Formaţia Concordia Chiajna a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa CS Universitatea Craiova, în
etapa a 28-a a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Vasile Maftei (38) şi Mihai Dina (82) pentru gazde, respectiv Ionuț Târnăcop (42) şi Tha'er Bawab (56) pentru craioveni.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Maftei a deschis scorul dintr-o lovitură de la aproximativ 20 de metri.
1-1: Târnăcop a marcat cu un şut de la 8 metri, după o centrare a lui Vătăjelu.
1-2: Bawab a înscris din 7-8 metri.
2-2: Dina a stabilit scorul final cu un şut din interiorul careului.
Concordia Chiajna - CS Universitatea Craiova 2 - 2 (1-1)
Au marcat: 1-0 Vasile Maftei (38), 1-1 Ionuț Târnăcop (42), 1-2 Tha'er Bawab (56), 2-2 Mihai Dina (82)
Concordia: Râmniceanu - Wagner, Maftei, Ricardo Alves, Bucurică - Bruno Madeira - Al. Stan (46 Ad. Cristea), Boldrin, Purece (59 Dina), Serediuc (76 D. Florea) - Pena.
Antrenor: Marius Baciu.
CSUC: Bălgrădean - S. Achim, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu - Madson, Brandán (46 Mateiu), Târnăcop - Nuno Rocha (69 Dumitraş), A. Ivan (72 Herghelegiu), Bawab.
Antrenor: Emil Săndoi. Director tehnic: Sorin Cârţu.
Cartonaşe galbene: Ricardo Alves (32), Ad. Cristea (49), Bruno Madeira (72) - Vătăjelu (36), Frăsinescu (37), Mateiu (72), Bălgrădean (82), Dumitraş (84).
Arbitri: Adrian Cojocaru (
central) - Aurel Oniţă, Sebastian Stoianov (
asistenţi) - Eduard Ioniţă (
rezervă).
Observatori: Cornel Sorescu, Adrian Ionescu.
Emil Săndoi: "
Până la urmă este un punct acumulat. Am avut trei situații clare prin Ivan, la una dintre ele mingea a lovit bara. Dacă am fi înscris meciul s-ar fi închis. La golul egalizator a fost fault clar la Frăsinescu și de la 2-1 în favoarea noastră s-a întors partida. Oricum, băieții merită felicitați pentru efortul depus, pentru cum s-au dăruit astăzi. Chiar dacă avem jocuri dificile, cu echipe care se bat la retrogradare și vor lupta pentru fiecare punct, obiectivul nostru rămâne acela de a încheia pe podium".
Sorin Cârţu: "
Rezultatul este nemeritat, am pierdut două puncte pentru că aşa au fost interpretate nişte faze, aşa s-au vrut interpretate, faze la care altă dată nu am fost sancţionaţi. Este un rezultat mincinos, iar în felul ăsta face şi nişte ierarhii mincinoase. Până spre sfârşit am avut o evoluţie bună, pe ultimele minute a fost o debandată, pentru că au fost şi afectaţi de ce s-a întâmplat la golul doi al gazdelor. Fac un apel la Ligă, mai ales că sunt ultimele etape şi este încrâncenare mare, noi vrem să respectăm competiţia, dar să ia măsuri drastice pentru astfel de situaţii. Să nu se mai influenţeze ierarhiile. Nu ştiu ce arbitri să se pună, dar să nu se influenţeze ierarhiile. E un arbitru tânăr Adrian Cojocaru, dar dacă s-a băgat dintr-una să facă pe Dumnezeu... mi se pare că nu are niciun viitor. Nu mi se pare normal, cel puţin la faza aia nu poţi să spui că nu vezi. Sunt situaţii clare. Să ne lase în pace să ne luptăm pe stadion, să nu mai facă nimeni pe Dumnezeu...".
Tha'er Bawab: "
Sunt foarte supărat. Puteam să câștigăm meciul cu 3-1, 4-1 și cred că nu se supăra nimeni. După golul de 2-1 am avut control total asupra meciului și puteam să închidem socotelile, dar n-am știut să profităm. A fost oricum fault clar la Pena, nu știu cum nu a văzut arbitru. Eu personal sunt foarte dezamăgit de acest rezultat. Sper să marchez 10-11 goluri în acest sezon. Azi am încercat și mi-a ieșit. Am dat gol, am ajutat echipa, dar sunt supărat și dezamăgit pentru ca am fost egalați într-un meci pe care trebuia să-l câștigăm sută la sută deși l-am început prost".