Echipa de fotbal Rapid CFR Suceava a reluat meciurile oficiale cu o partidă dramatică pe stadionul "Areni" în fața celor de la ACS Berceni. Dacă în tur, rapidiștii au condus cu 2-0 și au pierdut cu 2-3, de această dată deznodământul partidei a fost invers, sucevenii impunându-se cu 3-2, după ce bucureștenii au marcat primele două goluri.
Partida a început într-un ritm foarte bun, Mircea Negru având prima ocazie de gol după ce a primit o centrare în mijlocul careului, dar nu a reușit să trimită balonul cu capul spre poartă. Cu un lot destul de tânăr și cu un antrenor nou, Adrian Mihalcea, oaspeții au alergat mult, au făcut un presing excelent și pe fondul unui joc modest de partea suceveană au început să-și creeze ocazii la poarta lui Rohețki. În minutul 24, ACS Berceni a reușit să deschidă scorul, după o acțiune rapidă, un șut slab respins de un fundaș sucevean la care balonul a ajuns la Pivniceru, jucător ce l-a învins pe Rohețki. După numai patru minute de joc, oaspeții își măresc avantajul prin Scarlatache, fotbalist ce-l învinge pe Rohețki cu-n șut la colțul lung, scor la pauză 0-2.
Partea a doua a jocului a fost diametral opusă față de prima, cu o echipă a Sucevei mult mai incisivă și mai precisă. Din minutul 60, oaspeții s-au retras mult, probabil și pe fondul oboselii acumulate, iar elevii lui Bogdan Tudoreanu au început asaltul la poarta bucureștenilor. După mai multe ocazii de a marca, sucevenii reușesc să micșoreze diferența în minutul 68, la o fază în care Semeghin a centrat excelent, Romeo Soare a trimis cu capul în transversală, iar Buziuc a împins balonul în poartă din careul mic, scor 1-2. Rapidiștii au continuat presiunea la poarta oaspeților și-n minutul 73 au reușit egalarea, tot după o centrare a lui Semeghin, și un șut la colțul lung a lui Cătălin Golofca, scor 2-2. Simțind că adversarii nu mai au resurse, sucevenii au forțat golul victoriei și acesta a venit după mai multe ocazii în minutul 83, când Semeghin este faultat în careu, iar Marinkovic transformă fără emoții lovitura de la 11 metri, scor final 3-2.
Rapid CFR Suceava a început partida cu Rohețki în poartă, Bălan, Soare, Plecanciuc, Semeghin (cpt.) - Gheorghiciuc, Apostol, Onciu, Golofca - Negru și Buziuc, în teren intrând și Marinkovic, Ferariu și Spătar.
Partida dramatică în compania celor de la ACS Berceni i-a dat mari emoții antrenorului Bogdan Tudoreanu, tehnician ce a recunoscut că-n minutul 60 nu mai spera la un rezultat pozitiv. Antrenorul sucevenilor a fost dezamăgit de multiplele greșeli ale echipei sale din prima parte, dar pe de altă parte a fost bucuros că echipa și-a revenit și a alergat după victorie până în ultima secundă a meciului. "Am avut parte de un meci spectaculos, dar cu mari emoții. Am intrat greu în meci și mă așteptam la o partidă dificilă, deoarece Mihalcea este un antrenor valoros, ce pune bine echipa în teren, mai ales în apărare. La pauză le-am spus băieților să aibă încredere în forțele proprii, pentru că pot câștiga acest meci și vreau să-i felicit pentru că au crezut în ei și a doua repriză a fost altceva. În partea a doua cei de la Berceni au picat fizic, iar noi am pus presiune pe adversar și ne-am creat multe ocazii. Am riscat și-am jucat cu un singur vârf, deoarece erau periculoși la mijlocul terenului, dar mai apoi am schimbat tactica și mă bucur că a ieșit bine și-am început anul cu o victorie, chiar dacă prin minutul 60 nu mai speram", a explicat Bogdan Tudoreanu.
De cealaltă parte, antrenorul Adrian Mihalcea, la prima sa partidă pe banca Berceniului, este de părere că-n partea a doua echipa sa a pierdut clar centrul terenului, a căzut fizic și s-a retras fără logică în apărare. Mai mult, Mihalcea recunoaște că Suceava a venit cu o presiune mult mai mare pe zonele laterale în repriza secundă și acest lucru s-a cunoscut mult în evoluția scorului. "A fost un meci spectaculos, cu două reprize diametral opuse. Prima repriză am dominat-o și am făcut ce trebuia să facem, cu două goluri și alte ocazii clare, dar în a doua parte, pe căderea fizică și pe naivitatea noastră n-am mai reușit să ținem același ritm și aici vorbim de o echipă tânără, cu nouă jucători sub 21 de ani. Per ansamblu sunt mulțumit de eforul băieților, mai ales că știam că avem de muncit și împotriva cui jucăm. Am încercat în a doua repriză să ne închidem puțin și să nu le dăm posibilitatea să tragă din centrul careului, deoarece știam valoarea și calitatea centrărilor celor doi veterani, Bălan și Semeghin, dar n-am reușit acest lucru. Felicit echipa gazdă pentru această victorie, cu toate că la început ne-a tratat puțin de sus", a declarat antrenorul echipei ACS Berceni, Adrian Mihalcea.
Monitorul de Suceava