Formaţia FC Botoşani a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Corona Braşov, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Claudiu Codoban (38 şi 48) şi Attila Hadnagy (53) pentru gazde, respectiv Francesco Miranda (74) pentru oaspeţi.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Codoban a deschis scorul cu un şut la colţul lung, pe sub Dănălache.
2-0: Acelaşi Codoban a înscris cu un şut la vinclu, de la aproximativ 20 de metri.
3-0: Hadnagy la marcat cu un lob de la marginea careului.
3-1: Miranda a stabilit scorul final după o acţiune personală, cu un şut din interiorul careului, pe lângă portarul Lazar.
FC Botoşani - Corona Braşov 3 - 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Claudiu Codoban (38), 2-0 Claudiu Codoban (48), 3-0 Attila Hadnagy (53), 3-1 Francesco Miranda (74)
Botoşani: Lazar - C. Dinu, Tincu, Oltean, Acsinte - Vaşvari, Codoban (Danci '70), Croitoru - Vertelis (Fulop '71), Hadnagy (Cârjan '81), Stojkov. Antrenor: Leontin Grozavu.
Corona: Dănălache- Burlacu, Poverlovici, Damian, Mendizov - Neacşa (Popa '80), Miranda, Dâlbea, Pârvu (Manea '53) - Buş, Coman. Antrenor: Ionel Gane.
Cartonaşe galbene: C. Dinu '65, Vertelis '67 - Neacşa '23, Poverlovici '34, Burlacu '60
Arbitri: Adrian Illyes (central) - Adrian Ghinguleac, Bogdan Velicu (asistenţi) - Horaţiu Feşnic, Bogdan Anghelinei (adiţionali) - Ionuţ Bobe (rezervă). Observatori: Constantin Ştefan, Cristian Vasc.
Leontin Grozavu: "Am rămas fără voce, dar măcar sunt fericit! Aş fi vrut să câştigăm acest meci fără a primi gol, însă felicit băieţii pentru atitudine şi pentru jocul făcut. Vreau să-mi felicit băieţii pentru atitudine şi pentru modul cum au intrat în teren. Am încercat să tranşăm cât mai rapid partida în favoarea noastră pentru că ştiam că dacă vom da o şansă Coronei ne putea încurca. Mai sunt multe etape de disputat. Vreau să rămânem echilibraţi şi realişti. Locul pe care îl ocupăm la ora actual este doar conjunctural. Mi-aş dori ca la final să terminăm cât mai sus dar mai e mult până acolo. Când acumulezi puncte este mai relaxant, dar în niciun caz mai mult de o zi, maximum două. Ne aşteaptă partide foarte grele. Avem experienţa primei părţi a campionatului, când nu am câştigat 11 meciuri. Vreau să rămânem conectaţi. Mi-aş fi dorit să terminăm jocul fără gol primit".
Claudiu Codoban: "Este prima mea dublă la Liga 1. Cu tot cu reuşita de la Vaslui, am trei goluri în Liga 1. Leontin Grozavu mi-a acordat încredere şi îi mulţumesc. A vorbit toată săptămâna cu mine, iar coechipierii mi-au spus că voi da gol. Dedic reuşita suporterilor, familiei mele şi iubitei. Avem un moral bun şi mergem la Cluj să tratăm jocul aşa cum l-am tratat şi pe acesta. Mai sunt multe jocuri, dar cu siguranţă rămânem în Liga 1".
Attila Hadnagy: "Mai sunt multe puncte puse în joc şi nu trebuie să ne credem în vacanţă. Am dat al optulea gol al meu şi mă bucur că am reuşit să ajut din nou echipa. Este cel mai bun sezon din cariera mea".
Ionel Gane: "Este o victorie meritată a Botoşaniului. Au avut mai multă agresivitate în joc. A fost o primă repriză echilibrată, cu o uşoară dominare a gazdelor, am avut şi noi câteva situaţii bune. Au reuşit să dea gol pe final şi a contat foarte mult. În repriza a doua le-am făcut cadou golurile. La 3-0 meciul era ca şi jucat. Am avut tăria să revenim dar prea târziu. Echipei mele i-a lipsit concentrarea. Nu mai avem nicio şansă! Am încercat să motivez jucătorii, dar s-a văzut că în momentele mai importante cei de la Botoşani au fost mai proaspeţi. Nu mai avem nimic de pierdut, dar asta nu înseamnă că nu ne respectăm pe noi. Respectăm în continuare competiţia. Voi alinia la fiecare meci cea mai bună formaţie. Încercăm să câştigăm pentru a nu rămâne cu 13 puncte. Nu vrem să ajutăm pe nimeni. Fiecare să se ajute, să-şi ia punctele care le merită".