Echipa antrenată de Maurizio Trombetta a trecut, vineri, de Dinamo, scor 1-0, în derby-ul etapei a 11-a a Ligii I, rezultat în urma căruia ardelenii s-au apropiat la 6 puncte de formaţia antrenată de Mircea Rednic.
CFR 1907 Cluj - Dinamo Bucureşti 1 - 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Yssouf Kone (40)
CFR Cluj: Stăncioiu - Panin, Cadu, Galiassi, Pereira - Mureşan, Dani (Peralta 69) - Dubarbier, Trică (Deac 79), Culio - Kone (Didi 86). Antrenor: Maurizio Trombetta.
Dinamo: Lobonţ - Blay, Tamaş, J. Cesar, Ze Diabate - Ad. Cristea, Ropotan, Izvoranu (Diakite 63), Boştină (Torje 57) - Bratu (Miranda 32), Dănciulescu. Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: Mureşan 8, Cadu 66 - Diakite 65
Arbitri: Istvan Kovacs - Aurel Oniţa, Zoltan Szekely
Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu", Spectatori: 20.000
Cum s-a marcat golul:
1-0, min. 40: Alvaro Pereira a încercat să şuteze de la circa 25 de metri, însă mingea trimisă de el spre poarta adversă a fost deviată de africanul Yssouf Kone, iar Lobonţ nu a putut evita golul.
Maurizio Trombetta: "Cred că meritam un scor mai mare. Sunt mulţumit de rezultat, importantă era victoria. Am ratat destul de mult, poate puteam să mai dăm un gol sau două, dar sunt mulţumit de modul cum am creat presiune. Nu cred că Dinamo a jucat slab. Cred că noi am fost mai buni şi am câştigat acest meci. Diferenţa de puncte, din păcate, e reală. Sunt şase puncte. Era important să câştigăm pentru moralul jucătorilor, putem merge mai departe. Am protestat şi noi la unele faze, dar cred că arbitrul a fost bun azi".
Arpad Paszkany: "Victoria era mai mare dacă nu era Lobonţ în poarta dinamoviştilor. Nu avem de ce să fim recunoscători. Şi noi am ajutat indirect pe Dinamo în alţi ani. Fiecare jucător a jucat bine, lupta pentru titlu este deschisă. Dinamo a jucat două meciuri cu două echipe puternice şi le-a pierdut pe amândouă. Toată echipa a jucat bine, inclusiv Kone, pe care l-am transferat să facă exact ce a făcut astăzi, adică să dea goluri. El şi-a făcut datoria. Dacă am fi făcut un egal sau am fi pierdut, şansele noastre la titlu se diminuau serios. Aşa, lupta pentru titlu rămâne deschisă. Campionatul e lung şi cred că avem posibilitatea să repetăm performanţa de anul trecut".
Gabriel Mureşan: "Este o victorie mare şi aşteptată. Meritam să înscriem mai multe goluri după ocaziile pe care le-am avut. Majoritatea echipelor se mulţumesc să scoată un egal când joacă la noi. Cred că a scăpat ieftin astă seară Dinamo. Dinamo merită locul întâi dar sper să recuperăm diferenţa de puncte cât mai repede".
Cadu: "Acum suntem toţi împreună, Steaua, Dinamo, Unirea. CFR a fost un pic mai bună decât Dinamo azi. Acum este mai uşor de recuperat diferenţa faţă de Dinamo. Urmează un meci de Liga Campionilor pentru noi şi pe urmă ne vom gândi iar la campionat".
Tony Da Silva: "Am făcut un meci foarte bun cu Dinamo şi sper să facem un joc la fel de bun şi cu Bordeaux. Ei sunt pe primul loc, de aceea îi respectăm. Eu cred că ei n-au jucat bine astăzi pentru că am fost noi foarte buni. Jucăm cel mai bun fotbal din România. Titlul se joacă până în ultima etapă. Nu cred că ne avantajează rezultatul Stelei, ne uităm doar la jocul nostru".
