Sporting Lisabona și FCSB au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, pe stadionul ''Jose Alvalade'' din Lisabona, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.
Vicecampioana României a reușit un rezultat promițător în fața unei formații puternice, care a dominat clar jocul.
Fiecare formație a ratat câte o ocazie mare de gol, însă soarta calificării se va decide la București.
FCSB nu a putut conta pe jucători importanți, precum Constantin Budescu, Mihai Bălașa (accidentați), Romario Benzar, Dragoș Nedelcu (ambii fără drept de joc). ''Roș-albaștrii'' nu vor putea conta în retur pe Mihai Pintilii, eliminat la Lisabona.
Prima ocazie a ''leilor'' a fost ratată de francezul Mathieu, a cărui reluare a fost deviată în corner de Momcilovic (8). Lusitanii au cerut penalty pentru un henț la Larie, fază la care Niță a reținut șutul lui Piccini (10).
Alibec (22) și-a încercat șansa de la circa 35 de metri, dar Rui Patricio a reținut în doi timpi.
Acuna (23) a ratat cea mai mare oportunitate a lusitanilor, după o lansare a lui Podence, șutul său la colțul lung lovind bara porții lui Niță. Alibec (29) a avut o acțiune personală reușită, dar șutul său la colțul scurt a fost scos de Rui Patricio.
În repriza secundă, FCSB a continuat să se apere foarte bine, iar Filipe Teixeira (57) a fost aproape de a trimite în plasă, dar nu a putut controla mingea centrată de Tănase în fața porții.
Enache a ratat cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Nicolae Dică (77), după ce a scăpat singur cu portar în urma unei pase venite de la Alibec, dar a șutat pe lângă poartă.
Sporting a presat din ce în ce mai mult, mai ales după eliminarea lui Pintilii, iar Bruno Fernandes (79) a tras slab din careu, iar Niță a reținut, pentru ca apoi fostul jucător al Sampdoriei să tragă periculos din marginea careului (89), dar balonul s-a dus pe lângă poartă. ''Roș-albaștrii'' au avut ultimele emoții când Niță a avut o intervenție providențială în fața lui Mathieu (90+2).
Manșa secundă se va juca la București, pe 23 august.
FCSB a câștigat doar unul dintre cele șapte meciuri jucate contra echipelor portugheze (2-1 cu Rio Ave).
Sporting Lisabona — FCSB 0-0
Lisabona, stadion ''Jose Alvalade'': 45.000 spectatori
Liga Campionilor — play-off (prima manșă)
Au evoluat echipele:
Sporting: 1. Rui Patrício — 92. Cristiano Piccini, 4. Sebastian Coates, 22. Jérémy Mathieu, 5. Fabio Coentrao (45. Iuri Medeiros, 86) — 16. Rodrigo Battaglia, 23. Adrien Silva (căpitan; 8. Bruno Fernandes, 67) — 9. Marcos Acuna, 17. Daniel Podence (88. Seydou Doumbia, 60), 77. Gelson Martins — 28. Bas Dost. Antrenor: Jorge Jesus.
Rezerve neutilizate: 18. Romain Salin — 3. Jonathan Silva, 11. Bruno César, 55. Tobias Figueiredo.
FCSB:1. Florin Niță — 44. Gabriel Enache, 6. Ionuț Larie, 15. Marko Momcilovic, 12. Junior Morais — 5. Mihai Pintilii, 23. Ovidiu Popescu — 80. Filipe Teixeira, 10. Florin Tănase (20. Vlad Achim, 83), 22. Cătălin Golofca (29. William de Amorim, 57) — 7. Denis Alibec (căpitan; 9. Harlem Gnohéré, 90). Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu — 8. Lucian Filip. 13. Marian Pleașcă, 98. Dennis Man.
Arbitru: Felix Brych; arbitri asistenți: Mark Borsch, Stefan Lupp; arbitri adiționali: Bastian Dankert, Marco Fritz; arbitru de rezervă: Christian Gittelmann (Germania)
Cartonașe galbene: Pintilii (32, 80), Piccini (56), Acuna (63), Tănase (64), Ov. Popescu (70), Battaglia (82), Bruno Fernandes (84), Doumbia (86), Larie (88).
Cartonaș roșu: Pintilii (80).