Echipa de fotbal a Germaniei s-a calificat în semifinalele
Euro 2016, după ce a învins Italia cu scorul de 6-5 la loviturile de departajare, sâmbătă seara, la Bordeaux. Cele două echipe au fost la egalitate, 1-1 (0-0, 1-1), la finalul prelungirilor.
Campioanei mondiale i-a surâs șansa într-un final dramatic în fața Italiei, vicecampioana europeană, pe care nu o învinsese niciodată în opt meciuri precedente la turnee finale (patru victorii pentru azzurri și patru egaluri).
Mesut Özil (65) a deschis scorul pentru Germania, iar Leonardo Bonucci (78 - penalty) a restabilit egalitatea, pentru ca la loviturile de departajare Jonas Hector să transforme șutul decisiv, după ce Neuer a apărat șutul lui Darmian.
Cele două echipe nu au riscat aproape deloc în prima parte a meciului și astfel ocaziile de gol au întârziat să apară. Primul șut pe poartă a fost tras de Florenzi (15), dar fără probleme pentru Neuer.
Abia în minutul 41 s-a consemnat prima ocazie mai clară, când Mario Gómez a reluat cu capul peste poartă, la centrarea lui Kimmich.
Germania a ratat apoi o situație bună de gol, prin Müller (42), care a reluat slab din 11 metri, iar Buffon, la selecția 160, a prins fără probleme.
Italia a replicat imediat cu o ocazie mare, Giaccherini (43) scăpând la limita ofsaidului, însă Pellé nu a ajuns la centrarea sa în fața porții, iar șutul lui Sturaro a fost deviat în corner.
La reluare, Florenzi a salvat golul la șutul lui Müller, din marginea careului (54), iar apoi Boateng a tras peste de la distanță.
"Nationalmannschaft" a deschis scorul în minutul 65, când Gómez l-a găsit excelent cu o pasă pe Hector, acesta a pasat înapoi, mingea a fost deviată de Bonucci și i-a venit perfect lui Mesut Özil, care a trimis în plasă.
Buffon s-a remarcat în mod deosebit la o minge trimisă cu călcâiul de Mario Gómez (68), salvând un nou gol.
Italia și-a revenit destul de greu din șoc, prima sa oportunitate consemnându-se în minutul 74, când Pellé a tras pe lângă poartă. "Squadra Azzurra" a reușit egalarea în minutul 78, prin Leonardo Bonucci, dintr-un penalty făcut cadou de Boateng, care a comis henț în propriul careu.
Până la finalul celor 90 de minute a mai fost o singură ocazie bună, un șut al lui De Sciglio, care s-a dus puțin alături de poarta lui Neuer (89).
În prelungiri, cele două echipe s-au blocat reciproc, o situație notabilă venind abia în minutul 101, când Chiellini a blocat șutul lui Müller. Draxler a creat pericol la poarta lui Buffon, cu un șut pe spate (106). Insigne și-a făcut simțită prezența pe teren, cu un șut din unghi, reținut de Neuer (113).
Özil (119) a încercat să-l surprindă pe Buffon cu un șut din marginea careului, dar fără succes, la ultima oportunitate a meciului.
La loviturile de departajare, Germania a transformat prin Kroos, Draxler, Hummels, Kimmich, Boateng și Hector, ratând tocmai vedetele Müller, Özil și Schweinsteiger. Pentru Italia au înscris Insigne, Barzagli, Giaccherini, Parolo și De Sciglio, iar Zaza, Pellé, Bonucci și Darmian au ratat.
Până la acest meci, Buffon nu primise gol în ultimele sale patru meciuri, iar Neuer în ultimele cinci, ei încasând la Bordeaux primele goluri la Euro 2016.
Meciul a fost unul destul de puțin spectaculos și a semănat cu o ciocnire între doi titani ai fotbalului, care s-au anihilat reciproc în cea mai mare parte a timpului. Până și din punct de vedere tactic cele două echipe au fost similare, Löw optând și el pentru un sistem 3-5-2, pentru a contracara așezarea lui Conte.
