|
Etapa 23: U Cluj - Dinamo 0-1
Dinamo a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Cosmin Matei, în minutul 59, cu un şut de la marginea careului.
După cinci victorii consecutive pe teren propriu, "studenţii" au fost învinşi de Dinamo Bucureşti, singurul gol al partidei fiind înscris de Cosmin Matei. Gazdele au contestat dur arbitrajul, acuzând un fault neacordat la Ciupe în faza premergătoare reuşitei lui Matei. Jocul Universităţii Cluj este dependent de forma lui Valentin Lemnaru. Iar când golgheterul nu e în formă, e deranj mare la "U". În faţa lui Dinamo, "Şepcile roşii" au făcut figuraţie şi nu au reuşit să-şi creeze nici o situaţie clară de gol. Nici nu începuse bine partida, iar Bilinski a scăpat singur cu Veselovski, dar portarul Universităţii l-a blocat (2). Lazăr, în două rânduri (13, 15) n-a prins poarta, după care Lemnaru, în minutul 27, a şutat din lovitură liberă , însă moale, fără probleme pentru Bălgrădean. Partida s-a stins, dar după pauză s-a dezlănţuit furtuna. La propriu! Ploaia a început să cadă pe arena Universităţii, vântul s-a înăsprit, însă jocul a stagnat, la fel şi tabela. Suporterii "şepcilor" au aprins o mare de torţe, unele au aterizat şi pe pista de atletism, iar clubul nu va rămâne decât cu o amendă grasă, poate şi cu suspendarea terenului. A sperat măcar la un punct, însă Dinamo a lovit pe contraatac prin Florentin Matei (59). Lemnaru s-a mai zbătut în faţă fără folos, Calcan a intrat bine în joc, cu un suflu nou şi calitate tehnică, dar toate punctele au mers în Ştefan cel Mare. Dacă ar fi câştigat, Universitatea ar fi egalat-o în clasament pe Săgeata Năvodari (24 de puncte, locul 14). "Studenţii" au rămas cu 21 de puncte şi vor da piept în etapa următoare cu CFR Cluj, în Gruia. Faza premergătoare golului înscris de Dinamo a stârnit controverse. Oficialii Universităţii, în frunte cu antrenorul Mihai Teja, au susţinut că înainte de golul lui Matei, Lazăr l-a faultat pe Ciupe. Fundaşul Universităţii s-a complicat inutil la o respingere a defensivei lui Dinamo şi a încercat să preia mingea în locul unei degajări în marginea terenului, Lazăr i-a furat mingea şi i-a pasat lui Matei, care l-a învins pe Veselovski. Ciupe a rămas întins pe gazon, iar Teja a susţinut la finalul meciului că a fost vorba de fault. "Este păcat că pierdem în urma unor astfel de decizii. Am pierdut, asta este. Ciupe a fost faultat, dar oricum el ar fi trebuit să dea mingea afară în acea fază", a spus antrenorul lui "U". Şi fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu a susţinut în studioul Digisport că jocul ar fi trebuit să fie oprit.
Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Cosmin Matei (59)
"U" Cluj: Veselovski - Ciupe, Ninu, Abrudan, Târnăcop - D. Bucşa, Kovacs (Calcan '62) - Boutadjine, A. Lungu (Ene '82), Borza (Nicu '62) - Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja.
Dinamo: Bălgrădean - Rus, Thicot, D. Grigore, S. Filip - Boubacar, Elton (Şerban '70) - V. Lazăr, C. Matei (Bărboianu '77), D. Rotariu - Bilinski (J. Thomas '60). Antrenor: Flavius Stoican.
Cartonaşe galbene: Boutadjine '29 - V. Lazăr '89
Arbitri: Adrian Comănescu ( central) - Marius Nicoară, Ciprian Danşa ( asistenţi) - Cătălin Buşi, Nicolae Botaş ( adiţionali) - Daniel Demetrescu ( rezervă). Observatori: Marian Dorobanţu, Ioan Şulea.
