Astra Giurgiu a făcut un pas important spre calificarea în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins formația scoțiană Inverness Caledonian Thistle cu scorul de 1-0 (1-0), pe Tulloch Caledonian Stadium, în prima manșă din turul al doilea preliminar al competiției.
Echipa lui Marius Șumudică s-a impus prin golul marcat de Constantin Budescu, în minutul 24, din lovitură liberă.
Astra a avut o bară, prin William de Amorim (69), când ar fi putut tranșa disputa, dar portarul Lung jr a avut o contribuție importantă la sucesul giurgiuvenilor.
Primul șut pe poartă a fost expediat de deținătoarea Cupei Scoției, prin Christie (20), dar portarul Lung a fost la post.
Budescu a fost aproape de ''dublă'' în minutul 30, dar a ratat spațiul porții, iar în finalul primei reprize (42) a fost blocat de portar.
Lung a intervenit salvator (36) la lovitura liberă executată de Doran, iar după pauză s-a remarcat iar în fața aceluiași jucător (61), după ce Budescu a ratat un nou gol (55).
Lung jr a ''reparat'' o eroare a lui Fernando Boldrin (82), iar apoi a avut o nouă intervenție remarcabilă în fața lui Doran (90+3).
Manșa secundă va avea loc pe 23 iulie, la Giurgiu.
Inverness Caledonian Thistle - Astra Giurgiu 0 - 1 (0-1)
A marcat: 0-1 Constantin Budescu (24).
Inverness: 25. Owain Williams - 5. Gary Warren (căpitan), 6. Josh Meekings (2. David Raven, 80), 14. Daniel Devine, 19. Daniel Williams - 8. Ross Draper (11. Jordan Roberts, 81), 15. Nathaniel Wedderburn - 16. Greg Tansey, 22. Ryan Christie, 10. Aaron Doran - 7. Dani Lopez (9. Richie Foran, 84).
Antrenor: John Hughes.
Rezerve neutilizate: 1. Ryan Esson - 34. Jason Brown, 17. Lewis Horner, 20. Liam Polworth.
Astra: 1. Silviu Lung - 84. Pedro Queiros, 25. Valerică Găman (15. Cristian Oros, 47), 2. Geraldo Alves, 13. Junior Morais - 9. Gabriel Enache ( 77. Alexandru Stan, 71), 23. Fernando Boldrin, 8. Takayuki Seto, 91. William de Amorim - 80. Filipe Teixeira, 10. Constantin Budescu (căpitan; 11. Daniel Florea, 82).
Antrenor: Marius Șumudică.
Rezerve neutilizate: 12. George Gavrilaș - 30. Alexandru Dandea, 34. Ricardo Alves, 20. Florin Lovin.
Cartonașe galbene: Budescu (37), Meekings (64), Roberts (87), Pedro Queiros (88)
Arbitru: Ken Henry Johnsen; arbitri asistenți: Sven Erik Midthjell, Tom Harald Gronevik; arbitru de rezervă: Ole Gya (
toți din Norvegia)
Delegat UEFA: Edy Kindle (Liechtenstein),
observator UEFA pentru arbitri: Rodger Gifford (Țara Galilor).