Naționalele de fotbal ale Kazahstanului și României au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Astana, în
preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2018.
Pe un teren foarte dificil (gazon sintetic), "tricolorii" nu au reușit să se adapteze prea bine și jocul lor a fost mult sub nivelul arătat sâmbătă, la Erevan (5-0 cu Armenia).
România a făcut un joc mai bun în prima repriză, însă a pierdut două piese importante, Grigore și Chipciu, ambii după intrări dure ale kazahilor, nesancționate de arbitru.
Prima ocazie a meciului a fost irosită de Stancu (9), al cărui șut din careu a trecut puțin pe lângă poartă. La aceeași fază, Dragoș Grigore a fost lovit cu cotul de Ahmetov în săritură, însă arbitrul nu a sancționat brutalitatea.
Gazdele au fost aproape să speculeze o eroare a lui Grigore (încă groggy după lovitura primită), dar Hijnicenko (21) nu a fost atent. Tătărușanu a avut o intervenție bună (25), la o eroare a lui Toșca.
În restul timpului, România a controlat jocul și a construit atacuri către poarta lui Pokatilov. Răzvan Marin a tras bine la colțul scurt (28), dar portarul a scos in extremis. Hoban a trimis mingea în Popa (28), aflat pe traiectoria către poartă, la o altă fază periculoasă a echipei antrenate de Christoph Daum. Stanciu a avut câteva încercări, dar în minutul 31 și 41 a executat imprecis lovituri libere, iar în minutul 37 șutul său a fost respins în corner de portar.
Stancu a tras puțin pe lângă poartă (38), iar echipa României a fost privată de un penalty în minutul 45, când Chipciu a fost faultat în careu în postură de ultim apărător, dar nu s-a acordat nimic. Jucătorul lui Anderlecht a fost înlocuit accidentat după această fază. De altfel arbitrajul a favorizat jocul dur al gazdelor, mai mulți jucători kazahi nefiind sancționați pentru intervențiile dincolo de limita regulamentului.
Partea secundă a fost mult mai slabă pentru "tricolori", care au cedat fizic. Totuși, jucătorii noștri și-au creat două situații notabile, un șut al lui Popa din marginea careului, reținut de Pokatilov (61), dar mai ales ocazia din minutul 88, când Stancu a pătruns din unghi, mingea sa a fost deviată spre propriile buturi de Pokatilov, dar Enache a alunecat la trei metri de poartă și nu a reușit să trimită balonul în plasă, goalkeeper-ul respingând în cele din urmă.
România a pierdut alte două puncte importante în această campanie, după 1-1 acasă cu Muntenegru în meciul de debut.
România este neînvinsă de 15 partide în preliminarii (excluzând barajele), 8 victorii și 7 egaluri.
Kazahstan, care a remizat acasă și cu Polonia, 2-2, nu a mai învins pe teren propriu de opt partide, ultimul succes datând din septembrie 2014.
Marți seara mai au loc meciurile Polonia - Armenia și Danemarca - Muntenegru. România va juca următorul meci pe 11 noiembrie, cu Polonia, la București.
Preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2018 - Grupa E
Astana, "Astana Arena", Spectatori: 12.300
Kazahstan - România 0-0
Au marcat: -
Kazahstan: 12. Stas Pokatilov - 6. Ieldos Ahmetov, 2. Serghei Malîi, 23. Iuri Logvinenko - 21. Abzal Beisebekov, 11. Serikjan Mujikov, 8. Samat Smakov (căpitan), 5. Islambek Kuat (10. Ashat Taghiberghen, 86), 18. Dmitri Șomko - 15. Maksat Baijanov (13. Azat Nurgaliev, 66) - 20. Serghei Hijnicenko (19. Roman Murtazaev, 82).
Selecționer: Talgat Baisufinov.
Rezerve neutilizate: 1. Almat Bekbaev, 22. Samat Otarbaev - 3. Aleksandr Kislițîn, 4. Renat Abdulin, 16. Gafurjan Suiumbaev, 17. Ilias Amirseitov, 7. Almir Muhutdinov, 9. Aibar Nuribekov, 14. Jasulan Moldakaraev.
România: 12. Ciprian Tătărușanu - 2. Romario Benzar, 22. Cristian Săpunaru, 21. Dragoș Grigore (căpitan; 4. Cosmin Moți, 26), 6. Alin Toșca - 14. Răzvan Marin, 5. Ovidiu Hoban - 8. Adrian Popa (9. Florin Andone, 84), 23. Nicolae Stanciu, 7. Alexandru Chipciu (20. Gabriel Enache, 46) - 19. Bogdan Stancu.
