Astra Giurgiu a învins-o pe ASA Târgu-Mureş cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din
etapa a 3-a a fazei play-off a Ligii 1 de fotbal.
Unicul gol a fost înscris de Filipe Teixeira, în minutul 50, cu un şut din nouă metri, după o pasă de la Alibec.
Astra a solicitat în două rânduri penalty, în minutul 10, după un contact între Gabriel Matei și Denis Alibec, și în minutul 75, când atacantul "dracilor negri" a scăpat singur cu portarul Eduard Stăncioiu.
Liderul la zi a avut și o bară, în minutul 34, prin Fernando Boldrin.
Astra a ratat ocazii bune prin Denis Alibec (19), Júnior Morais (32), în timp ce ASA a irosit șanse bune de gol prin George Țucudean (16), Gabriel Mureșan (76) și Filip Jazvić (84).
Giurgiuvenii și-au luat revanșa după ce au pierdut ambele meciuri cu ASA din sezonul regulat, 1-5 acasă și 1-3 în deplasare.
PLAY-OFF: Astra Giurgiu - ASA Târgu-Mureş 1 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Filipe Teixeira (50)
Astra: S. Lung jr. - Pedro Queirós, Găman, Oros, Júnior Morais - Boubacar, Filipe Teixeira - Boudjemaa (72 Lovin), Boldrin (80 Al. Ioniţă II), De Amorim (86 D. Niculae) - Alibec.
Antrenor: Marius Şumudică.
ASA: Stăncioiu - G. Matei, Balaur, Iván González, Pârvulescu - Jazvić, G. Mureşan, N'Doye (90+2 German), Brandán (46 Dedov) - Ţucudean, Ciolacu (83 L. Buş).
Antrenor: George Ciorceri.
Cartonaşe galbene: Alibec (75), Júnior Morais (90+3) - Brandán (38), Pârvulescu (60), G. Mureşan (88)
Arbitru: István Kovács (Carei);
arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Mircea Mihail Grigoriu (București);
arbitri asistenți adiționali: Dragoș Istrate (București), Florin Ovidiu Mazilu (Satu-Mare);
arbitru de rezervă: Vlad Bârleanu (București).
Observatori: Corneliu Fecioru (București) - CCA, Octavian Goga (Brașov) - LPF.
Celelalte două partide ale etapei a treia din play-off, FC Viitorul - Steaua şi Dinamo - Pandurii, vor avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 20:30.
► Marius Şumudică: "
A fost o partidă grea, îmi felicit jucătorii pentru efortul depus, un efort extraordinar. Alibec a demonstrat încă o dată că este cel mai bun atacant din ţară. Nu am înţeles decizia de a se anunţa lotul înaintea etapei. De departe este cel mai bun jucător din ţară, dar este decizia selecţionerului. Nu pot să comentez deciziile selecţionerului, dar nu mi se pare normal ca un jucător ca Alibec să nu facă parte din lot. Cu tot respectul, jucătorii din Liga 1 convocaţi nu sunt de valoarea lui Alibec. Orice rezultat se întâmplă în cele două meciuri mă bucură. N-am niciun fel de problemă. Eu am luat 3 puncte care îmi trebuiau. Bate Steaua, mă duc la 8 puncte de Viitorul, bate Viitorul, mă duc la 6 puncte de Steaua. Dacă e egal sunt la 5 puncte de Steaua și la 6 de Viitorul. Orice se întâmplă e bine pentru mine, îmi ating obiectivul, să termin în primele 3. Asta e matematica. Eu când am spus că trebuie să batem ASA acasă nu eram nebun. La Dinamo cu Pandurii e aceeași situație. Stau în weekend așa de bine. Îmi iau niște semințe, niște pastile pentru bilă să n-am probleme, apă plată. Stau cu soția și copiii și ne uităm liniștiți. Ce o vrea Dumnezeu să se întâmple, se va întâmpla, dar sper să se întâmple și pe teren cum a fost și la meciul nostru. Lui Mutu i-am propus ca de la vară să vină la noi. Îmi doresc din suflet să îl aduc şi cred că Adi Mutu cu Şumudică antrenor poate să crească mult mai mult şi să joace bine. Îmi doresc să îl aduc aici dacă voi rămâne în continuare, să vedem ce se întâmplă cu cele două luni de suspendare.. Dacă jucăm în Champions League îmi doresc să îl iau pe Adi. Ce poate să mi se mai întâmple decât să mă dea afară din țară? Nu pot să stau nici pe vine, nu pot să stau nici aplecat. Dacă îmi bag degetul în gură după resturi de gumă, mă dă în judecata și vecinul. Gesturile pe care le-am făcut nu sunt cu fața către tribună. Păi ce făceam, le arătam jucătorilor adverși sau jucătorilor mei? La un moment dat mă scarpin. Pe sfânta cruce dacă am făcut vreun gest. Eu la meciurile când e frig am două perechi de pantaloni de trening, pentru că nu port chiloți. Și îmi aranjam și eu aia mică cum zice lumea că o am. Toata lumea zice că am arătat nu știu ce. Nici nu am ce să arăt că e cât butonul de la lift. Dacă eram Terente arătam... așa ce să arăt, butonul de la veioză".
► George Ciorceri: "
Meciul era mai spectaculos dacă erau mai multe goluri. Din păcate nu reușim să înscriem, deși azi am descoperit câțiva muguri de speranță pentru că ne-am creat câteva ocazii bune. Încercăm să reparăm ce mai putem. Cred că ne lipsește omogenitatea. Probabil că lui Mutu îi place mai mult pe bancă. Mai sunt divergențe în timpul meciului, dar cred că doar o singură persoană trebuie să dea indicații de pe bancă".