Campioana Astra Giurgiu și-a asigurat prezența în faza play-off a Ligii 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Politehnica Iaşi, cu scorul de 3-2 (1-2), joi seară, în deplasare, într-un meci restanță din etapa a 23-a. Partida a fost una cu răsturnări de scor, rând pe rând cele două formații aflându-se în avantaj.
Astra a început mai bine jocul și a deschis scorul prin Daniel Niculae (12), la centrarea lui Daniel Florea. Ieșenii au reușit să domine finalul primei reprize și au întors scorul în decurs de patru minute, prin golurile lui Cătălin Ștefănescu (39), după o eroare a lui Andrei Pițian, și Andrei Cristea (43 penalty), după un fault comis de Fabrício asupra lui Lukacs Bőle. În repriza secundă, Astra a revenit la cârma partidei și a restabilit egalitatea (57), prin Cristian Săpunaru, din penalty, după un fault comis de filipinezul Daisuke Sato asupra lui Alexandru Stan. Filipe Teixeira (72) a adus victoria echipei antrenate de Marius Șumudică, cu un șut din afara careului, portarul Branko Grahovac scăpând mingea printre mâini.
Campioana se impusese și în meciul tur, cu 1-0.
Astra a ajuns la șapte victorii consecutive în campionat. Ieșenii rămân fără victorie în 2017, cu un egal și ultimele trei partide pierdute.
CSM Politehnica Iaşi - Astra Giurgiu 2-3 (2-1)
Au marcat: 0-1 Daniel Niculae (12), 1-1 Cătălin Ștefănescu (39), 2-1 Andrei Cristea (43 penalty), 2-2 Cristian Săpunaru (57 penalty), 2-3 Filipe Teixeira (72)
Iaşi: Grahovac - Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Sato (77 Ţigănaşu) - Răuţă, Mitić - Bőle, V. Gheorghe (38 Ciucur), Ştefănescu - A. Cristea (77 Golubović). Antrenor: Eugen Neagoe.
Astra: S. Lung jr. (46 P. Ivanov) - Al. Stan, Săpunaru, Fabrício, Júnior Morais - Seto, Piţian (60 Balaure), Lovin - D. Florea (78 Geraldo Alves), D. Niculae, Filipe Teixeira. Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: Sato (56), Răuţă (80) - Fabrício (42), Piţian (48), Lovin (68), Săpunaru (90+2), Geraldo Alves (90+3)
Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu-Vâlcea); arbitri asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), George Florin Neacșu (Câmpulung-Muscel); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea). Observatori: Ioan Toma Costin (Piatra-Neamț) - CCA, Mircea Călin (București) - LPF, Stadion: Emil Alexandrescu, Iași, Spectatori: 3.500.
► Marius Şumudică, Cristi Săpunaru şi Daniel Niculae au fost primiţi cu mare simpatie de publicul ieşean.
► În condiţiile în care Ionuţ Voicu a redevenit rezervă, banderola de căpitan de echipă la gazde a fost purtată de Ovidiu Mihalache, jucător care a evoluat în trecut la Astra.
► În minutul 10, Florea a marcat, însă golul a fost anulat corect, pe motiv de ofsaid.
► Pe finalul partidei, Grahovac a urcat în atac, la un corner al Iaşului, portarul CSM nejucând însă mingea.
► La partidă au asistat şi preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer şi antrenorul grupării din nordul Moldovei, Leo Grozavu.
► În ultima rundă a sezonului regulat, FC Botoşani joacă la Giurgiu. În aceeaşi etapă, Iaşul va evolua în deplasare, cu FC Voluntari, luni, de la ora 18:00.
► Prin victoria de la Iaşi, Astra a devenit a treia echipă care şi-a asigurat locul în play-off.
⚽️ Eugen Neagoe: "N-am făcut un meci rău, însă am pierdut, Decisive au fost gafele individuale. Mă surprind, mai ales că vin de la jucători cu experienţă. Eu nu ştiu ce să fac să nu mai apară astfel de erori. Cred că puteam obţine măcar un egal, poate chiar victoria dacă nu apăreau aceste greşeli. Trebuie ca jucătorii să se trezească, să conştientizeze că suntem în pericol de retrogradare. Nu ştiu cine va apăra în următorul meci, probabil că tot Grahovac".
⚽️ Marius Şumudică: "Victorie importantă, ne-am calificat în play-off, suntem pe trei, avem şansa de a ne păstra locul, putem reveni după ce suntem conduşi, suntem echipă matură. Ne-a lipsit Budescu, sper să-l recuperăm mai repede. Putem să ne batem la primele trei locuri. La pauză i-am mobilizat cu câteva sticle aruncate, vreo doi pumni, vorba vine, am încercat să le închid benzile. Aveam nevoie de victorie, am riscat, 7 victorii consecutive este record, sperăm ca această echipă ajungă unde îi este locul. Am realizat un obiectiv, calificarea în cupele europene, matematic suntem acolo, o echipă din cele şase este în insolvenţă, deci clar suntem acolo.Mă bucur că suntem în primele şase echipe, vor fi meciuri frumoase".