Ieșenii au câștigat derby-ul Moldovei prin golurile marcate de Cătălin Ștefănescu (4) și Adrian Bosoi (26), în timp ce pentru oaspeți a înscris Cătălin Golofca (57), el ratând ocazii de egalare în minutele 89 și 90 (bară).
- Cum s-au marcat golurile:
- 1-0: Ştefănescu a deschis scorul cu un şut din 12 metri.
- 2-0: Bosoi a egalat cu o lovitură cu capul din şapte metri, la colţul scurt.
- 2-1: Golofca a stabilit scorul final de la 12 metri, lateral stânga.
Ieșenii s-au desprins în fruntea clasamentului din play-out, după cinci victorii și un egal în ultimele șase partide. FC Botoșani venea după trei meciuri fără înfrângere, două victorii și un egal.
În meciurile directe din sezonul regulat, botoșănenii au câștigat la Iași cu 1-0, iar ieșenii la Botoșani cu 3-1.
CSM Politehnica Iași - FC Botoșani 2-1 (2-0)
Au marcat: 1-0 Cătălin Ștefănescu (4), 2-0 Adrian Bosoi (26), 2-1 Cătălin Golofca (57)
Iaşi: Grahovac - Voicu (56 Răuţă), Mihalache, Frăsinescu, Sato - Bosoi, Mitić (68 Golubović), V. Gheorghe, Ţigănaşu (74 Pânţâru) - Ştefănescu - A. Cristea. Antrenor: Eugen Neagoe.
Botoşani: Cobrea - Unguruşan, Burcă, Cucu (69 L. Buş), S. Popovici - Vaşvari, Bordeianu (46 Endrick) - M. Roman, L. Fülöp (46 G. Miron), Golofca - Kuku. Antrenor: Leo Grozavu.
Cartonaşe galbene: V. Gheorghe (28), Ştefănescu (31), A. Cristea (67), Mihalache (85), Sato (90+2) - Unguruşan (90+4), S. Popovici (90+4)
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (București); arbitri asistenți: Mihai Marius Marica (Bistrița), Gero Szabo (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). Observatori: Zoltán Székely (Baia-Mare) - CCA, Paul Mincu (București) - LPF, Stadion "Emil Alexandrescu", Iași.
⚽️ Leo Grozavu: "Am făcut o primă repriză foarte slabă, dar apoi ne-am reglat jocul. Mergem înainte totuşi. Nu aşa se câştigă un joc. Foarte mult circ, tensiune inutilă. Au fost ascunse mingile după panourile publicitare, portarul trăgea de timp... Pe final, cu o anumită şansă, puteam să şi egalăm şi, cred eu, ar fi fost echitabil. Ne-au lipsit şi câţiva jucători azi. Nu se dă niciun premiu pentru câştigarea play-out-ului. Noi încercăm să câştigăm fiecare meci".
⚽️ Eugen Neagoe: "Jucătorii sunt neplătiţi de trei luni. Au probabil zece luni în care nu şi-au plătit chiriile, unii dintre ei sunt la un pas să fie daţi afară din casă... Cu toate acestea ei sunt admirabili. Au fost admirabili până în acest moment, din păcate nu ştiu cât se va mai putea continua, pentru că n-au nicio siguranţă. Îşi respectă meseria şi merită felicitări pentru tot efortul fantastic pe care l-au făcut şi pentru înţelegere. Au dat încă o dată dovadă de mare caracter. E păcat, suntem într-un moment bun. Aceşti băieţi sunt pe primul loc în play-out".