Manchester United s-a calificat în finala Europa League la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Celta Vigo pe teren propriu, 1-1 (1-0), în manșa a doua a semifinalelor.
După 1-0 la Vigo, echipa antrenată de José Mourinho a deschis scorul prin Marouane Fellaini (17), însă a fost dominată tot meciul de galicieni, care au egalat prin Facundo Roncaglia (85), finalul fiind unul cu emoții, un eventual gol putându-i scoate pe "diavolii roșii" din competiție. Dramatismul finalului de partidă a fost accentuat și de faptul că arbitrul român Ovidiu Hațegan a eliminat câte un jucător de la fiecare echipă, Bailly, respectiv Roncaglia, în urma unei altercații.
Celta a început meciul în forță și a avut o ocazie în chiar minutul 4, prin Aspas, după care Cabral (5) a trimis peste poartă cu capul.
United a deschis scorul prin belgianul Fellaini (17), cu capul, din centrarea lui Rashford.
"Diavolii roșii" au continuat momentul bun, iar Mhitarian (20) și Lingard (21) au irosit situații bune.
Pablo Hernandez (27) l-a testat pe Romero de la distanță, dar argentinianul a acordat corner.
Celta a dominat finalul de repriză, dar Sisto (40), Wass (42) și Guidetti (45) au ratat ocazii bune.
La reluare, Mhitarian (49) a avut o bună oportunitate de a dubla avantajul lui Manchester United, însă portarul Sergio Alvarez a salvat un gol ca și făcut.
Aspas (55) și Guidetti (58) au creat din nou pericol pentru poarta gazdelor, după care a fost rândul echipei antrenate de Mourinho să treacă pe lângă gol, prin Rashford (64) și Fellaini (69).
Celta a controlat finalul partidei, iar Jozabed (71) și Guidetti (75) au ratat din nou, după care Roncaglia (85) a reușit golul egalării, cu capul, din centrarea lui Bongonda. Echipa antrenată de Eduardo Berizzo a ratat golul victoriei și al calificării la ultima fază (90+6), prin Guidetti.
United este neînvinsă acasă de 18 meciuri în cupele europene (14 victorii, 4 egaluri).
Manchester United, care va întâlni în finala de la Stockholm, din 24 mai, pe Ajax Amsterdam, va încerca să câștige singurul trofeu care îi lipsește din palmares, Europa League.
Manchester United - Celta Vigo 1-1 (1-0)
Au marcat: Marouane Fellaini (17), respectiv Facundo Roncaglia (85).
Manchester, stadion "Old Trafford": 65.000 spectatori
Europa League - semifinale (retur)
În tur: 1-0.
Manchester United: 20. Sergio Romero - 25. Antonio Valencia (căpitan), 3. Eric Bailly, 17. Daley Blind, 36. Matteo Darmian - 21. Ander Herrera - 27. Marouane Fellaini, 6. Paul Pogba - 22. Henrih Mhitarian (16. Michael Carrick, 77), 19. Marcus Rashford (12. Chris Smalling, 89), 14. Jesse Lingard (10. Wayne Rooney, 86). Antrenor: José Mourinho.
Rezerve neutilizate: 1. David de Gea - 4. Phil Jones, 8. Juan Mata, 11. Anthony Martial.
Celta Vigo: 1. Sergio Alvarez - 2. Hugo Mallo (căpitan), 22. Gustavo Cabral, 24. Facundo Roncaglia, 19. Jonny - 18. Daniel Wass (16. Jozabed, 46), 6. Nemanja Radoja (7. Theo Bongonda, 68), 8. Pablo Hernandez - 10. Iago Aspas, 9. John Guidetti, 11. Pione Sisto (12. Claudio Beauvue, 80). Antrenor: Eduardo Berizzo.
Rezerve neutilizate: 27. Ivan Villar - 3. Andreu Fontes, 5. Marcelo Diaz, 20. Sergi Gomez.
Arbitru: Ovidiu Hațegan; arbitri asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe; arbitri asistenți adiționali: Radu Petrescu, Sebastian Colțescu; arbitru de rezervă: Radu Ghinguleac (toți din România).
Cartonașe galbene: Blind (32), Aspas (66), Herrera (81), Cabral (90+2).
Cartonașe roșii: Bailly (88), Roncaglia (89).