Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis, joi, ca meciul Serbia - Albania, suspendat din cauza incidentelor la 14 octombrie, să fie omologat 3-0 pentru sârbi, iar gazdelor să le fie retrase trei puncte, ambele federaţii fiind amendate, informează uefa.com.
Comisia UEFA a decis să declare Serbia câştigătoare la "masa verde" a partidei contând pentru
grupa I a preliminariilor Campionatului European.
Federaţia albaneză şi cea sârbă au fost fost amendate cu câte 100.000 de euro.
De asemenea, Comisia de Control, Etică şi Disciplină a decis să îi retragă federaţiei sârbe trei puncte în preliminariile Euro 2016. "În plus, federaţiei sârbe i s-a impus să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu sub egida UEFA cu porţile închise.
Federaţia sârbă şi cea albaneză au dreptul să facă apel.
UEFA a deschis la 15 octombrie proceduri disciplinare după meciul suspendat Serbia - Albania, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de către suporteri şi pentru organizare necorespunzătoare, iar oaspeţii pentru refuzul de a continua partida şi pentru steagul arborat cu o dronă deasupra gazonului.
"O procedură disciplinară a fost deschisă împotriva Federaţiei Sârbe de Fotbal (FSS) pentru incidente în tribune, aruncarea de torţe şi petarde, invadarea terenului de către suporteri, organizare necorespunzătoare şi folosirea de lasere. Totodată, UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva Federaţiei Albaneze de Fotbal (FShF) pentru refuzul de a juca şi pentru afişarea unui steag neregulamentar", a notat atunci forul continental.
Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia - Albania au izbucnit după ce o dronă pe care era arborat drapelul cu o hartă reprezentând "Marea Albanie" a survolat stadionul. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reuşind să prindă acest steag, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren, iar fanii au intrat în suprafaţa de joc. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0.
Pozitie in clasament |
Echipa |
Meciuri |
V |
E |
I |
Goluri |
G.dif. |
Puncte |
1 |
Danemarca |
3 |
1 |
1 |
1 |
3-3 |
0 |
4 |
2 |
Albania |
3 |
1 |
1 |
1 |
2-4 |
-2 |
4 |
3 |
Portugalia |
2 |
1 |
0 |
1 |
1-1 |
0 |
3 |
4 |
Serbia |
2 |
1 |
1 |
0 |
4-1 |
3 |
1 |
5 |
Armenia |
2 |
0 |
1 |
1 |
2-3 |
-1 |
1 |
Serbia - 3 puncte penalizare