Universitatea Craiova a învins categoric, sâmbătă, echipa Gaz metan Mediaş, scor 5-2, şi cel puţin până la terminarea ultimelor meciuri ale etapei a 12-a a urcat trei poziţii în clasament, după locul 8 până pe locul 5.
Gaz metan Mediaş - Universitatea Craiova 2 - 5 (0-2)
Au marcat: 0-1 Florin Costea (4), 0-2 Michael Baird (26), 0-3 Joshua Rose (52), 1-3 Ovidiu Hoban (53), 1-4 Dorel Stoica (57p), 1-5 Joshua Rose (73), 2-5 Mircea Voicu (90+3)
Gaz metan Mediaş: Pop - Edson, Lazăr (Semeghin 61), Rafael, Buzean - Curtean, Hoban, Sabou, Eric (Voicu 75) - Boaru (Paina 68), Prodan. Antrenor: Cristi Pustai.
Universitatea Craiova: Bornescu - Bărboianu, Găman, Mitchell - Rose Stoica - Prepeliţă (Gogoşoiu 81), Dilevski, Wobay (Mihai Costea 65) - Baird (Dina 88), Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonaşe galbene: Boaru 27 - Dilevski 31, Wobay 39
Arbitri: Teodor Crăciunescu - Miklos Nagy, Sebastian Gheorghe
Stadion: "Municipal-Gaz metan"; Spectatori: 5.000
Cum s-au marcat golurile:
0-1, min. 4: Florin Costea a dejucat pasul la ofsaid al apărării adverse, a sprintat 30 de metri, după care a pătruns în marginea careului de unde a înscris elegant, printr-o scăriţă peste portarul Pop.
0-2, min 26: Baird a primit o pasă de la mijlocul terenului, a profitat de nesincronizarea fundaşilor medieşeni, a sprintat până în marginea careului advers şi a şutat în dreapta portarului Pop, care a atins mingea, dar nu s-a putut opune golului.
0-3, min 52: Costea a avut o acţiune pe partea stângă, a pasat din marginea careului printre picioarele unui fundaş, de unde mingea a ajuns la Rose, care a şutat la semi-înălţime, plasat, în dreapta lui Pop.
1-3, min 53: Prodan a combinat cu Hoban în marginea careului de 16 metri, de unde cel de-al doilea l-a driblat pe Bornescu şi, dintr-un unghi închis, a trimis mingea în vinclu.
1-4, min. 57: Dorel Stoica a executat cu siguranţă un penalty obţinut de Florin Costea.
1-5, min. 73: Rose a insistat la o fază de atac care a avut loc în careul medieşenilor, a recuperat un balon din picioarele unui fundaş advers, după care a şutat în stânga lui Pop.
2-5, min. 90+3: Voicu a fost găsit cu o pasă în mijlocul careului, de unde a înscris plasat în stânga lui Bornescu.
Cristian Pustai: "Am pierdut un meci cu o echipă foarte bună. Era foarte greu să ne redresăm de la 0-2, poate doar dacă marcam din prima repriză. Ştiam că se vor înscrie multe goluri, dar speram să înscriem noi mai multe decât ei. După penaltiul înscris de craioveni, jocul s-a rupt complet. Îmi cer scuze în faţa suporterilor. Aşa cum am primit laudele după victorii, aşa primesc şi criticile după înfrângeri.Le-am spus jucătorilor mei să ridice capul, pentru că nimic nu este pierdut încă, mai sunt destule jocuri de disputat. Vreau ca echipa mea să se autodepăşească şi să obţină cât mai multe puncte. Sperăm să prindem o zi bună şi la Vaslui şi la Bistriţa".
Nicolo Napoli: "Am făcut o partidă foarte bună, sunt bucuros de prestaţia jucătorilor. Ştiam că este un teren unde nu se câştigă uşor, dar am reuşit să înscriem repede două goluri şi ne-am făcut meciul mai uşor. Ne dorim să ajungem cât mai sus posibil, dar este un drum lung până la finalul campionatului. Nu pot menţiona un jucător anume care mi-a plăcut astăzi, mi-a plăcut per-total".
La partidă au asistat circa 500 de suporteri ai Universităţii Craiova, care şi-au încurajat civilizat propria echipă.
Cu ocazia partidei pe care gruparea din Bănie a susţinut-o contra lui Gaz Metan Mediaş, portarul Mircea Bornescu a revenit în poarta Universităţii Craiova, după ce şi-a ispăşit suspendarea suferită în urma elimănării din meciul cu FC Argeş, din etapa a 10-a.
După victoria din faţa lui Gaz Metan Mediaş, Universitatea Craiova a înregistrat cea de-a 5-a partidă consecutivă în Liga I în care nu a cunoscut înfrângerea.
Partida cu Gaz Metan Mediaş a dat ocazia Universităţii Craiova să înscrie cele mai mai multe goluri în deplasare în actuala ediţie de campionat. Totodată, Gaz Metan Mediaş a înregistrat un record negativ din punct de vedere al golurilor primite pe teren propriu în ediţia 2008-2009 a Ligii I.
Înfrângerea suferită contra Universităţii Craiova a fost primul eşec pe teren propriu al formaţiei Gaz Metan Mediaş în actuala ediţie de campionat.