Diferența a fost făcută din punctul cu var, unde nemții au fost un pic mai inspirați, dar în ultimă instanță șansa a făcut ca Buffon să nu poată opri șutul lui Hector la lovitura decisivă.
În semifinală, Germania, care va fi lipsită de un stâlp al apărării, Hummels, va înfrunta învingătoarea dintre Franța, echipa gazdă, și surpriza Islanda. Cealaltă semifinală va opune o altă surpriză a turneului final, Țara Galilor, și Portugalia.
Euro 2016 - sferturi de finală
Bordeaux, "Stade de Bordeaux", Spectatori: 38.764
Germania - Italia 1-1 (0-0, 1-1), după prelungiri; 6-5, la loviturile de departajare
Au marcat: 1-0 Mesut Özil (65), 1-1 Leonardo Bonucci (78 - penalty)
- Au executat în ordine loviturile de departajare: Lorenzo Insigne 0-1 (gol), Toni Kroos 1-1 (gol), Simone Zaza 1-1 (ratare - șut peste), Thomas Müller 1-1 (ratare - apără Gianluigi Buffon), Andrea Barzagli 1-2 (gol), Mesut Özil 1-2 (ratare - bară), Graziano Pellé 1-2 (ratare - pe lângă poartă), Julian Draxler 2-2 (gol), Leonardo Bonucci 2-2 (ratare - a apărat Manuel Neuer), Bastian Schweinsteiger 2-2 (ratare - peste), Emanuele Giaccherini 2-3 (gol), Mats Hummels 3-3 (gol), Marco Parolo 3-4 (gol), Joshua Kimmich 4-4 (gol), Mattia De Sciglio 4-5 (gol), Jérôme Boateng 5-5 (gol), Matteo Darmian 5-5 (ratare - a apărat Manuel Neuer), Jonas Hector 6-5 (gol).
Germania: 1. Manuel Neuer (căpitan) - 4. Benedikt Höwedes, 17. Jérôme Boateng, 5. Mats Hummels - 21. Joshua Kimmich, 6. Sami Khedira (7. Bastian Schweinsteiger, 16), 18. Toni Kroos, 8. Mesut Özil, 3. Jonas Hector - 13. Thomas Müller, 23. Mario Gómez (11. Julian Draxler, 72).
Selecționer: Joachim Löw.
Rezerve neutilizate: 2. Bernd Leno, 22. Marc-André ter Stegen - 2. Shkodran Mustafi, 16. Jonathan Tah, 14. Emre Can, 19. Mario Götze, 20. Leroy Sané, 9. André Schürrle, 15. Julian Weigl, 10. Lukas Podolski.
Italia: 1. Gianluigi Buffon (căpitan) - 15. Andrea Barzagli, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini (7. Simone Zaza, 120+1) - 8. Alessandro Florenzi (4. Matteo Darmian, 86), 14. Stefano Sturaro, 18. Marco Parolo, 23. Emanuele Giaccherini, 2. Mattia De Sciglio - 9. Graziano Pellé, 17. Éder (20. Lorenzo Insigne, 108).
Selecționer: Antonio Conte.
Rezerve neutilizate: 13. Federico Marchetti, 12. Salvatore Sirigu - 5. Angelo Ogbonna, 21. Federico Bernardeschi, 6. Antonio Candreva, 16. Daniele De Rossi, 22. Stephan El Shaarawy, 11. Ciro Immobile.
Cartonașe galbene: Sturaro (56), De Sciglio (57), Parolo (59), Hummels (90), Pellé (91), Giaccherini (103), Schweinsteiger (112)
Arbitru: Viktor Kassai;
arbitri asistenți: György Ring, Vencel Tóth;
arbitri asistenți adiționali: Tamás Bognár, Ádám Farkas (
toți din Ungaria);
arbitru de rezervă: Szymon Marciniak (Polonia).
Delegat UEFA: Martin Sturkenboom (Olanda),.
Observator UEFA pentru arbitri: Hugh Dallas (Scoția).