Selecționata Turciei a învins cu scorul de 2-0 (1-0) reprezentativa Cehiei, într-o partidă din cadrul
Grupei D a Campionatului European de fotbal - Euro 2016, disputată marți seara pe stadionul "Bollaert-Delelis" din Lens.
După un început de joc care a aparținut Cehiei, turcii au reușit să deschidă scorul în minutul 10, în urma unei acțiuni în banda dreaptă a tânărului Emre Mor, în vârstă de numai 18 ani, care l-a servit foarte bine pe atacantul Burak Yılmaz, iar acesta l-a învins pe portarul Petr Cech.cu un șut la colțul scurt.
Cehii s-au aruncat în atac după primirea golului, însă nu au reușit să fructifice această dominare, deși au avut câteva bune ocazii de a marca, cea mai mare dintre ele în minutul 17, când Tomas Sivok a trimis balonul cu capul în bară, în urma unei lovituri de colț.
Turcia a preluat inițiativa în debutul reprizei secunde și, după o nouă acțiune ofensivă a lui Emre Mor, care a dat emoții apărării cehe în minutul 58, elevii lui Faith Terim reușesc să-și dubleze avantajul șapte minute mai târziu, prin Ozan Tufan, care a trimis balonul în poarta lui Cech din centrarea lui Topal, care a recuperat balonul în marginea careului de 6 m, după o lovitură liberă executată de Inan. La faza respectivă, cehii au reclamat o poziție de ofsaid la Topal.
Selecționata Cehiei a încercat să reacționeze după primirea celui de-al doilea gol, însă jucătorii săi s-au dovedit prea impreciși la penultima sau ultima pasă, nereușind să pună în pericol poarta lui Volkan.
În finalul jocului, cei mai periculoși s-au dovedit tot turcii, care puteau marca din nou, prin Olcay Șahan, înlocuitorul lui Emre Mor, însă șutul acestuia a trecut la mică distanță de poarta lui Cech (min.83), astfel că rezultatul a rămas nemodificat până la fluierul final.
Grație acestui succes, primul la actuala ediție a Euro 2016, Turcia a acumulat 3 puncte și încheie grupa pe poziția a treia, după Croația (7 pct) și Spania (6 pct), calificate în optimile de finală, în timp ce Cehia a rămas cu un singur punct.
Turcii speră la rândul lor să figureze printre echipele care acced în faza următoare a competiției, de pe poziția a treia în grupă.
În primele sale meciuri din Grupa D, Turcia a fost învinsă atât de Croația (0-1) cât și de Spania (0-3), în timp ce selecționata Cehiei a pierdut la limită meciul cu Spania (0-1), iar apoi a remizat în extremis cu Croația (2-2), după ce a fost condusă cu 2-0.
De menționat că Turcia și Cehia s-au mai întâlnit în faza grupelor și la EURO 2008, unde turcii s-au impus cu 3-2 la capătul unui meci dramatic, calficându-se în sferturile de finală după ce au fost conduși de cehi cu 2-0 până în minutul 75.
Euro 2016 - Grupa D
Lens, "Stade Bollaert-Delelis", Spectatori: 32.836
Cehia - Turcia 0-2 (0-1)
Au marcat: 0-1 Burak Yılmaz (10), 0-2 Ozan Tufan (65)
Cehia: 1. Petr Cech (căpitan) - 2. Pavel Kaderabek, 5. Roman Hubnik, 6. Tomas Sivok, 11. Daniel Pudil - 13. Jaroslav Plasil (14. Daniel Kolar, min.90), 22. Vladimir Darida, 15. David Pavelka (12. Milan Skoda, min.57) - 9. Borek Dockal (18. Josef Sural, min.71), 7. Tomas Necid, 19. Ladislav Krejci.
Selecționer: Pavel Vrba.
Rezerve neutilizate: 16. Tomas Vaclik, 23. Tomas Koubec - 3. Michal Kadlec, 4. Theodor Gebre Selassie, 8. David Limbersky, 10. Tomas Rosicky, 17. Marek Suchy, 20 Jiri Skalak, 21. David Lafata.
Turcia: 1. Volkan Babacan - 7. Gokhan Gonul, 15. Mehmet Topal, 3. Hakan Balta, 13. Ismail Koybasi - 16. Ozan Tufan, 8. Selcuk Inan, 20. Volcan Șen (14. Oguzhan Özyakup, min.61), 21. Emre Mor (11. Olcay Șahan, min.69), 10. Arda Turan (căpitan) - 17. Burak Ylmaz (9. Cenk Tosun, min.90).
Selecționer: Faith Terim.
Rezerve neutilizate: 12. Onur Kivrak, 23. Harun Tekin - 2. Semih Kaya, 4.Ahmet Çalik, 5. Nuri Șahin, 6. Hakan Çalhanoglu, 9. Cenk Tosun, 18. Caner Erkin, 19. Yunus Malli, 22. Șener Özbayrakli.
Cartonașe galbene: Plasil (36), Pavelka (39) - Koybashi (35), Balta (50)
Arbitru: William Collum (Scoția);
arbitri asistenți: Damien MacGraith (Irlanda), Francis Connor (Scoția);
arbitri asistenți suplimentari: Bobby Madden, John Beaton (ambii Scoția);
arbitru de rezervă: Serghei Lapocikin (Rusia).
Delegat UEFA: Alan McRae (Scoția).
Euro 2016 • Clasament Grupa D