Echipa Belgiei s-a calificat în
sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), după ce a învins formația Statelor Unite cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0), după prelungiri, marți, pe "Arena Fonte Nova" din Salvador.
Belgia, care a făcut cel mai bun joc al său de până acum în Brazilia, s-a impus prin golurile marcate de Kevin De Bruyne (93), Romelu Lukaku (105). Golul americanilor a fost semnat de tânărul Julian Green (107), la puțin timp după ce a intrat pe teren.
Meciul a început în forță și după 40 de secunde belgienii au ratat prima ocazie de gol, Origi scăpând cu portarul, dar Howard a respins în corner cu piciorul.
Jocul a fost spectaculos, alert, cu faze la ambele părți, o posesie ușor mai bună pentru americani, dar și cu mai multe faze de poartă pentru "diavolii roșii". În primul sfert de oră nu s-au înregistrat alte lucruri notabile, în afara faptului că un spectator a pătruns pe teren (minutul 15) și s-a plimbat câteva zeci de secunde până când să intervină forțele de ordine și să-l evacueze.
Cea mai importantă situație a americanilor s-a consumat în minutul 21, când Dempsey a tras de la marginea careului, dar Courtois a apărat. Belgia, pe contraatac, a ratat deschiderea scorului (23), De Bruyne șutând alături de la 12-13 metri, din poziție excelentă, după care Beasley (26) a salvat golul din fața lui Fellaini, la centrarea lui Vertonghen. Hazard (29) a tras un șut de la distanță, însă balonul a fost prins de Howard.
Klinsmann l-a pierdut pe inepuizabilul fundaș dreapta Fabian Johnson, accidentat, după doar o jumătate de oră de joc, însă tânărul Yedlin, intrat în joc, l-a suplinit cu brio. Americanii au mai beneficiat de o situație destul de bună, dar Jones (33) a tras pe lângă din afara careului.
Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie notabilă a belgienilor, dar șutul lui De Bruyne (45+1), din marginea careului, a fost prins de Howard.
Portarul american s-a evidențiat și imediat după pauză, când a scos de sub transversală mingea trimisă cu capul de Mertens (47), la centrarea lui De Bruyne. Vertonghen a centrat excelent în careu (54), dar De Bruyne și Origi nu au reușit să trimită balonul în plasă. Presiunea belgiană a crescut, iar Origi a reluat cu capul, însă balonul a lovit bara transversală (56), după care Howard a respins șutul lui Vertonghen (57). La poarta cealaltă, Vertonghen a blocat un șut periculos al lui Zusi (58). Fazele au alternat la cele două porți și Mertens a ratat și el din doar câțiva metri (60). Vertonghen (64) și-a încercat și el șansa de la distanță, dar portarul Tim Howard a prins în doi timpi. Witsel a trimis și el un trasor din afara porții, dar pe lângă țintă (69). Origi a apărut din nou în prim plan în minutul 71, dar a tras telefonat și Howard a respins. Dempsey (71, 74) a răspuns și el cu două șuturi pe poartă.
Mirallas (76) a scăpat singur cu Howard, dar portarul american a deviat șutul belgianului, salvând un gol iminent. Howard a fost magistral și la șutul expediat de Hazard (79), iar la mingea expediată de Origi (85) a acordat corner. Hazard a finalizat în plasa laterală (88), după o contră în doi, cu De Bruyne. Howard a mai salvat o minge grea (90), la reluarea lui Kompany. Wondolowski a irosit o șansă uriașă de a aduce victoria echipei sale, dar atacantul a tras peste poartă din doar câțiva metri (90+3). Arbitrul asistent a semnalizat ofsaid, complet eronat.
Belgia a deschis scorul în chiar debutul prelungirilor, când Lukaku, proaspăt intrat, a demarat pe dreapta, a centrat în careu, De Bruyne a recuperat din picioarele lui Gonzalez și a tras la colțul lung: 1-0 (93).
Americanii au ieșit mai mult la atac, iar spațiile din apărarea americană au fost tot mari. Lukuku l-a pus la încercare pe Howard în minutul 97, dar portarul lui Everton a salvat de la colțul scurt. Portarul american s-a remarcat din nou în fața lui Lukaku (101), iar apoi în fața lui Mirallas (104). În cele din urmă, Lukaku a închis conturile din pasa lui De Bruyne (105), pe contraatac: 2-0.
Echipa SUA a căpătat din nou speranțe după ce noul-intrat Julian Green a redus diferența în minutul 107, după o pasă genială a lui Bradley: 2-1. Echipa lui Klinsmann a avut chiar șansa egalării, dar Jones a trimis pe lângă poartă din 11-12 metri.
Lukaku (111) a mai fost blocat o dată de Howard, de departe cel mai bun om al meciului.
Finalul a fost dramatic, iar Courtois a avut o intervenție salvatoare în fața lui Dempsey (114), ajuns față în față cu goalkeeper-ul belgian, după op schemă a echipei americane.
După unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale turneului din Brazilia, Belgia, care a avut nu mai puțin de 27 de șuturi pe poartă, va juca în sferturile de finală cu Argentina.
Belgia - SUA 2-1 (0-0, 0-0), după prelungiri
Au marcat: Kevin De Bruyne (93), Romelu Lukaku (105), respectiv Julian Green (107)
Salvador, "Arena Fonte Nova": 51.227 spectatori
Cupa Mondială 2014 - optimi de finală
Au evoluat echipele:
Belgia: 1. Thibaut Courtois - 2. Toby Alderweireld, 15. Daniel Van Buyten, 4. Vincent Kompany (căpitan), 5. Jan Vertonghen - 8. Marouane Fellaini, 6. Axel Witsel - 14. Dries Mertens (11. Kevin Mirallas, 60), 7. Kevin De Bruyne, 10. Eden Hazard (22. Nacer Chadli, 111) - 17. Divock Origi (9. Romelu Lukaku, 91).
Selecționer: Marc Wilmots.
Rezerve neutilizate: 12. Simon Mignolet, 13. Sammy Bossut - 3. Thomas Vermaelen, 18. Nicolas Lombaerts, 19. Mousa Dembele, 20. Adnan Januzaj.
SUA: 1. Tim Howard - 23. Fabian Johnson (2. DeAndre Yedlin, 32), 3. Omar Gonzalez, 5. Matt Besler, 7. DaMarcus Beasley - 13. Jermaine Jones, 20. Geoff Cameron - 19. Graham Zusi (18. Chris Wondolowski, 72), 4. Michael Bradley, 11. Alejandro Bedoya (16. Julian Green, 105+1) - 8. Clint Dempsey (căpitan).
Selecționer: Juergen Klinsmann.
Rezerve neutilizate: 12. Brad Guzan, 22. Nick Rimando - 6. John Brooks, 9. Aron Johannsson, 10. Mix Diskerud, 14. Brad Davis, 15. Kyle Beckerman, 17. Jozy Altidore, 21. Timmy Chandler.
Arbitru: Djamel Haimoudi (Algeria);
arbitri asistenți: Redouane Achik (Maroc), Abdelhak Etchiali (Algeria);
arbitru de rezervă: Norbert Hauata (Tahiti).
Cartonașe galbene: Cameron (18), Kompany (42).