim pentru ca în Giuleşti să realizăm un meci bun şi să nu pierdem".