Steaua București a fost învinsă de echipa turcă Osmanlıspor cu scorul de 2-0 (0-0), joi la Ankara, în prima etapă a
Grupei L a Europa League la fotbal.
Formația din capitala Turciei a obținut o victorie meritată, prin golurile înscrise de Cheikh Diabaté în minutul 64, din penalty, și Aminu Umar (minutul 74).
Steaua a reușit o primă repriză destul de bună, însă evoluția din actul secund a fost modestă, în condițiile eliminării lui Enache din minutul 45+2, după un gest stupid.
Steaua a început curajos și a trecut aproape de gol chiar în primul minut, la lovitura de cap a lui Tamaș.
Osmanlıspor a atacat susținut mai bine de zece minute, permițându-i lui Niță o intervenție bună în minutul 13. Vicecampioana României a echilibrat apoi disputa. Adrian Popa a fost blocat în minutul 26, după o pasă a lui Boldrin, iar imediat Golubović a fost periculos la o lovitură de cap.
Tamaș, atent, a deviat în fața lui Diabaté (32).
Șase minute mai târziu, Popa a trimis un șut destul de moale, la care portarul gazdelor a fost ușor nesigur. În minutul următor, Bourceanu, ajuns surprinzător în careul advers a avut o situație mai bună, dar a trimis cu capul pe lângă.
Steaua a rămas în zece oameni în al doilea minut din prelungirile primei reprize: Enache a luat al doilea cartonaș galben după ce a lovit cu capul un adversar, când echipa bucureșteană urma să execute o lovitură liberă din preajma careului gazdelor.
Tamaș a fost din nou pe fază la o acțiune tăioasă a turcilor, în debutul reprizei secunde. Osmanlıspor a atacat mai mult, iar Niță a apărat un șut pe centrul porții al lui Lawal (61).
La una din fazele următoare, Tamaș, până atunci printre cei mai buni oameni ai echipei sale, l-a faultat în careu pe Ndiaye, iar Diabaté a transformat cu siguranță lovitura de la 11 metri (64).
Formația din capitala Turciei a rămas la conducerea jocului și și-a mărit avantajul în minutul 74, când Umar a reluat de la marginea careului mic centrarea lui Thiago Pinto, unul dintre ei mai în formă jucători ai partidei.
Aganović a fost aproape să reducă diferența (78).
Fostul stelist Raul Rusescu, intrat în minutul 78 la echipa turcă, a bătut bine o lovitură liberă, respinsă de Niță (87). Osmanlıspor a controlat finalul întâlnirii în fața unui adversar resemnat.
Echipa antrenată de Laurențiu Regehcampf nu a putut conta joi pe Momčilović, Pintilii și Filip.
Fundașul polonez Łukasz Szukała, ex-Steaua, nu a făcut parte din lotul lui Osmanlıspor pentru acest meci.
Formația turcă nu l-a avut în lot nici pe camerunezul Pierre Webo, unul dintre cei mai cunoscuți jucători ai săi.
Osmanlıspor, ocupanta locului 5 în ultima ediție a campionatului Turciei, este neînvinsă în acest sezon. Antrenorul său, Mustafa Akcay, este neînvins în 19 meciuri în competițiile de club organizate de UEFA.
În următoarea partidă din Europa League, Steaua va întâlni acasă echipa spaniolă Villarreal, pe 29 septembrie.
Europa League - Grupa L
Ankara, Osmanli Stadi
Osmanlıspor - Steaua București 2-0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Cheikh Diabaté (64 penalty), 2-0 Aminu Umar (74)
Osmanlıspor: 99. Žydrūnas Karčemarskas - 4. Koray Altınay, 61. Numan Çürüksu (căpitan), Aykut Demir, 15. Tiago Pinto - 35. Musa Çağıran (93. Adam Maher, 83), 8. Raheem Lawal - 27. Aminu Umar (28. Dzon Delarge, 78), 10. Badou Ndiaye, 17. Adrien Regattin - 14. Cheikh Diabaté (Raul Rusescu, 78).
Antrenor: Mustafa Reşit Akçay.
Rezerve neutilizate: 1. Hakan Arıkan - 11. Erdal Kılıçaslan, 21. Václav Procházka, Muhammed Bayir.
Steaua București: 1. Florin Niță - 44. Gabriel Enache (3. Bogdan Mitrea, 46), 4. Gabriel Tamaș, 21. Wilfried Moke, 13. Alin Toșca (căpitan) - 55. Alexandru Bourceanu, 19. Adnan Aganović - 77. Adrian Popa, 27. Fernando Boldrin (10. Florin Tănase, 61), 29. William De Amorim (17. Antonio Jakoliš, 68) - 14. Bojan Golubović.
Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu - 9. Alexandru Tudorie, 11. Muniru Sulley, 20. Vlad Achim.
Cartonașe galbene: Enache (4, 45+2), Regattin (13), Ndiaye (45+2), Tamaș (63), Aganović (72). Moke (86)
Cartonaș roșu: Enache (45+2)
Arbitru: Tobias Welz;
arbitri asistenți: Jan Seidel și Rafael Foltyn;
arbitri asistenți adiționali: Robert Hartmann și Marco Fritz;
arbitru de rezervă: Stefan Lupp (toți din Germania).
Delegat UEFA: Vedad Imamovic (Bosnia).
Clasament Grupa L