Dinamo București a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 (0-1), luni seara, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, în ultimul meci din
etapa a 21-a a Ligii 1 de fotbal.
Petrolul a deschis scorul prin tunisianul Sofien Moussa (21) și apoi a avut o bară, prin Dan Bucșă (47). Dinamo a egalat în ultima unei faze controversate (52), dinamovistul Eddy-Harlem Gnohere l-a faultat pe portarul Peçanha, iar mingea a intrat în poartă din fundașul petrolist Alexandru Tudose.
Ploieștenii au mai ratat o ocazie prim Sofien Moussa (65) și au cerut gol în minutul 69, când mingea deviată de dinamovistul Collins Fai a fost respinsă de pe linia porții de coechipierul său Laurențiu Corbu.
Dinamo a obținut victoria grație unui gol de senzație reușit de Dorin Rotariu (84), cu un șut la vinclu.
În tur, Dinamo s-a impus cu 2-0.
Petrolul are două eșecuri consecutive în campionat, iar Dinamo e neînvinsă de cinci partide (patru victorii, un egal).
- Cum s-au marcat golurile:
- 1-0: Varga a centrat din partea stângă şi Moussa a înscris cu o lovitură de cap la vinclu de la 11 metri.
- 1-1: Genev a respins un balon de pe linia porţii, dar mingea l-a lovit pe Tudose şi a intrat în poartă.
- 1-2: Rotariu a stabilit scorul final cu un şut excepţional de la 23 de metri.
Petrolul Ploieşti - Dinamo Bucureşti 1 - 2 (1-0)
Au marcat: 1-0 Sofien Moussa (21), 1-1 Alexandru Tudose (52 autogol), 1-2 Dorin Rotariu (84)
Petrolul: Peçanha - Peteleu, Tudose, Genev, Faugh-Porret - Ropotan, Bucşă - Nepomuceno (84 Marinescu), Zoubir, Varga - Moussa (82 Tamuz).
Antrenor: Mihai Stoichiţă.
Dinamo: Černiauskas - Corbu (73 Puljić), A. Marc, Mevlja, Fai - P. Anton, Vojnović (46 Nedelcearu) - B. Gavrilă (61 C. Matei), D. Rotariu, Palić - Gnohéré.
Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: Varga (23), Moussa (24), Bucşă (33), Genev (90) - Gnohéré (7), A. Marc (23), Černiauskas (90+2), D. Rotariu (90+3).
Arbitri: Adrian Comănescu (
central) - Valentin Avram, Bogdan Gheorghe (
asistenţi) - Florin Mihai Marcu (
rezervă).
Observatori: Marian Dorobanţu, Marcel Vasile.
►
Mihai Stoichiţă: "
Fault clar la Peçanha, la golul egalizator reuşit de Dinamo. Noi i-am băgat în joc, mai întâi prin greşeala lui Tudose care a dat un semnal de dezechilibru. Am dominat jocul, dar suntem naivi atât în apărare cât şi atac. Îi felicit pe cei de la Dinamo pentru o victorie nemeritată. Echipa net mei bună a fost Petrolul, Dinamo ne-a fost inferioară. În prima repriză, Dinamo nu ne-a ameninţat poarta. Nu voi abandona corabia, voi lupta până la capăt. Sunt aşteptări mari după pauza de iarnă, vom aduce câţiva jucători. În vară au fost aduşi mulţi jucători inutili. Dinamo se bate la titlu, are jucători buni şi antrenor bun".
►
Mircea Rednic: "
Sunt bucuros că am făcut o a doua repriză bună, iar Rotariu a reuşit un gol frumos. Trebuie să apreciez jocul bun al Petrolului, mai ales în prima repriză. Nu au avut ocazii foarte mari, dar au dominat jocul. Am avut şansă la bara lui Bucşa, dar repriza a doua ne-a aparţinut nouă. Am impresia că există un moment când Peçanha nu mai are mingea în mână la golul nostru egalizator. Nu ştiu dacă meritam victoria astăzi, am avut noroc, dar norocul ţine şi cu cei care cred până la final. Am câştigat cu mult noroc. Corbu a avut un debut cu dreptul. Petrolul nu merită să fie pe ultimul loc şi cu câteva transferuri sper să se salveze de la retrogradare. Am făcut un pas mare pentru play-off, iar cu patru puncte în următoarele două meciuri putem spune că vom fi acolo".