Steaua București și Schalke 04 au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, pe Arena Națională din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la fotbal, iar echipa noastră este eliminată din cupele europene, înaintea ultimei etape.
Steaua a început cu un joc de posesie prelungită, dar parcă s-a ferit să încerce angajări în profunzime. Campioana a părut că temporizează în momentele în care ar fi trebuit să accelereze, astfel că ocaziile au fost rare.
Prima oportunitate a aparținut oaspeților, prin fundașul stânga Aogo, care a tras la colțul scurt, însă, fără probleme pentru Tătărușanu (18). Un minut mai târziu, Piovaccari a avut șansa de a deschide scorul, dar lobul său a fost prea lung și a trecut peste poartă (19).
Farfan a irosit o ocazie mare pentru oaspeți (29), reluând peste poartă din poziție de finalizare. Piovaccari a avut cea mai mare ocazie de gol a Stelei, în minutul 31, când a reluat din careu, dar Faehrmann a respins. Până la pauză nu a mai fost de notat decât o lovitură liberă executată de peruanul Farfan peste transversală (34).
Prima ocazie după pauză a aparținut oaspeților, dar șutul lui Neustaedter s-a dus pe lângă țintă.
Reghecampf a schimbat sistemul de joc la pauză, evoluând cu trei fundași, Varela, Szukala și Gardoș, pentru a avea mai multă consistență la mijloc.
Steliștii și-au bătut joc de o ocazie uriașă de gol în minutul 59, când Prepeliță și Chipciu au rămas singuri cu portarul, dar s-au încurcat reciproc. Apoi, Faehrmann a salvat golul în minutul 61, la lovitura de cap a lui Szukala. Jones a replicat în minutul 64, lovitura sa de cap trecând foarte aproape de poartă.
Steliștii au cerut penalty în minutul 68 la o intervenție a portarului advers la Piovaccari, iar un minut mai târziu, Szukala a reluat pe lângă poartă după un corner. Tănase a bătut foarte periculos o lovitură liberă, dar mingea a șters bara (76). Schalke a răspuns cu o lovitură liberă, la care Szalai a trimis un pic pe lângă (80).
Stanciu a fost aproape de un gol care putea fi al victoriei (84), însă lobul său a fost prea scurt și portarul a reținut. Fazele au alternat la cele două porți, iar Tătărușanu s-a opus la șutul lui Szalai (85). Schalke ar fi putut primi un penalty în minutul 87, Szalai fiind busculat în careu, dar nu s-a acordat nimic. Piovaccari a irosit o situație uriașă în minutul 90, lovitura sa de cap oprindu-se în brațele lui Faehrmann.
Steaua a obținut doar un punct și nu mai are șanse de calificare nici măcar în Europa League, după rezultatul dintre FC Basel și Chelsea.
Schalke și Steaua s-au mai întâlnit și în sezonul 2011-2012 al Europa League, remizând la Cluj (0-0), în tur, pentru ca Schalke să câștige pe teren propriu (2-1) în retur. În meciul tur, Schalke s-a impus cu scorul de 3-0.
Steaua a egalat recordul de meciuri consecutive fără victorie în grupele Champions League, 22 cu meciul de marți cu Schalke, deținut de Spartak Moscova. Ultimul succes al "roș-albaștrilor" s-a petrecut pe 13 septembrie 2006, 4-1 cu Dinamo Kiev în deplasare.
Totodată, Steaua a stabilit un nou record de meciuri consecutive fără victorie pe teren propriu în Liga Campionilor la fotbal, 12 la număr, după ce era la egalitate cu Spartak Moscova (11 meciuri). Spartak nu a câștigat niciun meci din cele jucate acasă în Champions League (nu sunt luate în calcul fazele preliminare) în perioada 2001-2006. În ultimele trei campanii în care a evoluat în grupele competiției, Steaua nu a obținut niciun succes în fața propriilor suporteri, ultima sa victorie acasă datând din 16 octombrie 1996, când se impunea cu 1-0 în fața formației Widzew Lodz.
Liga Campionilor, Ora: 21:45, Bucureşti, "Arena Naţională", Spectatori: 19.000
Steaua Bucureşti - FC Schalke 04 0 - 0
Au marcat: -
Steaua: Tătăruşanu - Prepeliţă (Stanciu '82), Szukala, Gardoş, Latovlevici - Neagu (Varela '46), Bourceanu - Ad. Popa, Chipciu (Iancu '77), Tănase - Piovaccari. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Schalke: Fahrmann - Uchida, Howedes, Felipe Santana, Aogo - Jones, Neustadter - Farfan, Meyer (Draxler '74), Fuchs (Obasi '88) - Szalai. Antrenor: Jens Keller.
Cartonaşe galbene: Bourceanu '45, Gardoş '77, Piovaccari '85 - Neustadter '42, Jones '75, Fuchs '88
Meciul a fost arbitrat de olandezul Bas Nijhuis, ajutat de asistenţii Rob van de Ven şi Charles Schaap, de arbitrii suplimentari Serdar Gozubuyuk şi Ed Janssen, în timp ce arbitru de rezervă a fost Davie Goossens. Delegat UEFA a fost spaniolul Eduard Dervishaj, în timp ce observator de arbitri a fost slovacul Jozef Marko.