Selecționer: Christoph Daum.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Silviu Lung jr - 3. Iasmin Latovlevici, 10. Alexandru Maxim, 11. Denis Alibec, 13. Claudiu Keserü, 15. Dorin Rotariu, 17. Erik Bicfalvi, 18. Andrei Prepeliță.
Cartonașe galbene: Șomko (36), Kuat (80)
Arbitru: Manuel De Sousa;
arbitri asistenți: Ricardo Santos, Alvaro Mesquita;
arbitru de rezervă: Fabio Verssimo (toți din Portugalia). Delegat UEFA: Wolfgang Thierrichter (Austria),
observator UEFA pentru arbitri: Jon Skjervold (Norvegia).
⚽️ Christoph Daum: "
Am văzut azi o echipă a României care a alergat și a luptat fantastic. Ne-am creat câteva ocazii bune care ne puteau aduce cele trei puncte. Cei de la Kazahstan nu au avut nicio ocazie. Poate cea mai mare șansă a lor a fost șutul lui Toșca spre propria poartă. Am fost foarte bine organizați și ne-am adaptat foarte repede la această suprafață de joc artificială. Așadar, toată lumea trebuie să fie mândră de acești jucători care reprezintă România. Acesta este sportul, azi s-a întâmplat să nu câștige acest meci. Jucătorii noștri au trecut prin iad, au jucat în climate diferite, drumul a fost lung, apoi acest gazon artificial... În absolut tot au fost nevoiți să meargă până la limită. Trebuie să îi felicităm pe jucători pentru că din punct de vedere fizic au dat absolut totul. Și nu au mers doar până la limită, uneori au trecut dincolo de ea. Am fost blocat din punct de vedere al schimbărilor... nu am putut face ultima schimbare pentru că am făcut două prea devreme din cauza accidentărilor. Și dacă riscam poate ar fi trebuit să încercăm să câștigăm în zece acest meci. Am întârziat introducerea lui Andone și pentru că am văzut că Săpunaru pățise ceva. Din păcate nu am putut face această schimbare ofensivă mai devreme. Așteptam ocazia din final, mingea era la Stancu și au lipsit câțiva centimetri ca ea să intre. În astfel de situații ai nevoie și de puțin noroc, dar nu l-am avut. Sperăm că îl vom avea la următorul meci. Dacă joci acasă așa cum o face Kazahstanul, ești foarte fericit cu un astfel de arbitraj. Din punctul de vedere al României, în anumite situații am așteptat alte decizii ale arbitrului. Se pot analiza la televiziune, dar nu e treaba mea să judec. Însă poate arbitrul va înțelege că în anumite momente putea lua decizii diferite. Situația e la fel de dificilă pentru noi ca la început. Sunt patru echipe care luptă pentru primele două locuri, iar noi suntem printre acestea. Un meci important este următorul, cel cu Polonia. Dacă vom câștiga cele trei puncte atunci suntem pe un drum bun. Ne așteptam la 7 puncte după primele trei meciuri, avem 5... să vedem de unde luăm aceste 2 puncte care ne lipsesc".
⚽️ Gabriel Enache: "
Norocul în seara asta nu a fost cu mine sau cu noi şi sper data viitoare să înscriu, să am şi eu noroc. Mă bucur că am scăpat de loviturile adversarilor, dar îmi pare rău de colegii mei. Aţi văzut că nu a fost un meci de fotbal, a fost mai mult un război, o luptă. Important este că am luat un punct în seara asta şi eu zic că am avut spirit de luptă".
⚽️ Cosmin Moţi: "
Suntem un pic frustraţi, cred că meritam mai mult. Asta e viaţa, mingea nu a vrut să intre, au fost deplasări lungi, un teren greu. Pe un teren normal, cu iarbă, nu ar trebui să ne pună probleme. Ne dorim şi avem încredere că vom fi la CM".
⚽️ Nicolae Stanciu: "
Suntem dezmăgiţi, am vrut să luăm cele trei puncte aici, este foarte greu să joci pe o asemenea suprafaţă. Am ieşit mai mult loviţi, e greu să joci contra acestei echipe. Cred că am respectat ce a spus antrenorul, cu puţin noroc puteam marca în ultimele minute. Ţin minte că şi Polonia a remizat aici, şi colegul meu polonez de la Anderlecht mi-a spus că e greu aici. Ne gândim doar la meciul cu Polonia. Nu a fost problema oboseala, am avut timp să ne odihnim".