Echipa Croației a învins categoric formația Camerunului, cu scorul de 4-0 (1-0), miercuri, pe "Arena Amazonia" din Manaus, într-un meci din
Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie).
Croația a reușit prima victorie la Mondialul brazilian, prin golurile marcate de Ivica Olic (11), Ivan Perisic (48) și Mario Mandzukic (61, 73), după ce beneficiat de superioritate numerică mai bine de o repriză, în urma eliminării camerunezului Song (40).
Camerunezii au început mai bine jocul, dar croații au deschis scorul în minutul 11, la prima lor acțiune mai consistentă: Srna a centrat, Nkoulou a respins până la Perisic, acesta a trimis în fața porții, iar "veteranul" Olic a trimis în plasă de lângă Mbia, 0-1.
Croații au fost foarte aproape de golul al doilea (14), dar reluarea lui Perisic din doar câțiva metri este respinsă spectaculos de Itandje.
"Leii neîmblânziți" au încercat să construiască, să atace, dar acțiunile lor s-au împotmolit în preajma careului advers. Africanii au greșit mult, fiind lipsiți de luciditate, de răbdare, de inspirație în apropierea porții. Croații au făcut un joc de așteptare, s-au apărat grupat, au absorbit fără probleme presiunea camerunezilor și au încercat să speculeze spațiile oferite de adversari și erorile frecvente ale acestora.
Situația echipei antrenate de Volker Finke s-a îngreunat și mai mult din minutul 40, când Alexandre Song l-a lovit fără minge pe Mandzukic și a fost eliminat.
Sammir a semnat prima ocazie de gol a reprizei secunde, dar a trimis balonul atât pe lângă Itandje, cât și pe lângă poarta acestuia (46). Croații au tranșat disputa în minutul 48, când Perisic a recepționat o degajare a lui Itandje, a pornit într-o cursă de circa 50 de metri, nu a putut fi ajuns de Mbia și l-a învins pe portarul african: 0-2.
Mandzukic, lansat de Sammir, a ratat incredibil față în față cu Itandje (50). Nounkeu (52) a fost aproape de a-i readuce pe camerunezi în joc, dar voleul său a trecut peste poartă.
Camerunezii au cedat complet și croații au luat jocul pe cont propriu, iar Modric a fost aproape să marcheze și el (60), însă Nkoulou a respins în corner. Golul a venit firesc, Mandzukic marcând și el, în sfârșit, cu capul, după un corner executat de Pranjic: 3-0 (61).
După ce Mbia a trimis un șut de la distanță, razant cu vinclul (69), Mandzukic a reușit "dubla", reluând simplu în plasă mingea respinsă de Itandje, la șutul lui Eduardo: 0-4 (73).
Finalul s-a jucat cu garda jos, iar Moukandjo a ratat golul de onoare (85), din poziție excelentă. Rebic (87), dar mai cu seamă Rakitic (88), au irosit și ei ocazii bune de gol până la final. Webo a trimis mingea în bară (89), Pletikosa atingând mingea expediată cu capul de atacantul camerunez.
Croația a obținut o victorie meritată, după o repriză secundă excelentă, dar trebuie să învingă Mexicul, în ultimul meci din grupă, pentru a se califica în optimile de finală ale competiției.
Singura victorie a Camerunului în fața unei formații europene la Cupa Mondială rămâne 2-1 cu România la Coppa del Mondo (1990), din totalul de 14 (o victorie, cinci egaluri, opt înfrângeri). "Leii neîmblânziți" au pierdut ultimele șase partide jucate la Mondiale. Degringolada din echipa cameruneză a fost evidențiată și de un incident între Assou Ekotto și Moukandjo, primul încercând să-i aplice o lovitură de cap colegului său în ultimele minute.
Ultimele meciuri din Grupa A vor avea loc pe 23 iunie, Camerun - Brazilia, la Brasilia, și Croația - Mexic, la Recife, ambele de la ora 23:00 (ora României).
Camerun - Croația 0-4 (0-1)
Au marcat: Ivica Olic (11), Ivan Perisic (48), Mario Mandzukic (61, 73)
Manaus, Arena Amazonia: 39.982 spectatori
Cupa Mondială 2014 - Grupa A
Au evoluat echipele:
Camerun: 16. Charles Itandje - 17. Stephane Mbia, 14. Aurelien Chedjou (5. Dany Nounkeu, 46), 3. Nicholas Nkoulou (căpitan), 2. Benoit Assou Ekotto - 21. Joel Matip - 6. Alexandre Song, 18. Enoh Eyong - 8. Benjamin Moukandjo, 10. Vincent Aboubakar (15. Achille Webo, 70), 13. Eric Choupo-Moting (20. Edgar Salli, 75).
Selecționer: Volker Finke.
Rezerve neutilizate: 1. Loic Feudjou, 23. Sammy Ndjock - 4. Cedric Djeugou, 7. Landry Nguemo, 9. Samuel Eto'o, 11. Jean Makoun, 12. Henri Bedimo, 19. Fabrice Olinga, 22. Allan Nyom.
Croația: 1. Stipe Pletikosa - 11. Darijo Srna (căpitan), 5. Vedran Corluka, 6. Dejan Lovren, 3. Danijel Pranjic - 7. Ivan Rakitic, 10. Luka Modric - 4. Ivan Perisic (16. Ante Rebic, 78), 19. Sammir (20. Mateo Kovacic, 72), 18. Ivica Olic (22. Eduardo da Silva, 69) - 17. Mario Mandzukic.
Selecționer: Niko Kovac.
Rezerve neutilizate: 12. Oliver Zelenika, 23. Danijel Subasic - 2. Sime Vrsaljko, 8. Ognjen Vukojevic, 9. Nikica Jelavic, 13. Gordon Schildenfeld, 15. Milan Badelj, 14. Marcelo Brozovic, 21. Domagoj Vida.
Arbitru: Pedro Proenca;
arbitri asistenți: Bertino Miranda, Jose Trigo (toți din Portugalia);
arbitru de rezervă: Walter Lopez (Guatemala).
Cartonaș galben: Eduardo (89).
Cartonaș roșu: Song (40).