Naționala de fotbal a României a învins formația Finlandei cu scorul de 2-0 (0-0), marți seara, pe stadionul "Olimpic" din Helsinki, într-un meci din
Grupa F a preliminariilor Euro 2016.
România s-a impus prin "dubla" lui Bogdan Stancu (54, 83), ambele goluri din pasele lui Lucian Sânmărtean, și a făcut un nou pas spre calificarea la turneul final din Franța. "Tricolorii", chiar dacă nu au făcut un joc nemaipomenit, au făcut uitată impresia din meciul cu Ungaria de la București (1-1).
Finlanda a controlat debutul jocului, dar nu a reușit să se apropie periculos de poarta lui Tătărușanu. Hoban a avut prima oportunitate a meciului (12), însă a șutat pe lângă poartă. Două minute mai târziu, gazdele au singura lor ocazie, însă Tătărușanu a respins șutul trimis la colțul scurt de Hetemaj.
Cu trecerea timpului, echipa nordică s-a mai stins, iar "tricolorii" au ieșit mai mult la joc, au recuperat mai mult, au pasat mai bine și s-au apropiat în câteva rânduri de poarta gazdelor. Tănase a trimis un șut de la distanță (34), fără probleme pentru Mäenpää, după care Pintilii (45) a trimis pe lângă, la fază cu potențial bun.
Începutul reprizei secunde a fost cât se poate de bun pentru echipa României: gol marcat de Bogdan Stancu, printr-o lovitură de cap, din cornerul executat de Sânmărtean (54), iar finlandezii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Ring (56).
"Tricolorii" au controlat jocul și au încercat să puncteze pe contre, însă fazele clare au lipsit, jucătorii români tratând unele situații cu prea multă lejeritate. Prima ocazie bună de gol s-a consumat în minutul 75, când Mäenpää a scos de sub transversală șutul lui Tănase.
Bogdan Stancu a închis conturile în minutul 83, cu o execuție de excepție, șut de la marginea careului la colțul lung, din pasa aceluiași Sânmărtean: 0-2. Rusescu a fost și el aproape de gol (88), cu un voleu peste poartă.
Răzvan Raț, căpitanul naționalei noastre, a bifat cu această ocazie selecția cu numărul 100.
România va juca următorul meci acasă cu surprinzătorul lider al grupei, Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie.
Preliminariile Euro 2016 - Grupa F
Helsinki, Stadion: "Olimpic", Spectatori: 20.000
Finlanda - România 0-2 (0-0)
A marcat: 0-1 Bogdan Stancu (54), 0-2 Bogdan Stancu (83)
Au evoluat echipele:
Finlanda: 1. Niki Mäenpää - 22. Jarkko Hurme, 4. Joona Toivio, 3. Niklas Moisander (căpitan), 13. Kari Arkivuo - 19. Alexander Ring, 14. Tim Sparv, 8. Perparim Hetemaj (20. Joel Pohjanpalo, 64) - 21. Kasper Hämäläinen (9. Eero Markkanen, 74), 10. Teemu Pukki (11. Riku Riski, 46), 7. Roman Eremenko.
Selecționer: Mixu Paatelainen.
Rezerve neutilizate: 12. Lukas Hradecky, 23. Jesse Joronen - 2. Sebastian Sorsa, 5. Veli Lampi, 6. Juhani Ojala, 18. Jere Uronen, 15. Joni Kauko, 16. Teemu Tainio, 17. Sakari Mattila.
România: 12. Ciprian Tătărușanu - 4. Srdjan Luchin, 6. Vlad Chiricheș, 21. Dragoș Grigore, 3. Răzvan Raț (căpitan) - 8. Mihai Pintilii, 5. Ovidiu Hoban - 11. Gabriel Torje, 7. Alexandru Chipciu (17. Lucian Sânmărtean, 49), 10. Cristian Tănase ( 22. Gabriel Enache, 84) - 19. Bogdan Stancu (9. Raul Rusescu, 86).
Selecționer: Victor Pițurcă.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 23. Silviu Lung jr - 2. Cosmin Moți, 13. Claudiu Keserü, 14. Iasmin Latovlevici, 15. Bogdan Mitrea, 16. Florin Gardoș, 18. Andrei Prepeliță, 20. Alexandru Maxim.
Arbitru: Paolo Tagliavento;
arbitri asistenți: Lorenzo Manganelli, Mauro Tonolini;
arbitru de rezervă: Giulio Dobosz;
arbitri asistenți adiționali: Marco Guida, Gianpaolo Calvarese (
toți din Italia).
Delegat UEFA: Jacob Erel (Israel),
observator UEFA pentru arbitri: Oguz Sarvan (Turcia).
Cartonașe galbene: Tănase (8), Stancu (44), Ring (52, 56), Grigore (80).
Cartonaș roșu: Ring (56).