Steaua București a făcut un pas mare spre al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FK AS Trenčín cu scorul de 2-0 (0-0), marți seara, la Žilina (Slovacia), în
prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor al fotbal.
Campioana României a câștigat grație golurilor marcate de Nicușor Stanciu (63), cu o sclipire de geniu, și de nou-venitul Jugurtha Hamroun (70).
După o perioadă de tatonare, prima ocazie a aparținut gazdelor, dar șutul lui Bero (31) a ocolit poarta Stelei.
Steaua a avut un forcing de câteva minute la poarta echipei gazdă, însă golul lui Varela a fost anulat pentru o poziție de ofsaid (33), iar francezul Tadé, titularizat la o zi după transferul său la Steaua, a ratat deschidereaz scorului (35). Steliștii au cerut penalty un minut mai târziu, la șutul lui Chipciu, blocat de Rundic.
FK AS Trenčín a dominat finalul primei reprize, ratând două mari ocazii de gol, prin Van Kessel (39), al cărui șut a fost respins de pe linia porții de către Guilherme, și prin Bero (39), portarul Cojocaru respingând de la colțul scurt șutul său.
Intrarea franco-algerianului Jugurtha Hamroun a avut un impact decisiv asupra desfășurării jocului și a soartei partidei. Fostul jucător al Oțelului a scos o lovitură liberă în partea stângă a atacului Stelei, iar Stanciu l-a surprins pe portarul Semrinec cu un șut la colțul scurt (63) și a deschis scorul.
După ce Wesley (66) a trimis un șut periculos, reținut de Cojocaru, Steaua a tranșat disputa, Jugurtha Hamroun marcând simplu din centrarea lui Adi Popa (70).
Tadé a fost și el aproape de gol (72), la centrarea aceluiași Popa.
Steaua nu a mai avut nicio problemă până la final și are prima șansă de calificare în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Manșa secundă va avea loc pe 22 iulie, pe Arena Națională din Capitală.
Liga Campionilor - turul II preliminar (prima manșă)
Žilina, "Štadión pod Dubňom"
FK AS Trenčín - Steaua București 0-2 (0-0)
Au marcat: 0-1 Nicolae Stanciu (63), 0-2 Jugurtha Hamroun (70)
FK AS Trenčín: 24. Igor Semrinec (căpitan) - 17. Peter Cogley, 22. Ramon, 3. Milan Rundic, 15. Kingsley Madu - 10. Rabiu Ibrahim (8. Ryan Koolwijk, 79), 29. Stanislav Lobotka, 21. Matus Bero - 19. David Guba (25. Wesley, 60), 11. Jairo da Silva, 9. Gino Van Kessel.
Antrenor: Martin Sevela.
Rezerve neutilizate: 30. Adrian Chovan - 2. Lukas Skovajsa, 37. Peter Klescik, 20. Matus Opatovsky, 27. Denis Janco.
Steaua: 12. Valentin Cojocaru - 6. Paul Papp, 30. Gabriel Tamaș, 33. Fernando Varela (căpitan), 16. Guilherme - 11. Muniru Sulley, 21. Nicandro Breeveld (23. Aymen Tahar, 81) - 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu, 7. Alexandru Chipciu (14. Jugurtha Hamroun, 59) - 15. Grégory Tadé (17. Alexandru Tudorie, 87).
Antrenor: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niță - 2. Cornel Râpă, 13. Alin Toșca, 80. Gabriel Iancu.
Cartonașe galbene: Madu (51), Tamaș (63), Wesley (63), Hamroun (64), Breeveld (75), Ibrahim (76).
Arbitru: Alejandro Hernandez;
arbitri asistenți: Teodoro Sobrino, Cesar Garcia Fernandez;
arbitru de rezervă:Ignacio Iglesias Villanueva (toți din Spania).
Delegat UEFA: Claude Runavot (Franța),
observator UEFA pentru arbitri: László Vagner (Ungaria).