Naționala de fotbal a României a fost învinsă greu de formația Franței cu scorul de 2-1 (0-0), în meciul inaugural al
Euro 2016, vineri seara, pe Stade de France din Saint-Denis, după un gol primit în minutul 89.
Echipa României a fost la doar câteva minute de un rezultat mare și doar o execuție de excepție a lui Payet a făcut ca naționala tricoloră să piardă la debutul turneului din Franța.
Olivier Giroud (57) și Dimitri Payet (89) au marcat pentru gazde, iar Bogdan Stancu (65 - penalty) a înscris golul României.
"Tricolorii" au început curajos și au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 4, când Bogdan Stancu a irosit o mare ocazie de gol, șutând din doar doi metri în portarul Lloris.
Franța a preluat controlul jocului apoi și prima situație bună de gol a fost semnată de Giroud (10), care a trimis pe lângă poartă cu capul.
"Les Bleus" au fost aproape de a reuși primul gol al turneului, far Griezmann a trimis mingea în bară cu capul (14), după ce luftase la centrarea lui Sagna, însă Chiricheș nu a putut respinge, mingea revenindu-i atacantului echipei Atlético Madrid.
Dragoș Grigore (25) a avut o intervenție providențială în fața lui Giroud, iar apoi Pogba (27) a tras peste. Griezmann a mai ratat o ocazie mare de gol (36), trimițând alături de poartă la centrarea lui Payet, scăpat de sub supraveghere de Raț.
O fază controversată s-a petrecut în minutul 39, când Andone a fost faultat clar în careu de Koscielny, dar niciunul dintre arbitri nu a văzut infracțiunea și gazdele au fost iertate de penalty.
Prima repriză s-a încheiat cu Franța asaltând buturile lui Tătărușanu, însă numeroasele faze fixe nu au fost concretizate, ultima oportunitate fiind mingea trimisă cu capul de Giroud peste poartă (45+1).
Partea a doua a început cu o nouă ratare uriașă a lui Stancu, demarcat extraordinar, însă reluarea sa a trimis mingea alături de poartă (48).
Tătărușanu a reținut cu siguranță o minge trimisă de Giroud, după o pasă în adâncime de la sclipitorul Payet (52). Portarul român a fost salvator și la șutul din voleu al lui Pogba (57).
Olivier Giroud a marcat primul gol al turneului din Franța (57), cu capul, devansându-l pe portarul Ciprian Tătărușanu, la o centrare înaltă trimisă de Payet. Pentru Giroud a fost al optulea gol în ultimele sale opt meciuri pentru "Les Bleus".
Doar opt minute a condus Franța, pentru că Evra l-a agățat în careu pe Stanciu, iar Bogdan Stancu și-a răscumpărat în parte ratările anterioare, restabilind egalitatea: 1-1.
Echipa lui Deschamps a forțat pe cartea atacului, dar tricolorii s-au apărat bine, încercând să pună probleme pe contre. Hoban a avut o tentativă de la distanță (80), dar mingea s-a dus peste poartă.
Tătărușanu a fost atent la șutul lui Martial, din marginea careului (81), dar când speranțele într-un egal al României erau mai mari ca oricând, Dimitri Payet a prins un șut la vinclu, la care Tătărușanu a fost spectator (89).
Sissoko a fost aproape să înscrie și el pentru Franța, dar a trimis în plasa laterala, la capătul unui contraatac (90+3).
Naționala României a fost aproape de un rezultat care ar fi adus-o mai aproape de calificarea în optimile de finală, dar acum va trebui să joace la victorie meciurile cu Elveția (15 iunie, Paris) și cu Albania (19 iunie, Lyon). "Tricolorii" au făcut un meci bun în fața uneia dintre pretendentele al titlul continental, iar dacă Bogdan Stancu ar fi marcat una din marile ocazii pe care le-a avut poate scorul ar fi fost altul.
Euro 2016 - Grupa A
Saint-Denis, "Stade de France", Spectatori: 75.113
Franța - România 2-1 (0-0)
Au marcat: 1-0 Olivier Giroud (57), 1-1 Bogdan Stancu (65 penalty), 2-1 Dimitri Payet (89)
Franța: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 19. Bacary Sagna, 4. Adil Rami, 21. Laurent Koscielny, 3. Patrice Evra - 15. Paul Pogba (11. Anthony Martial, 77), 5. N'Golo Kanté, 14. Blaise Matuidi - 7. Antoine Griezmann (20. Kingsley Coman, 66), 9. Olivier Giroud, 8. Dimitri Payet (18. Moussa Sissoko, 90+2).
Selecționer: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 23. Benoît Costil, 16. Steve Mandanda - 17. Lucas Digne, 2. Christophe Jallet, 13. Eliaquim Mangala, 22. Samuel Umtiti, 6. Yohan Cabaye, 12. Morgan Schneiderlin, 10. André-Pierre Gignac.
România: 12. Ciprian Tătărușanu - 22. Cristian Săpunaru, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 21. Dragoș Grigore, 3. Răzvan Raț - 5. Ovidiu Hoban, 8. Mihai Pintilii - 20. Adrian Popa (11. Gabriel Torje, 82), 10. Nicolae Stanciu (7. Alexandru Chipciu, 72), 19. Bogdan Stancu - 14. Florin Andone (9. Denis Alibec, 61).
Selecționer: Anghel Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 23. Silviu Lung jr, 1. Costel Pantilimon - 16. Steliano Filip, 15. Valerică Găman, 2. Alexandru Mățel, 4. Cosmin Moți, 18. Andrei Prepeliță, 17. Lucian Sânmărtean, 13. Claudiu Keserü.
Cartonașe galbene: Chiricheș (32), Raț (45), Giroud (69), Ad. Popa (78)
Arbitru: Viktor Kassai;
arbitri asistenți: Gyorgy Ring, Vencel Toth;
arbitri asistenți adiționali: Tamas Bognar, Adam Farkas (toți din Ungaria);
arbitru de rezervă: Bjorn Kuipers (Olanda).
Delegat UEFA: Janis Mezeckis (Letonia).