Echipa Columbiei este practic calificată în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), după ce a învins selecționata Coasta de Fildeş cu scorul de 2-1 (0-0), joi, într-un meci jucat pe Estadio Nacional din Brasilia, în
Grupa C.
James Rodriguez (64) și Juan Quintero (70) au marcat pentru sud-americani, unicul gol al ivorienilor fiind reușit de Gervinho (73).
Meciul a fost alert din start, dar acțiunile au fost confuze, precipitate, astfel că ocazii de gol au fost mai mult întâmplătoare.
Prima situație notabilă a aparținut columbienilor, dar Gutierrez a tras pe lângă poartă din marginea careului, după o contră (6). Cuadrado a creat și el pericol (9), dar centrarea sa a fost blocată.
Cea mai mare situație de gol din prima repriză a fost irosită de Gutierrez (28), care a trimis din 8 metri pe lângă poartă, singur cu Barry.
"Elefanții" au avut și ei oportunități de gol, dar șutul Aurier (31), de la 16 metri, a fost prins de Ospina, iar în ultimul minut al primei reprize (45), a luftat din mijlocul careului la centrarea lui Boka.
În repriza a doua, Bony a încercat să reia spectaculos din foarfecă o centrare a lui Yaya Toure, dar a luftat din nou (56). Gradel a fost aproape de fructifice o gafă a lui Armero (57), dar nu a putut stăpâni mingea în careul columbian.
Cuadrado a ratat o mare situație de a deschide scorul, în minutul 59, când șutul său din unghi a fost respins de Barry în bara propriei porți.
"Los Cafeteros" au marcat în minutul 64, prin James Rodriguez, care a reluat imparabil cu capul din 7 metri, la cornerul executat de Cuadrado: 1-0.
Africanii au ieșit la joc și au încercat egalarea, iar Ospina a fost nevoit să acorde corner la șutul-centrare al lui Aurier (68).
Columbia și-a dublat avantajul în minutul 70, când Serey Die a fost deposedat de Gutierrez la mijlocul terenului, acesta i-a pasat lui Quintero, care l-a învins pe Barry: 2-0.
Coasta de Fildeş a redus diferența peste doar trei minute, prin Gervinho (73), la capătul unei acțiuni personale, în care a driblat mai mulți adversari: 2-1.
Africanii au presat până la final în căutarea golului egalizator, dar cei care au fost mai aproape de gol au fost tot columbienii, prin Arias, care a încercat să-l surprindă pe Barry cu un lob de la peste 50 de metri (89).
După 3-0 cu Grecia și victoria cu ivorienii, Columbia este cu un pas în turul următor, având în vedere golaverajul său superior. Africanii sunt nevoiți să câștige ultima partidă din grupă, cu Grecia, pentru a a trece de grupe.
Pentru selecționerul argentinian al Columbiei, Jose Pekerman, este a doua victorie în fața ivorienilor, după 2-1 în 2006, la CM din Germania, când pregătea echipa Argentinei.
Fundaşul ivorian Didier Zokora a primit un cartonaş galben şi va fi suspendat pentru partida cu Japonia.
Fundaşul columbian Mario Yepes a jucat meciul 100 pentru naţionala sud-americană.
Joi este programat și celălalt joc al grupei, Japonia - Grecia, la Natal (vineri, 01,00, ora României). Ultimele meciuri din Grupa C vor avea loc marți 24 iunie: Japonia - Columbia, la Cuiaba, și Grecia - Coasta de Fildeş, la Fortaleza (ambele de la ora 23,00, ora României).
Columbia - Coasta de Fildeş 2-1 (0-0)
Au marcat: James Rodriguez (64), Juan Quintero (70), respectiv Gervinho (73)
Brasilia, Estadio Nacional: 68.748 spectatori
Cupa Mondială 2014 - Grupa C
Au evoluat echipele:
Columbia: 1. David Ospina - 18. Juan Zuniga, 2. Cristian Zapata, 3. Mario Yepes (căpitan), 7. Pablo Armero (4. Santiago Arias, 72) - 8. Abel Aguilar (15. Alexander Mejia, 79), 6. Carlos Sanchez - 11. Juan Cuadrado, 10. James Rodriguez, 14. Victor Ibarbo (20. Juan Quintero, 53) - 9. Teofilo Gutierrez.
Selecționer: Jose Pekerman.
Rezerve neutilizate: 12. Camilo Vargas, 22. Faryd Mondragon - 5. Carlos Carbonero, 13. Fredy Guarin, 16. Eder Balanta, 17. Carlos Bacca, 19. Adrian Ramos, 21. Jackson Martinez, 23. Carlos Valdes.
Coasta de Fildeş: 1. Boubacar Barry - 17. Serge Aurier, 5. Didier Zokora, 22. Souleymane Bamba, 3. Arthur Boka - 20. Serey Die (6. Mathis Bolly, 73), 9. Cheick Tiote - 10. Gervinho, 19. Yaya Toure (căpitan), 15. Max Gradel (8. Salomon Kalou, 67) - 12. Wilfried Bony (11. Didier Drogba, 60).
Selecționer: Sabri Lamouchi.
Rezerve neutilizate: 16. Sylvain Gbohouo, 23.Sayouba Mande - 2. Ousmane Viera Diarrassouba, 4. Kolo Toure, 7. Jean-Daniel Akpa Akpro, 13. Didier Ya Konan, 14. Ismael Diomande, 18. Constant Djakpa, 21. Giovanni Sio.
Arbitru: Howard Webb;
arbitri asistenți: Michael Mullarkey, Darren Cann (toți din Anglia);
arbitru de rezervă: Victor Carrillo (Peru).
Cartonașe galbene: Zokora (55), Tiote (90).