Mircea Rednic: "CFR a meritat această victorie. În prima repriză, în afară de ocazia lui Bratu, nu am contat. În a doua repriză am avut vreo 20 de minute, dar prea puţin. Se vede experienţa jucătorilor de la CFR în Champions League. Unii dintre jucătorii mei au intrat cu teamă, aş fi dorit mai mult de la ei.Chiar dacă am fi câştigat azi, lupta pentru titlu nu era terminată. Azi dacă aveam mai mult curaj, puteam să scoatem cel puţin un punct. Un singur lucru am câştigat, un jucător pe banda stângă, Diabate".
În momentul în care cele două echipe au ieşit pe gazon pentru startul patidei, galeria clujenilor a afişat un banner pe care scria "Vă mulţumim pentru ajutorul acordat, dar acum luptăm pentru campionat". Mesajul face referire la sezonul trecut de campionat, când clujenii au câştigat titlul de campioni profitând de înfrângerea Stelei de pe terenul lui Dinamo, din penultima etapă a Ligii I. Steliştii aveau un avantaj de un punct, pe care l-au pierdut după meciul cu dinamoviştii, iar în ultima etapă ardelenii au învins Universitatea Cluj şi au cucerit titlul.
În minutul 14 al meciului, clujenii au avut şansa să deschidă scorul, însă lovitura de cap a căpitanului Ricardo Cadu a fost respinsă de pe linia porţii de mijlocaşul Adrian Cristea. De asemena, la o fază din minutul 35 al partidei, alb-roşii au respins de două ori consecutiv de pe linia porţii, o dată prin Lobonţ şi încă o dată prin Julio Cesar, după ce Trică trimisese cu capul spre poarta adversă.
În minutul 16 al partidei, Gabriel Boştină a avut o intervenţie destul de dură la Eugen Trică, însă arbitrul Istvan Kovacs a acordat doar lovitură liberă pentru clujeni şi nu l-a avertizat pe mijlocaşul dinamovist, fapt ce a stârnit iritarea pe banca tehnică a clujenilor.
Florin Bratu s-a accidentat în minutul 30 al partidei la genunchi şi pentru că nu a mai putut continua a fost înlocuit, două minute mai târziu, cu argentinianul Osvaldo Miranda. Acesta a revenit în echipa lui Mircea Rednic, într-un meci de campionat, după o pauză de 9 etape, el nemaifiind inclus în lot de la meciul din prima etapă cu Pandurii Tg. Jiu, scor 1-1. După acea partidă, Rednic l-a trimis pe jucător la echipa a doua şi a fost reprimit în lot după ultimul meci din campionat cu Farul Constanţa, scor 1-0. Între timp, argentinianul a evoluat la formaţia secundă a alb-roşiilor, pentru care a marcat 4 goluri în 7 partide, dar el a jucat şi în meciul din Cupa României, cu FCM Târgu Mureş.
În minutul 65 al meciului, Diakite a avut o intrare mai dură asupra lui Dani, intervenţie în urmă căreia a primit cartonaşul galben. La aceeaşi fază, căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu, i-a reproşat dinamovistului intrarea la coechipierul său şi l-a împins puţin pe jucătorul alb-roşiilor, gest pentru care a fost şi el avertizat de Istvan Kovacs.
Mijlocaşul clujenilor, Eugen Trică, a acuzat ceva probleme medicale, după mai multe dueluri cu adversarii săi direcţi, astfel încât el nu a mai putut continua meciul şi a fost înlocuit în minutul 79 al partidei cu Ciprian Deac.
În minutul 82 al partidei, Adrian Cristea a căzut la circa 18 metri de poarta adversă, în urma unui duel cu Ricardo Cadu, dar Istvan Kovacs a lăsat meciul să continue, moment în care antrenorul dinamoviştilor, Mircea Rednic, a pătruns pe teren să îi reproşeze centralului decizia luată.
CFR Cluj a mai reuşit să înscrie o dată, prin Didi, în minutul 89 al meciului, dar reuşita brazilianului a fost anulată corect, de arbitrul Istvan Kovacs, pe motiv de ofsaid.
După reuşita din acest meci, atacantul Yssouf Kone a ajuns la cota trei pentru clujeni. Primele sale goluri pentru echipa antrenată de Maurizio Trombetta au fost marcate în etapa a 8-a a Ligii I, în meciul cu Farul Constanţa, scor 3-0, atunci când jucătorul a reuşit o dublă.
