Steaua a învins pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci din
etapa a patra a Ligii 1.
Claudiu Keserü a înscris în minutele 23, 26 (penalty), 34, 64, 82 şi 85.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Luchin a centrat de pe partea dreaptă, iar Keserü a reluat, din plonjon, cu o lovitură de cap de la 11 metri, în dreapta lui Stanca, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă.
2-0: Sânmărtean a fost faultat în careu de Pârvulescu, iar Keserü a transformat lovitura de pedeapsă cu o "scărită".
În minutul 30, Sânmărtean a încercat un lob de la aproximativ 30 de metri, însă Stanca a reuşit să respingă în ultimul moment în transversală.
3-0: Sânmărtean a pasat de la mijlocul terenului perpendicular pe poartă, iar Keserü a reluat de la 14 metri pe sub Stanca.
4-0: Sânmărtean a trimis o pasă de peste 35 de metri către Keserü, care după ce a preluat cu stângul a şutat, cu acelaşi picior, din marginea careului de 16 metri la coltul lung.
5-0: Chipciu a primit o pasă la mijlocul terenului, a luat o acţiune personală pe partea stângă, a intrat în careu, l-a driblat pe Pleaşcă şi apoi a pasat printre Momcilovici şi Nicoară către Keserü, care a înscris de la 7 metri poziţie centrală în dreapta lui Stanca.
6-0: Keserü a primit o pasă de 30 de metri de la Luchin şi a înscris de la 40 de metri pe lângă Stanca, care ieşise în întâmpinare.
Steaua Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu 6 - 0 (3-0)
Au marcat: 1-0 Claudiu Keserü (23), 2-0 Claudiu Keserü (26p), 3-0 Claudiu Keserü (34), 4-0 Claudiu Keserü (64), 5-0 Claudiu Keserü (82), 6-0 Claudiu Keserü (85)
Steaua: Arlauskis - Luchin, Varela (57 Szukala), Filip, Toşca - Prepeliţă (63 Grădinaru), Sânmărtean (65 Chipciu) - Neagu, Breeveld, Pârvulescu - Keserü. Antrenor:
Constantin Gâlcă.
Pandurii: Stanca - Pleaşcă, C. Pârvulescu (68 Nicoară), Elton da Silva, Momcilovici - Rădut, Anton - Iorga (68 Buleică), Nistor, Shalaj - Matulevicius (62 M. Roman).
Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene: Prepeliţă (15), Pârvulescu (26) - Matulevicius (53)
Meciul s-a disputat
fără spectatori, FC Steaua fiind sancţionată în urma incidentelor create de spectatori la jocul cu Oţelul Galaţi, din ultima etapă a sezonului trecut.
Srgian Luchin şi Nicandro Breeveld au debutat la Steaua la acest joc.
Costel Gâlcă: "
Cel mai important e că am câștigat și că am prestat un joc foarte bun. Să dea Dumnezeu să înscrie și alți jucători atâtea goluri. Mă bucur că a marcat Keșeru 6, e important pentru moralul lui. Evoluăm în multe competiții, o să avem nevoie de jucători. Mi l-aș dori pe Bokila, Grozav și Piovaccari nu sunt o opțiune. Hamza nu e aici, ar fi bine să nu mai vorbim despre el, era un atacant valoros, dar nimic mai mult. Breeveld și Luchin au și împotriva bulgarilor, să marcăm goluri și să nu primim nici unul. Putem trece de Ludogorets".
Srdjan Luchin: "
Zilele astea chiar a fost o atmosferă mai destinsă, colegii au tot făcut glume pe seama mea, mai ales că am jucat la Dinamo. Szukala şi ceilalţi s-au distrat cel mai mult... În ce priveşte partida cu Pandurii, am profitat de forma lor mai slabă şi ne-am concentrat, mai ales că meciurile trecute am făcut o repriză mai bună şi una mai slabă. Acum am fost concentraţi pe toată durata meciului. Cu toate că antrenorul a menajat mai mulţi jucători pentru meciul de marţi, cei care au intrat au avut determinare şi au muncit. Mă bucur pentru Keserü, mai ales că s-a tot vorbit că am avea nevoie de un atacant de gol. Când colo, noi îl avem în curtea noastră pe Claudiu. Am jucat în trei luni de zile de patru ori împotriva lui Ludogorets. Au o echipă foarte bună şi erau de evitat, dar nu trebuie să ne fie frică de ei. Steaua are prima şansă şi trebuie să profităm de primul meci pe care îl avem acasă. Ei joacă foarte bine pe contraatac. Ludogorets a făcut meciuri mai bune în deplasare, în campionat şi în cupele europene. Dacă reuşim să-i batem marţi, vom fi 99% calificaţi".
Lucian Sânmărtean: "
Sincer, nu mă aşteptam la asemenea rezultat. A fost un meci excelent în care colegul meu a marcat şase goluri, vreau să-l felicit cu această ocazie. A fost un meci care ne-a făcut plăcere să-l jucăm. Am o relaţie foarte bună cu domnul Gâlcă, chiar dacă sunt un caracter mai dificil, câteodată. Eu mi-am cerut scuze pentru comportament şi antrenorul m-a înţeles, sper să confirm faptul că se poate baza pe mine. S-a văzut că Luchin şi Breeveld s-au integrat foarte bine, sunt doi jucători de mare valoare. Cu Ludogorets e un meci decisiv, dar cred că vom face o partidă bună şi sper să învingem, mai ales că partida din această seară ne-a dat un impuls de încredere".
Claudiu Keserü: "
Mă bucur foatre mult pentru că nu mă gândeam că aşa ceva este posibil şi le mulţumesc tuturor colegilor mei care mi-au permois să realizez această performanţă. În liga a doua în Franţa am mai reuşit o dată să înscriu patru goluri. Acest meci ne ajută pe plan psihic deoarece vom aborda cu mult mai multă încredere partida de marţi cu Ludogoreţ Razgrad".
Petre Grigoraş: "
Fără cuvinte, set şi meci. Începutul ne-a dat ceva speranţe, am avut câteva ocazii de a înscrie, dar geniul lui Sânmărtean, execuţiile de excepţie ale lui Keserü şi naivitatea noastră au făcut ca în zece minute toate visele noastre să se năruiască. E o degringoladă totală. O victorie ne va da moral. După acest meci eu reţin doar primele 20 de minute, dar următoarele 70 au fost catastrofale. În momentul de faţă suntem o echipă dărâmată psihic. Umilinţa este mare, tristeţea este mare, nu este bucurie în sânul echipei. Încerc toate metodele de remontare. Nu ne-am făcut planuri pentru puncte, dar măcar pentru un joc bun. Această echipă poate juca mult mai bine, dar nu am găsit metodele. Dacă nu reuşim o victorie, lucrurile se agravează. Nu mă îngrijorează înfrângerea, pentru că sunt doar trei puncte, ci că trec etapele şi nu ne revenim din punct de vedere al jocului".
Dan Nistor: "
Ce vină are antrenorul că noi nu dăm gol? În afară de cele şase goluri, Steaua n-a mai avut nici o ocazie".
_