|
Etapa 16: Gaz Metan Medias - CFR Cluj 2-0
Gaz Metan Mediaş a câştigat cu scorul de 2-0 (0-0) meciul susţinut în compania echipei CFR Cluj, ultimul al etapei 16 a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Cosmin Frăsinescu (82) şi Dan Roman (90+1).
La Mediaş, CFR a jucat din minutul 68 în inferioritate numerică, după ce Gregory Tade a primit direct cartonaşul roşu pentru o lovitură cu cotul aplicată unui adversar. Jocul s-a schimbat total după eliminarea atacantului din Gruia, iar Gaz Metan a lovit de două ori în ultimele zece minute ale partidei, prin Frăsinescu şi Dan Roman. Clujenii n-au bătut niciodată la Mediaş de când e Arpad Paszkany la echipă şi părea nu va reuşi nici acum să spargă gheaţa, mai ales după cum s-a jucat în prima repriză. Mediaşul nu pierduse acasă din etapa a 3-a şi pornea cu speranţe mari pe teren propriu. Echipa lui Cristi Dulca a forţat mai mult, Bud a avut câteva zvâcniri în ofensivă, dar cam atât, ocaziile mari de gol lipsind cu desăvârşire. "Feroviarii" au înscris prin Ogbu, dar din offside (18), iar gazdele au cerut penalty în finalul primei reprize după o intervenţie riscantă a lui Muniru asupra lui Tahar (42). În rest, multă rispisă de energie, dar nimic notabil. Grigoraş a mutat încă de la pauză, introducându-l în teren pe Gregory Tade în locul lui Ogbu, însă Mediaşul a fost mai periculoasă. Felgueiras, însă, a rămas imbatabil! Bud a reluat mai întâi o centrare expediată de Florin Dan, iar portughezul a respins de pe linia porţii (48), după care Felgueiras a intervenit miraculos şi a respins în corner lovitura de cap expediată de Frăsinescu (49). Cadu a scăpat de roşu după o lovitură aplicată lui Florin Dan, iar banca medieşeană a luat foc. CFR-ul a preluat apoi iniţiativa, Maah a încercat câteva incursiuni în banda dreaptă punându-le mari probleme fundaşilor de la Mediaş, dar echipa lui Grigoraş nu s-a apropiat periculos de poarta adversă. Gaz Metan a stat la cutie şi a încercat să lovescă pe contraatac, însă şi-a schimbat strategia după cartonaşul roşu încasat de Tade (68). Atacantul şi-a lovit un adversar cu cotul la o săritură la cap, centralul Avram n-a stat pe gânduri şi l-a trimis la vestiar mai devreme (68). Medieşenii au preluat controlul şi au forţat deschiderea scorului. "Feroviarii" au cerut şi ei roşu pentru Frăsinescu, după o fază asemănătoare cu cea în urma căreia Tade a fost eliminat. Avram i-a dat galben doar lui Cadu, pentru proteste. Frăsinescu a rămas pe teren şi a devenit eroul serii, reuşind să înscrie cu capul, după ce s-a demarcat perfect dintre Cadu şi Djokovic (82). CFR-ul a avut o ultima zvâcnire şi a forţat o egalare nesperată, dar putea să mai primească un gol, însă Maftei a avut intervenţia serii şi l-a blocat pe Tahar înainte ca acesta să tragă la poartă. Gazul a continuat să atace, Petre a centrat perfect pentru Dan Roman, iar acesta s-a înălţat şi l-a învins cu o lovitură de cap, închizând şi meciul (90+1). Fluier final şi formaţia "feroviară" pierde contactul cu primele locuri. Mediaşul rămâne piaza rea pentru CFR, formaţia clujeană nereuşind s-o învingă niciodată de când evoluează pe prima scenă.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Frăsinescu a marcat cu capul de la aproximativ trei metri după un corner de pe partea stângă.
2-0: Roman reluat cu capul în vinclu o centrare a lui Petre.
CFR Cluj a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 68, după ce Tade a fost eliminat.
Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj 2 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Cosmin Frăsinescu (82), 2-0 Dan Roman (90+1)
Gaz: Buchta - Frăsinescu, Zaharia, Muth, Buzean - Todea, Tahar - Munteanu (Llullaku '87), Fl. Dan (Bawab '66), Petre - Bud (Dan Roman '63). Antrenor: Cristian Dulca.
CFR: Felgueiras - Maftei, Piccolo, Cadu, Camora - Muniru, Djokovici - Voiculeţ, Maah (Deac '74), Gabionetta (Fl. Costea '65) - Ogbu (Tade '46). Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene: Roman '70, Munteanu '84 - Cadu '79, Piccolo '85.
Cartonaş roşu: Tade '68.
Arbitri: Marius Avram ( centru) - Valentin Avram, Mircea Orbuleţ ( asistenţi) - Ionuţ Coza ( rezervă).
Cristian Dulca: " Ne-a interesat să facem un joc foarte bun și să ne schimbăm atitudinea. Am pierdut la Dinamo, unde nu m-a mulțumit concentrarea și atitudinea echipei. Și băieții au înțeles mesajul meu de la începutul săptămânii. Am întâlnit o echipă dezorientată, nu ne-au surprins cu nimic, nu știu dacă și-au creat vreo ocazie. Rezultatul e meritat, am muncit mult pentru această victorie. Am pus presiune, sigur, CFR a rămas în zece oameni, n-au mai contat în acel moment. În contextul jocului am făcut câteva greșeli la utlima pasă, ne-am grăbit, dar acum contează rezultatul. Nu pot să spun că CFR a fost un adversar ușor. Individual, pe alocuri sunt mult mai buni ca jucătorii Mediașului. Dar ca grup noi suntem mai puternici. Am eliminat individualitățile prin plecarea lui Eric și a lui Breweeld, care făceau diferența. Prima reușită o dedic soției mele, însărcinată cu al doilea copil. Ne așteptam să câștigăm, am jucat foarte bine tactic și am făcut o primă repriză bună. Am dat gol dintr-o fază fixă, ei au avut un om eliminat, iar apoi totul a fost la discreția noastră. Puteam să tragem de timp, dar ei s-au deschis și așa am dat golul al doilea".
