Dinamo București s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins pe Pandurii Târgu-Jiu cu scorul de 3-2 (1-2), miercuri seara, la Drobeta Turnu-Severin, grație unui gol înscris în ultimul minut de joc.
Oaspeții au deschis scorul prin Ionuț Nedelcearu (8), dar Pandurii a egalat cinci minute mai târziu, prin Ioan Hora (13). "Gazdele" au intrat în avantaj la pauză, în urma autogolului lui Ionuț Nedelcearu (31), după o minge respinsă de portarul Iustin Popescu. Dinamo a restabilit egalitatea imediat după pauză, când Dorin Rotariu (51) a marcat din apropiere. În ultimul minut de joc (90), croatul Aljoša Vojnović a marcat golul victoriei lui Dinamo, la capătul unui carambol în careul gorjenilor, la o lovitură liberă.
A fost al treilea duel dintre cele două echipe în acest sezon competițional, după ce în campionat a fost egalitate, 2-2, tot la Drobeta Turnu-Severin, iar în optimile Cupei Ligii s-a impus tot Dinamo, cu 2-0, tot pe "Municipal".
Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo București 2 - 3 (2-1)
Au marcat: 0-1 Ionuț Nedelcearu (8), 1-1 Ioan Hora (13), 2-1 Ionuț Nedelcearu (31, autogol), 2-2 Dorin Rotariu (51), 2-3 Aljoša Vojnović (90).
Pandurii: Stanca - Vasco Fernandes, Filipetto, Erico Da Silva (90+3 Wellington), Grecu - Săpunaru, Pițian (72 Mrzljak) - Nicoară, Khalouta (67 Nistor), Ciucur - Hora. Antrenor: Edward Iordănescu.
Dinamo: I. Popescu - Feussi, Mevlja, Puljić, Fai - Palić, Nedelcearu, I. Șerban (81 C. Matei) - B. Gavrilă (46 Vojnović), Gnohéré, D. Rotariu (90+3 A. Marc). Antrenor: Mircea Rednic.
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Vasile Marinescu (București); arbitru de rezervă: Adrian Illyes (Ploiești). Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) - CCA, Aurel Ionescu (București) - FRF.
În sferturile de finală ale Cupei României s-au mai calificat echipele Astra Giurgiu, CSMS Iaşi, ACS Poli Timişoara, ASA Târgu-Mureş şi CFR Cluj.
Partidele FC Viitorul - FC Botoşani şi FCM Baia-Mare (Liga 2) - Steaua Bucureşti se vor disputa joi.
► Cristian Săpunaru: "E al doilea meci consecutiv în care luăm gol pe final de meci. Și în care luăm goluri din faze fixe. Am controlat jocul în mare parte, dar am fost eliminați din Cupa României, un trofeu pe care atât eu, cât și colegii mei, ni-l doream. Acum ne rămâne campionatul, unde trebuie să așteptăm până în ultima etapă să ne calificăm în play-off. A fost un meci frumos azi, dar cred că un egal era mai echitabil. Nu cred că am intrat mai relaxați după pauză, am intrat la fel de puternici și în repriza a doua. Am luat golul acela destul de repede și apoi a fost și meritul lor că au început mai bine. Îmi pare rău, ne doream acest trofeu. Am ieșit din competiție în ultimul minut. Nu am o problemă că joc la mijloc, joc unde este nevoie de mine la echipă. Lăsând la o parte că nu am reușit să învingem nici Steaua, nici Dinamo, în ultimele zile, frustrant este că primim goluri în ultimele minute, asta cred că doare cel mai rău. Nu e niciun complex cu Dinamo, îi batem în returul campionatului. Nu știu ce să mai zic. Doar că luăm goluri în ultimele minute".
► Mircea Rednic: "Le-am spus la pauză jucătorilor că, dacă vom trece de Pandurii, ajungem în finală. Am eliminat cea mai în formă echipă. Este o victorie importantă, la capătul unui meci frumos. Este o calificare meritată la felul cum am jucat, mai ales în repriza secundă".
► Aljoša Vojnović: "Suntem fericiți că vom continua și în această competiție, pentru că sunt șanse să câștigăm un trofeu. Cât despre gol, am fost puțin norocos, dar sunt mulțumit că am înscris. Nu ne-ar deranja să jucăm cu Steaua în sferturi, pentru că meciurile cu ei sunt speciale, mai ales pentru fani. Nouă, ca jucători, aceste meciuri ne plac cel mai mult și dacă-i vom întâlni în turul următor, cred că va fi bine. Toți cei din echipă am fost de acoprd că Pandurii joacă, poate, cel mai bun fotbal din România. Cred că pentru asta trebuie să-i felicităm pe jucători și pe antrenor".