Mihai Teja: " Nu toate meciurile sunt la fel, depinde de zi și de atitudine. În fiecare joc trebuie să-ți dorești mai mult. N-am făcut un meci foarte reușit, n-a mai dat gol nici Lemnaru. Am luat un gol stupid, asta-i viața, îmi pare rău că am pierdut primul meci acasă, mai ales că suporterii au venit în număr mare. Urmează un meci foarte greu cu CFR, pe care trebuie să-l câștigăm. Nu este ușor să pierzi dintr-un fault, așa se poate face diferența! Dintr-o greșeală, poate puțin munca și încrederea noastră se duc pe apa sâmbetei. Se complică foarte mult lupta pentru evitarea retrogradării, ne-am dorit să facem pasul și să scăpăm de linia asta odată. Dacă mi se cere să plec, atunci plec, pot să și rămân, nu am o problemă personală cu domnul Ganea, important este să mergem la CFR și să câștigăm".
Emil Ducu Ninu: " Pică foarte greu această înfrângere, dar mergem mai departe. Am dominat a doua repriză, dar la 0-0 am făcut niște greșeli pe care nu mi le explic nici eu. Asta este, mergem înainte și încercăm să adunăm puncte, fiindcă suntem 6 echipe care se luptă la retrogradare. Șansele sunt la fel, mai sunt de jucat multe meciuri. Dacă vom fi peste linie la finalul campionatului, vom fi mulțumiți. Am jucat foarte slab astăzi, de asta am și pierdut. Dacă ne făceam jocul obișnuit de acasă, am fi câștigat. Nu Comănescu ne-a scos mingea din poartă".
Flavius Stoican: " E vorba și de inspirația mea. În anumite momente trebuie să ai această inspirație. Era o fază fixă contra noastră și m-am gândit să-l mai las până trece acea fază. A fost o surpriză pentru mine că Matei a reușit să marcheze, la o fază plecată din propria noastră jumătate. A meritat acest gol, îi încununează munca de la antrenamente, era și supărat, trist, că nu înscrie. Ne interesează fiecare meci în parte. Și dacă reușim să ajungem pe un loc de cupele europene sper să nu ne facem de râs. Sunt convins că vom face față echipelor din Europa. Am jucători care aleargă, vor să joace fotbal".
Cosmin Matei: " Consider că acum a fost o perioadă grea pentru Dinamo și lumea n-a fost corectă față de acest brand. Indiferent cine este aici, trebuie să respecți cine e Dinamo și palmaresul acestei echipe, dar și jucătorii de mare valoare care au trecut pe la această echipă. Ne-am simțit urât și nu este un secret. Nu suntem jucători low-cost! Dinamo trebuie să câștige fiecare meci, indiferent cine este pe teren. Jucătorii tineri acumulează experiență și probabil că în următoarea perioadă vom fi pregătiți pentru meciurile mai tari. Important e să acumulăm puncte. Anul trecut am jucat frumos și n-am luat puncte. Acum, chiar dacă nu jucăm mereu grozav, important e să luăm puncte".
Sursa:
ZIUA DE CLUJ
Taguri:
Etapa 23
U Cluj
Dinamo
» Universitatea Cluj - istoric meciuri
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Universitatea Cluj
Fotbal Club FCSBa învins liderul Universitatea Cluj cu scorul de 2-1, duminică seara, pe "Cluj Arena", într-un meci din etapa a 16-a a Superligii...
Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat acasă cu Farul Constanţa, în etapa a 15-a a Superligii României. "Alb-negrii" au deschis scorul în minutul 4...
Universitatea Cluj a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 2-0, vineri seara, pe "Cluj Arena", într-un meci din etapa a 13-a a Superligii României.
Prima înfrângere a...
Duminică seara, pe "Cluj Arena", Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă care a contat pentru etapa a 10-a a Superligii...
Universitatea Cluj a redevenit lider în Superliga României, după ce a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0, luni seara, pe "Cluj Arena",...
Universitatea Cluj a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 3-0, luni seara, pe "Cluj Arena" (gazonul a fost dificil fiind afectat de festivalul Untold), într-un meci din...
Universitatea Cluj a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1, duminică seara, pe "Cluj Arena", într-un meci din etapa a 2-a a Superligii...
Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 3-3, sâmbătă seara, pe "Cluj Arena", într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-out a...
Universitatea Cluj a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 1-0, miercuri, pe "Cluj Arena", într-o partidă din etapa a 6-a a fazei play-out a Superligii...
Petrolul Ploieşti a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 4-a a fazei play-out a Superligii...
Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu FC UTA Arad, scor 0-0, sâmbătă seara, pe "Cluj Arena", într-o partidă din etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|