Atlético Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, deși a a fost învinsă în deplasare de Bayern München cu scorul de 2-1 (0-1), în
manșa a doua a semifinalelor competiției.
Partida de la München a fost una dramatică până în ultima ei secundă, cu Bayern forțând golul al treilea, al calificării.
Atlético, victorioasă în tur cu 1-0, a obținut biletul pentru finala de la Milano (San Siro), din 28 mai, grație golului marcat în deplasare.
Bavarezii au deschis scorul în min. 31, prin spaniolul Xabi Alonso, dintr-o lovitură liberă din marginea careului, după care echipa lui Guardiola a avut șansa să se desprindă, însă Thomas Müller a ratat un penalty acordat pentru fault la Javi Martinez. Atlético a marcat după pauză prin francezul Antoine Griezmann (54), însă speranțele nemților s-au reaprins după golul înscris de Robert Lewandowski (74). Atlético a beneficiat de un penalty eronat acordat de arbitrul turc Cüneyt Çakır, dar Fernando Torres l-a ratat (a apărat Manuel Neuer).
Returul a început cu cele două echipe reglându-și tirul prin șuturi de la distanță, dar prima ocazie mare a fost irosită de polonezul Lewandowski (20), blocat in extremis de portarul sloven Oblak. Lewandowski nu a fost mai abil nici patru minute mai târziu, iar Lahm nu a nimerit ținta (27).
Xabi Alonso a deschis scorul pentru Bayern (31), șutul său fiind ușor deviat de Gimenez. Tot fundașul uruguayan a comis penalty peste câteva minute, însă Oblak a reparat greșeala, salvând șutul lui Müller. Xabi Alonso (35) și-a mai încercat șansa, însă șutul a fost pe direcția șutului.
Atlético a fost altă echipă după pauză, iar Griezmann a dat lovitura pe contraatac (54), după o pasă de excepție a lui Torres. Momentul bun al madrilenilor a continuat și Juanfran a tras un șut periculos, care a ocolit ținta (60).
Bayern a revenit în atac, iar Atlético și-a reluat locul pe meterezele din fața lui Oblak, dar slovenul a fost la post la șutul lui Xabi Alonso (67), pentru ca apoi Lewandowski (70) să reia prea moale la mingea centrată de Vidal.
Lewandowski (74) a finalizat o minge centrată de Alaba și recentrată de Vidal și a readus-o pe Bayern în avantaj.
Arbitrul Cüneyt Çakır a comis o gravă eroare în min. 83, când a acordat penalty pentru oaspeți, deși Javi Martínez l-a faultat pe Torres în afara careului, însă atacantul lui Atlético a ratat lovitura de pedeapsă.
Bayern a atacat în valuri, dar Lewandowski (87) și Alaba (88) nu au reușit să îl învingă pe Oblak, iar francezul Coman (90+3) a ratat ținta din poziție favorabilă.
Atlético, antrenată de Diego Simeone, va juca a doua sa finală de Liga Campionilor, în ultimii patru ani, în timp ce Bayern a fost eliminat pentru al treilea an consecutiv de o echipă spaniolă în semifinalele competiției.
În finală, Atlético o poate întâlni pe rivala Real Madrid, care a învins-o în ultimul act din 2014, dau pe Manchester City.
Liga Campionilor - semifinale (retur) - În tur: 0-1.
München, Fussball Arena, Spectatori:70.000
Bayern München - Atlético Madrid 2-1 (1-0)
Au marcat: Xabi Alonso (31), Robert Lewandowski (74), respectiv Antoine Griezmann (54).
- Thomas Müller (Bayern) a ratat un penalty în min. 34 (a apărat Jan Oblak)
- Fernando Torres (Atlético) a ratat un penalty în min. 84 (a apărat Manuel Neuer)
Bayern: Manuel Neuer - Philipp Lahm (căpitan), Jérôme Boateng, Javi Martínez, David Alaba - Xabi Alonso - Douglas Costa (Kingsley Coman, 73), Thomas Müller, Arturo Vidal, Franck Ribéry - Robert Lewandowski.
Antrenor: Josep Guardiola.
Rezerve neutilizate: Sven Ulreich - Serdar Tasci, Thiago Alcantara, Rafinha, Mario Götze, Joshua Kimmich.
Atlético: Jan Oblak - Juanfran, José Giménez, Diego Godin, Filipe Luis - Saul Niguez, Gabi (căpitan), Augusto Fernández (Yannick Ferreira-Carrasco, 46), Koke (Stefan Savić, 90+3) - Fernando Torres, Antoine Griezmann (Thomas Partey, 82).
Antrenor: Diego Simeone.
Rezerve neutilizate: Miguel Angel Moya - Angel Correa, Lucas Hernández, Luciano Dario Vietto.
Cartonașe galbene: José Giménez (34), Javi Martínez (84)
Arbitru: Cüneyt Çakır (Turcia)