FC Viitorul Constanța a învins formația cipriotă APOEL Nicosia cu scorul de 1-0, miercuri seara, pe Stadionul Central al Academiei Gheorghe Hagi de la Ovidiu, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
La debutul său în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, echipa antrenată de Gheorghe Hagi s-a impus prin golul marcat de fundașul Cristian Ganea (75), o reușită splendidă, o execuție perfectă din lovitură liberă, care l-a lăsat spectator pe portarul Waterman.
A fost primul gol al Viitorului în cupele europene și totodată prima victorie a echipei înființate de Gică Hagi.
Succesul, care putea fi și mai clar, a fost umbrit de eliminarea lui Țucudean în prelungirile partidei, pentru o intrare dură, dar pentru minge, la portarul Waterman.
Campioana României a dominat prima jumătate de oră a partidei și și-a creat numeroase situații de gol, undele foarte mari. Rueda (6) a respins salvator din fața porții centrarea lui Cicâldău, dar APOEL a replicat prin Vinicius (9), al cărui șut a fost reținut de Rîmniceanu.
Benzar (14) a pătruns bine și a șutat pe lângă poartă. Țucudean (15) a ratat una dintre cele mai mari ocazii ale constănțenilor, a rămas singur cu portarul, dar nu a reușit să îl învingă pe Waterman. Herea a încercat un șut (17), dar a fost blocat de fundașii lui APOEL. Benzar (19) a șutat peste poartă din careu, iar Boli (20) a reluat cu capul pe lângă poartă.
O situație notabilă a avut De Camargo (23), la poarta cealaltă, cu un șut din întoarcere, peste țintă, însă.
Țucudean (24) a fost deposedat in extremis de Milanov, fostul fundaș al Vasluiului, apoi Țîru a tras în Nuno Morais (25).
Rîmniceanu (30) a respins șutul din unghi al lui De Camargo, iar la ciprioților, șutul deviat al lui Benzar a fost prins de Waterman (31).
Prime repriză s-a încheiat cu o ocazie mare a lui Țîru (45+1), care a reluat milimetric pe lângă poartă, cu capul, după un corner.
Repriza secundă a fost mai echilibrată și cu mai puține faze de poartă, dar totuși Viitorul și-a creat câteva oportunități notabile. Țucudean (57) a șutat din întoarcere, însă Waterman a respins în corner.
FC Viitorul a marcat în min. 75, din lovitură liberă Ganea de la aproape 30 de metri, cu o execuție formidabilă, fără replică pentru Waterman.
Coman a avut și el șansa golului, a pătruns foarte bine, dar a șutat puțin peste poartă (84).
Cea mai bună performanță din istoria clubului APOEL s-a înregistrat în sezonul 2011-2012 al Ligii Campionilor, când echipa din Insula Afroditei a atins sferturile de finală.
Manșa secundă dintre APOEL și FC Viitorul va avea loc pe 2 august, la Nicosia.
FC Viitorul Constanța — APOEL Nicosia 1-0 (0-0)
A marcat: Cristian Ganea (75).
Ovidiu, Stadionul Central—Academia Gheorghe Hagi: 5.000 spectatori
Liga Campionilor — turul al treilea preliminar (prima manșă)
Au evoluat echipele:
FC Viitorul: 12. Victor Rîmniceanu — 21. Kevin Boli, 15. Bogdan Țîru, 4. Marius Constantin (28. Ionuț Vînă, 46), 22. Cristian Ganea — 6. Romario Benzar (căpitan), 16. Dragoș Nedelcu, 23. Alexandru Cicâldău — 25. Aurelian Chițu (7. Florinel Coman, 66), 20. George Țucudean, 10. Ovidiu Herea (18. Dani Lopez, 46). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 31. Alexandru Buzbuchi — 5. Sebastian Mladen, 19. Robert Hodorogea, 27. Eric De Oliveira Pereira.
APOEL: 99. Boy Waterman — 21. Jivko Milanov, 30. Georgios Merkis, 5. Jesus Rueda, 3. Roberto Lago — 10. Facundo Bertoglio, 16. Vinicius (4. Kostakis Artymatas, 85), 26. Nuno Morais (căpitan), 6. Lorenzo Ebecilio (77. Vander, 72) — 14. Tommy Oar — 9. Igor De Camargo. Antrenor: Marinus Antonius Been.
Rezerve neutilizate: 78. Urko Pardo — 11. Nektarios Alexandrou, 22. Minas Antoniou, 25. Agustin Farias, 46. Stathis Aloneftis.
Arbitru: Paolo Valeri; arbitri asistenți: Alessandro Giallatini, Alfonso Marrazzo; arbitru de rezervă: Daniele Doveri (toți din Italia)
Observator UEFA pentru arbitri: Rodger Gifford (Țara Galilor); delegat UEFA: Pavel Kolev (Bulgaria)
Cartonașe galbene: M. Constantin (27), Țucudean (63, 90+3), Bertoglio (65), Merkis (74), Nedelcu (89).
Cartonaș roșu: Țucudean (90+3)