ASA Târgu-Mureş s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale Cupei României după ce a dispus cu 1-0 (0-0), pe stadionul "Letea", de divizionara secundă SC Bacău, pe terenul acesteia, în optimile de finală ale competiției.
Unicul gol a fost marcat în minutul 56, din penalty, de argentinianul Nicolás Gorobsov. Lovitura de la 11 metri a fost acordată foarte ușor de arbitrul Marian Balaci.
Portarul echipei mureșene, Adrian Viciu, a avut mai multe intervenții remarcabile, mai ales în prima repriză. Viciu este de obicei rezerva lui Eduard Stăncioiu.
În faza precedentă a competiției, SC Bacău a reușit surpriza, eliminând-o pe CS Universitatea Craiova la loviturile de departajare.
SC Bacău - ASA Târgu-Mureş 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Nicolás Gorobsov (56 penalty)
SC Bacău: Miron - Mihălăchioae, Lozneanu, Burcă, Drugă - Neagu (72 Grumezescu), Adăscăliței, Dumitriu (80 Țuțu), Pungă - Vraciu, A. Pavel (60 Hurdubei).
Antrenor: Cristian Popovici.
ASA Târgu-Mureș: Viciu - Golański, Balaur, Iván González, Balić - Gorobsov, Brandán (65 N'Doye) - Hanca, Voiculeţ (80 Dedov), Luís Pedro (73 Kortzorg) - Axente.
Antrenor: Cristiano Bergodi.
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu-Severin);
arbitri asistenți: Imre-Laslo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Gabriel Sabin Stroe (Pitești);
Arbitru de rezervă: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați).
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați) - CCA, Bogdan Gheorghiță (Vaslui) - FRF.
► Cristi Popovici: "
Din păcate am pierdut nemeritat. Jucătorii mi-au spus că nu a fost penalty, dar cred că în prima repriză puteam înscrie. A fost o primă parte foarte bună a noastră când ne-am creat ocazii de gol. După pauză ASA a jucat mai bine decât în prima repriză, dar nu cred că ne-au fost superiori. Noi am încercat să jucăm la fel ca în prima parte dar am întâlnit, totuşi, vicecampioană României. Rămânem cu satisfacţia că am făcut o figura frumoasă şi că am eliminat Universitatea Craiova".
► Cristiano Bergodi: "
E clar că nu au intrat motivaţi şi Bacaul ne-a pus probleme. A fost echipa mai hotărâtă, mai decisă, dar am avut un portar în formă. După pauză am intrat altfel în teren şi-i felicit pe jucători că au învins. Cred că şi terenul rău a avut un cuvânt de spus, noi fiind echipa cu calitate tehnică superioară".
În sferturile Cupei României s-au calificat, marţi, echipele Astra Giurgiu, CSMS Iaşi şi ACS Poli Timişoara.
Miercuri se mai joacă meciurile FC Viitorul II - CFR Cluj şi CS Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo, iar joi sunt programate partidele FC Viitorul - FC Botoşani şi FCM Baia-Mare - Steaua.