Gianluigi Buffon, portarul lui Juventus Torino şi al naţionalei Italiei, a anunţat că se va retrage din activitate după Cupa Mondială din 2018, care va avea loc în Rusia.
"Voi încerca să ajung la următoarea Cupă Mondială, după care cred că va fi timpul să mă retrag. Va fi cu siguranţă la finalul Cupei Mondiale din 2018", a spus Gianluigi Buffon.
Portarul italian de 37 de ani şi-a exprimat, din nou, nemulţumirea deoarece nu a fost inclus printre finaliştii premiului Balonul de Aur. "Meritam să fiu pe acea listă, chiar dacă ştiam că va fi imposibil să câştig. Am fost surprins că numele meu nu a fost printre finalişti", a afirmat portarul.
Buffon a câştigat titlul mondial, cu Italia, în 2006 şi are în palmares şase titluri în Serie A, o cupă şi cinci Supercupe ale Italiei, cu Juventus. Când juca la Parma, a ridicat Cupa UEFA, Cupa şi Supercupa Italiei.