Atacantul ivorian Didier Drogba a fost eroul lui Chelsea Londra şi în returul cu Liverpool din semifinalele Ligii Campionilor.
Autorul unei duble de vis, Drogba a fost votat de fani cel mai bun jucător de pe teren pe site-ul oficial UEFA şi a primit nota 10 pe site-ul agenţiei goal.com, o notă extrem de rar acordată de specialiştii site-ului respectiv.
În prezentarea jucătorilor pe goal.com, despre Drogba se spune că a avut o evoluţie prin care i-a redus la tăcere pe critici, a finalizat în stil mare acţiunile de la goluri şi le-a creat toată noaptea probleme fundaşilor adverşi.
Alţi jucători apreciaţi au fost Essien, Ashley Cole, Ballack şi Lampard, de la Chelsea, şi Ryan Babel, Steven Gerrard şi Pepe Reina, de la Liverpool.
Cei mai slabi jucători de pe teren au fost Joe Cole, de la Chelsea, şi Kuyt şi Hyypia de la Liverpool.
Amos News