Cosmin Frăsinescu: " Fiecare trage pentru colegii de lângă el, dar sunt probleme mari, întârzieri la salarii. Acum sper că ne-am revenit din punct de vedere sportiv, dar așteptăm și conducerea să fie alături de noi, nu putem merge așa la nesfârșit. De patru luni nu am mai luat banii! Răbdare mai avem, dar unii jucători sunt în ultimele luni de contract. Nu înțeleg ce se vrea, avem momente în care nu mai putem să tragem de noi. Europa League este un obiectiv, de fapt singura motivație pentru noi. Dacă ne gândim la restanțele salariale, ar fi o bulină roșie pentru noi".
Ioan Horoba: " Nu am negat niciodată că sunt probleme cu banii. Trebuie să trecem peste aceste lucruri și să terminăm anul cu bine. Probleme sunt peste tot în țară, nu știu dacă sunt două sau trei cluburi cu banii la zi. Avem jucători de caracter, chiar le-am spus înainte de meci că le înțeleg doleanțele, este clar că nimeni nu vrea să stea atâta timp fără bani. Și eu sunt în aceeași situație, poate pentru ei contează mai mult, pentru că sunt tineri. Avem asigurări că problemele se vor rezolva, băieții nu pleacă fără bani de Sărbători acasă. Ne apropiem de obiectivul propus, locul 7. Din păcate, nu mai dispunem de un buget prin care să plătim salariile pe care îl au acum unii dintre jucători".
Petre Grigoraș: " Toată săptămâna am pus accent pe această partidă. Dar am vorbit mult și am făcut puțin. Este o victorie meritată a celor care și-au dorit-o mai mult. Medieșenii au arătat ca o echipă harnică, care a muncit mai mult decât am făcut-o noi. Noi n-am avut ocazii și atunci normal că n-aveam cum să marcăm. Nu știu exact despre ce este vorba. E o problemă de dinamică, de lipsă de încredere. Și eu m-am adaptat din mers, am venit la echipă în timpul campionatului, dar din păcate jocul este departe de ceea ce-mi doresc. Nu putem să-i imputăm nimic lui la golul doi lui Felgueiras, ne-a scos de foarte multe ori. Nu știu dacă Tade a avut intenție să lovească. Sigur a lovit, dar nu știu dacă intenționat. Declarațiile celorlalți, care spun că o să bne batem la titlu, sunt măgulitor, dar ireale. Tocmai am ratat una din ultimele ocazii de a ne mai apropia de locurile din față, de cei care se află pe podium".
Iuliu Mureșan: Gazul a jucat mai bine și a vrut victoria mai mult decât noi. Însă nu din această cauză am pierdut, ci pentru că atacul nostru nu a mers deloc, iar echilibrul s-a rupt odată cu eliminarea lui Tade. Avem puține victorii, nu marcăm goluri, linie slabă de clasament. Acum așteptăm să terminăm turul de campionat și vom vedea apoi ce mai e de făcut. Dacă ieri mai puteam fi considerați că ne vom implica în lupta pentru titlu, azi nu cred că mai e cazul".
Sursa:
ZIUA DE CLUJ
Taguri:
Etapa 16
Gaz Metan Medias
CFR Cluj
» Gaz Metan Mediaş - rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaş a câştigat s-a impus cu scorul de 4-3 în meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, cu Academica Clinceni, în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1....
Dinamo Bucureşti a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a 6-a a fazei play-out a Ligii 1. Unicul gol al partidei a...
Aşa cum era de aşteptat, CS Mioveni a câştigat meciul susţinut în deplasare cu muribunda Gaz Metan Mediaş, în etapa a 4-a din play-out-ul Ligii 1. În...
Gaz Metan Mediaş a pierdut meciul disputat acasă cu FC U Craiova 1948, însă nu la o diferenţă mare de goluri, ci doar cu scorul de 2-0, în etapa a doua a fazei play-out a Ligii 2....
Chindia Târgovişte a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a 30-a a Ligii 1, ultima a sezonului regular....
FC U Craiova 1948 a câştigat fără probleme meciul disputat la Mediaş cu muribunda Gaz Metan, cu scorul de 3-0, în etapa a 28-a a Ligii 1. Golurile...
Gaz Metan Mediaş a fost foarte aproape de o remiză în meciul disputat acasă cu campioana CFR Cluj, în etapa a 26-a a Ligii 1. "Alb-vişinii" au marcat...
Rapid București a câştigat 1 punct în meciul disputat în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a 24-a a Ligii 1. Giuleştenii au avut un start perfect,...
Universitatea Craiova nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, în meciul disputat la Mediaş cu Gaz Metan, în etapa a 21-a a Ligii 1, ultima din acest...
Gaz Metan Mediaş a jucat cu frică în meciul de acasă cu Fotbal Club FCSB, din etapa a 19-a a Ligii 1, ca să obţină o remiză albă, însă a rezistat aproape o oră fără...
Farul Constanţa a câştigat cu multă şansă un punct la Mediaş în meciul disputat cu Gaz Metan, în etapa a 17-a a Ligii 1. "Gaziştii" au marcat...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|