Selecţionata Franţei a învins reprezentativa Australiei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă, pe Kazan Arena, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.
"Les Bleus" au obţinut o victorie chinuită, prin golurile marcate de Antoine Griezmann (58 - penalty), lovitură de pedeapsă acordată prin asistenţă video, Paul Pogba (81), în timp ce pentru australieni a înscris Mile Jedinak (62 - penalty).
Vicecampioana europeană a început bine şi a avut două şanse bune în primele minute, prin Mbappe (2), cu un şut la colţul scurt, respins de Ryan, şi un şut de la distanţă al lui Griezmann (6), prins de portar.
Australia a prins cu timpul mai mult curaj şi la o fază fixă a fost aproape de deschiderea scorului, la o deviere nefericită a lui Tolisso (17), la care Lloris, care a bifat a 99-a selecţie, a avut o intervenţie providenţială.
Franţa a încercat să găsească drumul spre poarta lui Ryan, dar şutul-centrare al lui Lucas Hernandez (33) a fost respins de Milligan, iar Sainsbury a avut o intervenţie excelentă în faţa lui Griezmann (43).
Franţa a deschis scorul după pauză, prin Griezmann (56), din penalty, acordat după ce arbitrul a consultat reluările video, pentru o intervenţie a lui Risdon asupra atacantului de la Atletico Madrid.
Socceroos au egalat în min. 62, când Mile Jedinak a transformat un penalty dictat după henţul stupid al lui Umtiti.
Pogba a adus victoria francezilor (81), cu o boltă din marginea careului, după o deviere a lui Behich.
Australia a început din nou cu stângul, după ce la ediţiile din Africa de Sud şi Brazilia a debutat cu eşecuri (0-4 cu Germania, respectiv 1-3 cu Chile).
Tim Cahill (38 ani) are şansa de a deveni la acest turneu al patrulea fotbalist care marchează la patru Cupe Mondiale, însă el a fost doar rezervă la Kazan.
La ultima confruntare dintre cele două echipe, Franţa a surclasat Australia cu 6-0, în 2013, la Paris, fapt care a dus la demiterea lui Holger Osieck.
Mbappe a devenit cel mai tânăr francez care joacă la Cupa Mondială, la 19 ani şi 178 de zile.
Tot sâmbătă are loc şi cealaltă partidă din Grupa C, între Peru şi Danemarca, la Saransk (19,00).
Următoarele meciuri din grupă vor avea loc pe 21 iunie, Danemarca - Australia, la Samara (Samara Arena), şi Franţa - Peru, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena).
Franţa - Australia 2-1 (0-0)
Au marcat: Antoine Griezmann (58 - penalty), Paul Pogba (81), respectiv Mile Jedinak (62 - penalty).
Kazan, Kazan Arena: 41.279 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa B
Au evoluat echipele:
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 12. Corentin Tolisso (14. Blaise Matuidi, 78), 13. Ngolo Kante, 6. Paul Pogba - 11. Ousmane Dembele (18. Nabil Fekir, 70), 10. Kylian Mbappe, 7. Antoine Griezmann (9. Olivier Giroud, 70). Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 19. Djibril Sidibe, 22. Benjamin Mendy, 15. Steven Nzonzi, 8. Thomas Lemar, 20. Florian Thauvin.
Australia: 1. Mathew Ryan - 19. Joshua Risdon, 5. Mark Milligan, 20. Trent Sainsbury, 16. Aziz Behich - 15. Mile Jedinak (căpitan), 13. Aaron Mooy - 7. Mathew Leckie, 23. Tom Rogic (22. Jackson Irvine, 72), 10. Robbie Kruse (17. Daniel Arzani, 84) - 11. Andrew Nabbout (9. Tomi Juric, 64). Selecţioner: Bert van Marwijk.
Rezerve neutilizate: 12. Brad Jones, 18. Danny Vukovic - 2. Milos Degenek, 3. James Meredith, 6. Matthew Jurman, 8. Massimo Luongo, 4. Tim Cahill, 14. Jamie MacLaren, 21. Dimitrios Petratos.
Cartonaşe galbene: Leckie (13), Risdon (56), Tolisso (76), Behich (87).
Arbitru: Andres Cunha; arbitri asistenţi: Nicolas Taran, Mauricio Espinosa (toţi din Uruguay); arbitru de rezervă: Julio Bascunan (Chile). Arbitru asistent video: Mauro Vigliano (Argentina); asistenţi video: Hernan Maidana (Argentina), Gery Vargas (Bolivia), Tiago Bruno Lopes Martins (Portugalia).