Mijlocaşul Alexandru Bourceanu a primit un cartonaş galben în minutul 45 şi va fi suspendat pentru partida cu Chelsea, din ultima etapă a grupelor.
Înaintea partidei a fost afişat un banner cu mesajul: "Filipine, nu sunteţi singuri", pentru victimele taifunului Haiyan.
Laurenţiu Reghecampf: "Am făcut un meci bun, în special în repriza a doua, dar din păcate nu am fost inspiraţi ca să marcăm. Am încercat să jucăm cât mai compact ca să nu le dăm posibilitatea să ne surprindă pe contraatac când pierdeam mingea. Mai avem un meci la Londra şi după aceea vom face o analiză pentru a vedea cum trebuie să arătăm la anul în Liga Campionilor. Sper să câştigăm campionatul şi să ne calificăm în grupe. Jucătorii au căpătat experienţă, şi noi antrenorii la fel, şi cred că vom arăta mai bine. Acest sezon de cupe europene se termină pentru că nu am câştigat meciuri pe care ar fi trebuit să le câştigăm. Cu Basel în Elveţia, 70 de minute în Germania şi azi. Cred că trebuie să căpătăm mai multă experienţă, deoarece este o competiţie la un nivel foarte ridicat".
Alexandru Bourceanu: "Am făcut un meci bun cred, rezultatul e echitabil. Sper că a fost un meci plăcut pentru toată lumea. În unele momente a fost o nebunie, dar nu aş vrea să mai comentez arbitrajul. Spre final a fost un meci pe contre, când ambele echipe ar fi putut marca. Atât s-a putut! Locul 4, ultimul din grupă, 3 puncte, nu mai e nimic de zis. Probabil că sezonul viitor Steaua se va descurca mai bine. Când am ieşit din teren, prima senzaţie a fost că acesta a fost ultimul meu meci pentru Steaua în Liga Campionilor, dar asta nu depinde numai de mine. Nu am niciun regret în acest moment, nu pot să spun dacă voi pleca sau nu".
Alexandru Chipciu: "Ne pare rău că nu mai avem şanse în Europa, şansa noastră am pierdut-o la Basel, dar asta e viaţa, ne concentrăm pe campionat acum. Ăsta e nivelul nostru şi al fotbalului românesc în general. A fost un meci în care am avut mai multe ocazii decât ei, dar per total consider că a fost un rezultat echitabil. Cred că am fost la acelaşi nivel cu Basel şi poate chiar cu Schalke. Oricum nu mă aşteptam ca Basel să câştige cu Chelsea. Noi puteam să-i batem pe Basel şi aici şi acolo. Mergem la Londra să câştigăm. Dacă a bătut Basel putem şi noi".
Jens Keller: "Nu a fost deloc simplu. De dimineaţă am aflat că Draxler şi Boateng sunt răciţi şi nu pot juca. În mod normal, Draxler şi Obasi nu ar fi trebuit să joace, erau foarte slăbiţi. În prima repriză am dominat, nu am lăsat ocazii adversarului, dar în ultima treime nu am avut un om care să înscrie. În repriza a doua am scăpat jocul din mână. S-a văzut că Steaua vrea să câştige, a atacat, dar noi nu am fructificat breşele din apărarea adversă. Suntem obligaţi să câştigăm ultimul meci de acasă cu Basel dacă vrem să ne calificăm în optimile Ligii Campionilor. Steaua nu ne-a surprins, ne-am fi aşteptat la mai multă presiune şi agresivitate în prima repriză. Nu sunt mulţumit cu repriza a doua care s-a jucat pe contre. Ne-am creat multe situaţii de a marca, dar trebuie să ne mulţumim cu acest 0-0. Nimeni nu s-a gândit că Basel va lua şase puncte cu Chelsea. Steaua este o echipă care merită să joace în grupele Ligii Campionilor, pentru că a făcut egal cu noi şi a remizat cu Basel de două ori".
Felipe Santana: "Ştiam că va fi o partidă dificilă, pentru Steaua era ultima şansă de a se califica, însă am avut noroc şi ne-am putut face datoria pe teren. Am avut multe ocazii, în special cea a lui Draxler din final, dar am ratat mult. Ne rămâne meciul cu Basel, care este foarte important, vrem să ajungem foarte departe în această competiţie. Am văzut mulţi jucători cu calitate la Steaua, le ţin pumnii să ajungă în campionate mai mari. Mulţi pot face faţă în Bundesliga, îl remarc pe Florin Gardoş, un fundaş bun. Într-adevăr, şi Bourceanu e un jucător de mare calitate. O să pun o vorbă bună pentru el. Eu nu am decât cuvinte de laudă, iar dacă este dorit la Stuttgart, eu îi ţin pumnii. Trebuie să recunosc că cei de la Steaua au fost foarte buni în seara asta".