Formaţia Concordia Chiajna a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa CSMS Iaşi, în primul meci al
etapei a doua a Ligii 1.
Golul a fost marcat de Lukács Bőle, în minutul 6, cu un şut din interiorul careului, după o pasă de la Bojan Golubović.
Concordia Chiajna - CSMS Iasi 0 - 1 (0-1)
A marcat: 0-1 Lukács Bőle (6)
Concordia: Matache - Serediuc, Tincu, Mamele, Bucurică - S. Pană (46 Ad. Cristea) - Purece, Giurgiu, Constantinescu (61 Răducanu), M. Cristescu (46 Buleică) - Dina.
Antrenor: Marius Baciu.
CSMS: Grahovac - Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Ţigănaşu - Nuno Viveiros (90+1 Bosoi), V. Gheorghe (66 Creţu), Mitić, Bőle - Şt. Grigorie (55 Enescu) - Golubović.
Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonaşe galbene: Voicu (20), Şt. Grigorie (50), Nuno Viveiros (57)
Arbitri: Adrian Comănescu (
central) - Sebastian Eugen Gheorghe, Daniel Hulubei (
asistenţi) - Cătălin Buşi (
rezervă).
Observatori: Cristian Nica, Marian Ivan.
Nicolo Napoli: "
Avem două rezultate foarte bune, mai ales că am început campionatul cu două deplasări. Avem 4 puncte şi ne pregătim pentru un meci foarte greu acasă, cu Petrolul. Încercăm să facem un campionat bun. Sunt fericit, am făcut un meci foarte bun şi cred că am meritat să câştigăm. Prima repriză a fost una bună. Azi a foarte cald şi cred că băieţii au resimţit asta, dar sunt mulţumit de cum am jucat. Am ţinut bine mingea, am mai avut alte două-trei ocazii de a marca golul doi. Avem un lot foarte bun, ne-am întărit bine. Am adus şase jucători şi e posibil să mai aducem încă doi. Am luat jucători cu experienţă, jucători tehnici, care stau bine pe teren şi încercăm să ne descurcăm cât mai bine. Vedem ce se întâmplă la finalul campionatului".