CSM Politehnica Iași a învins-o pe nou-promovata Gaz Metan Mediaș cu scorul de 3-1 (1-1), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a doua a Ligii 1 de fotbal. Alexandru Țigănașu (5) a deschis scorul pentru gazde, dar Mircea Axente (33) a restabilit egalitatea. Ieșenii s-au desprins pe final, în urma a două execuții de excepție, șut al lui Lukács Bőle din marginea careului (81) și lovitură liberă executată de Andrei Cristea de la 18 metri (90).
- Cum s-au marcat golurile:
- 1-0: Ţigănaşu a marcat după un corner executat de Ciucur
- 1-1: Axente a egalat din interiorul careului după un corner
- 2-1: Bőle a marcat de la 20 de metri cu un şut senzaţional sub bară
- 3-1: Cristea a stabilit scorul final din lovitură liberă
CSM Politehnica Iași - Gaz Metan Mediaș 3-1 (1-1)
Au marcat: 1-0 Alexandru Țigănașu (5), 1-1 Mircea Axente (33), 2-1 Lukács Bőle (81), 3-1 Andrei Cristea (90)
Iaşi: Grahovac - Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Ţigănasu - Ciucur (46 V. Gheorghe), Mitić, Târşă (58 Chelaru), Bőle - A. Cristea, Piccioni (74 D. Roman).
Antrenor: Nicolo Napoli.
Gaz: Pleşca - Creţu (87 Trtovac), I. Cristea, D. Zaharia, Šušnjar, C. Petre - Al. Munteanu (46 Eric), Danci, Llullaku - Axente, Gavra (69 Buzean).
Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Târşă (12), Mihalache (58), Chelaru (77) - Llullaku (57), I. Cristea (89)
Arbitru: George Rădulescu;
arbitri asistenți: Bogdan Gheorghe, Andrei Constantinescu;
arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (București).
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra-Neamț) - CCA, Ion Cățoi (București) - LPF.
► Regula "Under 21" l-a forţat pe Napoli să mizeze pe Marian Târşa şi Marius Chelaru, doi dintre copiii aflaţi în lot. Cei doi nu s-au făcut deloc de râs la debutul în Liga 1.
► Pe echipamentul gazdelor scria tot CSMS Iaşi, denumirea din sezonul trecut. Preşedintele Florin Prunea a spus că denumirea nouă, CSM Politehnica, va fi oficializată dacă nu vor apărea contestaţii. Unele surse din cadrul clubului susţin că încă nu a sosit echipamentul nou, care va fi purtat în acest sezon.
► Montarea scaunelor noi pe stadionul "Emil Alexandrescu" a fost finalizată până la ora duelului cu Gaz Metan, circa 3.000 de scaune fiind fixate pe arena din Copou după meciul cu Hajduk, din Europa League.
► Frăsinescu şi Ciucă, rezervă ieri, au jucat în trecut la Mediaş, Pleşca şi Llullaku - la Iaşi, ultimii fiind primiţi cu simpatie în Copou.
► Voicu a spus după meci că încă nu s-a ajuns la un acord cu şefii clubului în privinţa obiectivului oficial al echipei.
⚽️ Nicolo Napoli: "Am început bine, dar nu au am făcut o primă repriză foarte bună, deşi am încercat să înscriem, am centrat din benzi. Am intrat cu alt spirit în repriza a doua, după ce, la pauză, le-am spus să meargă cu capul sus, pentru că avem timp suficient să câştigăm meciul. Important este că rezultatul a fost de partea noastră, meciurile din campionat vor fi foarte dificile. Târşa şi Chelaru sunt doi copii fără experienţă, dar avem nevoie de ei".
⚽️ Ionuț Voicu: "A fost un meci foarte greu. Am alergat foarte mult, dar am fost echipa mai bună și asta se vede pe tabelă. La început de campionat e mai greu cu concentrarea, mai e și căldura asta. Trebuie să fim mai atenți".
⚽️ Andrei Cristea: "Este importantă victoria, era prima partidă. Merităm aceste puncte și suntem bucuroși. Chiar dacă am fost eliminați de Hajduk, este un plus mare pentru oraș. Este un plus de experiență și pentru echipă".
⚽️ Cristian Pustai: "Azi am avut o atitudine bună. Suntem pe un drum bun, dar mai avem mult de lucru. Sunt lucruri pe care trebuie să le remediem în jocul nostru. Nu ne-am mulțumit cu 1-1, am încercat să câștigăm. Așa facem la fiecare meci. Important e să avem încredere în noi, să mergem mai departe și să jucăm mai bine de la meci la meci. Chiar dacă am pierdut azi, eu spun că suntem pe un drum bun. Eric trebuie să mai slăbească pentru a putea să-și ajute echipa. Încet, încet, dacă își dorește și el, poate reveni la formă și poate ajuta echipa".
⚽️ Azdren Llullaku : "A fost un meci greu. Cred că am fost dominați fizic din minutul 70, am scăzut foarte mult de atunci. Iașiul este o echipă bună și cred că va ajunge departe în clasament".