Antrenorul alb-roşiilor, Mircea Rednic, nu a putut conta pentru acest derby pe Cristian Pulhac, Ze Kalanga şi Marius Niculae, toţi accidentaţi.
Faţă de echipa din ultimul timp folosită de Dinamo, antrenorul Mircea Rednic a ales să facă unele schimbări, forţat însă şi de indisponibilităţi. Astfel, pe partea stângă a apărării a apărut Ze Diabate, care a jucat în locul lui Cristian Pulhac. La centrul terenului, Rednic a ales să îl trimită lângă Adrian Ropotan pe Silviu Izvoranu, deşi fotbalistul jucase în ultimul timp fundaş. De asemenea, Adrian Cristea a fost mutat pe partea dreaptă a liniei de mijloc, în locul lui Ze Kalanga.
La partida de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu au fost prezenţi şi aproximativ 1.000 de suporteri dinamovişti veniţi de la Bucureşti pentru a-şi încuraja favoriţii. Pe tot parcursul partidei, fanii alb-roşiilor au scandat împotriva clujenilor, pe care i-au înjurat de mai multe ori. De asemena, suporterii au scandat şi mesaje xenofobe, cum ar fi "Afară cu ungurii din ţară".
CFR Cluj nu a mai pierdut un meci în Liga I din etapa a 5-a, atunci când FC Vaslui se impunea în faţa ardelenilor cu scorul de 2-1. De atunci clujenii au mai disputat 5 partide, în care au reuşit să obţină trei rezultate de egalitate, cu Oţelul Galaţi (1-1), Steaua (1-1) şi Poli Iaşi (0-0) şi 2 victorii, cu Farul Conatanţa (3-0) şi Gloria Bistriţa (2-1). De asemenea, antrenorul Maurizio Trombetta este neînvins pe banca tehnică a clujenilor, el fiind înstalat în funcţie după remiza cu Poli Iaşi. Cu el pe banca tehnică, clujenii au jucat 7 meciuri în toate competiţiile (4 în campionat, două în Liga Campionilor şi una în Cupa României), reuşind 4 victorii şi trei egaluri.
Echipa antrenată de Mircea Rednic era neînvinsă în Liga I, de la un meci din etapa a 5-a, cu Rapid, scor 1-2. De atunci alb-roşii au mai disputat 5 partide, reuşind să le câştige pe toate, cu Farul Constanţa (1-0), Gloria Bistriţa (2-1), Poli Iaşi (2-0), FC Vaslui (2-1) şi Universitatea Craiova (1-0).
CFR Cluj rămâne fără înfrângere în meciurile de pe teren propriu în acest sezon al Ligii I. Astfel, din cele cinci meciuri jucate acasă, clujenii au reuşit să câştige două, iar trei le-au terminat la egalitate. De cealaltă parte, Dinamo a înregistrat a doua înfrângere în deplasare, după eşecul din derby-ul cu Rapid, scor 1-2.
Până acum cele două formaţii s-au mai întâlnit în Liga I de 24 de ori, iar clujenii au reuşit să se impună de şase ori, patru partide s-au terminat la egalitate, în timp ce dinamoviştii au reuşit să se impună în 14 jocuri. Golaverajul este net favorabil bucureştenilor, care au marcat 50 de goluri şi au primit doar 24.
Ultimul meci câştigat de Dinamo pe terenul celor de la CFR Cluj s-a disputat acum 34 de ani, în sezonul 1974-1975, atunci când bucureştenii, antrenaţi de Dumitru Niculae Nicuşor, s-au impus cu scorul de 2-0. De asemenea, de când CFR Cluj a revenit în Liga I, în sezonul 2004-2005, dinamoviştii nu au reuşit să câştige niciun meci pe terenul ardelenilor, din cele patru jocuri disputate, trei încheindu-se cu victoria clujenilor, în timp ce unul s-a terminat la egalitate.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a acumulat 19 puncte şi a urcat pe locul 5 în clasament, la egalitate de puncte cu FC Timişoara, dar despărţite de golaveraj. De cealaltă parte, Dinamo a rămas pe primul loc în campionat cu 25 de puncte, la patru puncte de ocupanta locului doi, Unirea Urziceni, care are însă un meci mai puţin disputat.