Formaţia antrenată de Jose Peseiro a trecut, luni, în deplasare, de CS Otopeni, scor 2-1, în ultimul meci din etapa a 12-a a Ligii I, în care gazdele au avut avantaj la pauză Liviu Ganea (36), dar giuleştenii au revenit prin golurile marcate de Joao Paulo Andrade şi Juliano Gonçalves Spadacio.
CS Otopeni - Rapid Bucureşti 1 - 2 (1-0)
Au marcat: 1-0 Liviu Ganea (36), 1-1 Joao Paulo Andrade (50), 1-2 Juliano Gonçalves Spadacio (65)
CS Otopeni: C. Munteanu - Scarlatache, Pereira Diogo, Nibombe, Dumitrescu - Chiacu (Predescu 71), V. Negru (Chihaia 78), Pârvu, C. Constantin - Jaime Junior (Balauru 68), L. Ganea. Antrenor: Marian Bucurescu.
Rapid: Andrade - Maftei, Fernandes, J. Andrade, Mardare (Bozovic 89) - Lazăr, Adefemi - Herea (J. Cesar 65), Spadacio, Cesinha (N. Grigore 90+1) - Boya. Antrenor: Jose Peseiro.
Cartonaşe galbene: Predescu 78 - Lazăr 56, Spadacio 66
Arbitri: Augustus Constantin - Nicolae Marodin, Aurel Oniţa
Stadion: "Astra" (Ploieşti); Spectatori: 3.000
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 36: Elinton Andrade a respins greşit o centrare trimisă în careul său, balonul a ajuns la Chiacu, acesta a şutat de la 16 metri, iar mingea a ajuns la Liviu Ganea, care a marcat cu un şut plasat de la şase metri.
1-1, min. 50: După o lovitură de colţ de pe partea dreaptă, Cesinha a prelungit cu capul pe spate, iar Joao Andrade a reluat, tot cu capul, în poarta lui Cristi Munteanu.
1-2, min. 65: Spadacio a înscris cu un şut din voleu de la marginea careului de 16 metri, la care Cristi Munteanu nu a putut interveni.
După golul egalizator al Rapidului, marcat în minutul 50 de Joao Paulo Andrade, suporterii giuleşteni prezenţi la tribuna a doua a stadionului au aprins o torţă.
Pentru acest meci, antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, nu a putut conta pe Claudio Mejolaro "Pitbull" şi Marius Constantin, ambii accidentaţi. Pe de altă parte, jucătorul adus de la FC Vaslui, Ştefan Mardare, a fost pentru prima dată titular în echipa lui Peseiro şi, în acelaşi timp, a debutat în campionat pentru alb-vişinii. Jucătorul a mai fost folosit de Jose Peseiro într-un singur meci în acest sezon, în Cupa României, cu Petrolul Ploieşti, când a jucat 45 de minute.
Deşi CS Otopeni a fost formaţia organizatoare, la meciul de pe stadionul Astra nu au fost prezenţi decât 50 de suporteri ai echipei antrenate de Marian Bucurescu, astfel încât fondul sonor a fost dominat de suporterii rapidişti care au fost prezenţi pe arena din Ploieşti în număr mult mai mare.
Jucătorul echipei CS Otopeni, Valentin Negru, a evoluat în cariera sa şi la Rapid. Jucătorul a evoluat pentru giuleşteni între anii 2003 şi 2007 şi are la activ în tricoul formaţiei din Grant 55 de meciuri şi 5 goluri în Liga I.
Juliano Spadacio a ajuns după această reuşită la cota şapte în clasamentul golgheterilor din Liga I şi se află pe primul loc în acest top, la egalitate cu Gabriel Paraschiv (Oţelul Galaţi) şi Florin Bratu (Dinamo). De asemenea, în acest meci portughezul Joao Paulo Andrade a reuşit să marcheze primul său gol în tricoul echipei Rapid.
CS Otopeni nu a mai pierdut un meci în Liga I din etapa a 7-a, atunci când formaţia antrenată de Marian Bucurescu s-a înclinat în faţa celor de la FC Argeş, scor 1-2. De atunci, CS Otopeni a mai obţinut două victorii, cu Gloria Buzău (1-0) şi Gaz metan Mediaş (2-0) şi două rezultate de egalitate, cu Steaua (1-1) şi Pandurii Târgu-Jiu (1-1).
În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pe locul 8 în clasament, cu 19 puncte, şi se află la egalitate cu CFR Cluj, dar cele două formaţii sunt departajate de golaveraj. De cealaltă parte, CS Otopeni a rămas pe locul 17 în clasament, cu 8 puncte.