Dinamo București a părăsit Europa League la fotbal după ce a fost învinsă de formația spaniolă Athletic Bilbao cu scorul de 3-0 (2-0), joi seara, pe stadionul San Mames din Bilbao, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al competiției.
Bascii s-au impus prin golurile marcate de Raul Garcia (24, 49), Aritz Aduriz (86), după ce la București scorul a fost egal, 1-1.
Athletic a dominat jocul și a învins fără emoții, dar Dinamo a dat o replică destul de bună, însă a avut dificultăți în a găsi drumul spre poarta lui Herrerin.
Gazdele au marcat încă din min. 12, prin Aduriz, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
În min. 23, Bilbao a trecut pe lângă deschiderea scorului prin Raul Garcia, care a reluat cu capul puțin pe lângă poartă. Un minut mai târziu, același Garcia devia mingea în poartă, la voleul expediat de Oscar De Marcos, în urma unui corner. Raul Garcia a reușit ''dubla'' în min. 29, cu un voleu la colțul lung, la centrarea lui Benat Etxebarria.
Athletic a mai avut o oportunitate până la pauză, dar Aduriz (33) a tras peste poartă de la 18 metri.
În repriza secundă, Muniain a pătruns periculos, iar șutul său a fost respins de Penedo în bara propriei porți (65). Aduriz a reluat peste poartă cu capul (69), la centrarea lui Balenziaga.
Dinamo a reușit să își creeze două situații notabile, însă fără a concretiza: Anton a executat un corner la colțul scurt, Albin a deviat mingea, iar aceasta a lovit bara (75), apoi sud-africanul Mahlangu (83) a pătruns bine pe centru, dar șut pe lângă poartă din poziție bună.
Bilbao a închis tabela în min. 86, pe contraatac, când Susaeta l-a găsit liber pe Aduriz, iar acesta a marcat cu un șut la colțul lung.
Athletic, care își va afla vineri adversara din play-off, a câștigat ultimele cinci meciuri de acasă din cupele europene.
Athletic Bilbao — FC Dinamo București 3-0 (2-0)
Au marcat: Raul Garcia (24, 49), Aritz Aduriz (86).
Bilbao, stadion ''San Mames''
Europa League — turul al treilea preliminar (manșa a doua)
În prima manșă: 1-1.
Au evoluat echipele:
Athletic: 13. Iago Herrerin — 18. Oscar De Marcos, 16. Xabier Etxeita, 4. Aymeric Laporte, 24. Mikel Balenziaga (6. Mikel San José, 70) — 7. Benat Etxebarria (11. Inaki Williams, 80), 21. Mikel Vesga — 14. Markel Susaeta (căpitan), 22. Raul Garcia, 10. Iker Muniain — 20. Aritz Aduriz (23. Ager Aketxe, 88). Antrenor: Jose Angel Ziganda.
Rezerve neutilizate: 1. Kepa Arrizabalaga — 2. Eneko Boveda, 15. Inigo Lekue, 19. Sabin Merino.
Dinamo: 26. Jaime Penedo — 29. José Romera, 5. Ionuț Nedelcearu, 3. Georgios Katsikas, 7. Steliano Filip (căpitan) — 4. Sergiu Hanca (19. Valentin Ionuț Costache, 55), 18. May Mahlangu, 24. Filipe Nascimento (15. Paul Anton, 73), 20. Diogo Salomao — 17. Adam Nemec (10. Juan Albin, 67), 9. Rivaldinho. Antrenor: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Laurențiu Brănescu — 6. Azer Busuladic, 28. Luka Maric, 31. Claudiu Bumba.
Arbitru: Pavle Radovanovic; arbitri asistenți: Veselin Radunovic, Dragan Vujovic; arbitru de rezervă: Predrag Radovanovic (toți din Muntenegru)
Observator UEFA pentru arbitri: Brian Lawlor (Țara Galilor), delegat UEFA: Johny Vanspauwen (Belgia)
Cartonașe galbene: Katsikas (36), Costache (63), Albin (89).