Echipa Argentinei, vicecampioana mondială, şi Islanda au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă, pe Stadionul Spartak din Moscova, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.
Islanda a produs una dintre surprizele acestui turneu, nu numai prin rezultat, dar şi prin evoluţia curajoasă.
Sergio Aguero (19) a deschis scorul pentru echipa "albiceleste", însă Alfred Finnbogason a egalat (23). Lionel Messi a ratat un penalty în min. 64.
Argentina a început bine, sub privirile legendarului Diego Maradona, şi a pus presiune din primele momente, prima ocazie a sud-americanilor venind în min. 8, când Tagliafico a reluat puţin alături cu capul, din centrarea lui Messi.
Peste doar două minute islandezii au avut o mare oportunitate de a marca, însă Bjarnason a ratat surprinzător.
În cele din urmă dubla campioană mondială a reuşit să deschidă scorul, în min. 19, prin Aguero, care a marcat cu un şut din întoarcere, după ce a fost angajat în careu de Marcos Rojo.
Arţăgoşii islandezi au egalat imediat, prin Finnbogason (23), care a reluat simplu în plasă o minge respinsă de Caballero, la şutul lui Gylfi Sigurdsson.
Biglia (32) a şutat puţin peste poartă din afara careului, dar replica nordicilor nu s-a lăsat aşteptată şi Gylfi Sigurdsson (45) a pătruns bine în careu, dar şutul său a fost respins de Caballero.
Argentina a continuat să aibă o posesie covârşitoare şi după pauză, dar nu a găsit drumul spre poarta lui Haldorsson.
Dubla campioană mondială a primit penalty în min. 64, când Magnusson l-a agăţat pe Meza, însă vedeta Leo Messi a executat slab lovitura de pedeapsă, iar Halldorsson a apărat.
Messi, bine blocat tot meciul, şi-a încercat şansa în două rânduri (66, 81), dar nu a nimerit ţinta.
Argentina a cerut în penalty în min. 77, când Pavon a părut agăţat în careu, dar arbitrul nu a dat nimic şi nici nu a apelat la asistenţa video. Mascherano (88) şi-a încercat şansa de la distanţă, dar Haldorsson a prins. Messi (90+2) a ratat ultima şansă, şutul său trecând peste poartă.
Argentina, considerată marea favorită a grupei, a dezamăgit din nou, după ce a fost aproape să rateze calificarea la CM 2018.
În martie, Argentina a fost surclasată de Spania cu 6-1 într-un meci amical.
Javier Mascherano a devenit jucătorul cu cele mai multe selecţii din naţionala Argentinei, 144, depăşindu-l pe Javier Zanetti (143).
Islanda a fost marea surpriză de la EURO 2016, remizând cu viitoarea campioană Portugalia în grupă şi învingând Anglia în optimi, fiind oprită doar de Franţa, în sferturile de finală.
Insularii nu au reuşit să câştige niciunul din ultimele lor patru meciuri premergătoare turneului din Rusia, pierzând cu Mexic, Peru şi Norvegia şi remizând cu Ghana.
În celălalt meci al grupei se vor înfrunta, sâmbătă, Croaţia şi Nigeria, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad, 22,00).
Următoarele meciuri din grupă vor avea loc pe 21 iunie, Argentina - Croaţia, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), şi pe 22 iunie, Brazilia - Costa Rica, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg).
Argentina - Islanda 1-1 (1-1)
Au marcat: Sergio Aguero (19), respectiv Alfred Finnbogason (23).
Lionel Messi a ratat un penalty în min. 64 (a apărat Hannes Halldorsson).
Moscova, Stadionul Spartak: 44.190 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa D
Au evoluat echipele:
Argentina: 23. Wilfredo Caballero - 18. Eduardo Salvio, 17. Nicolas Otamendi, 16. Marcos Rojo, 3. Nicolas Tagliafico - 14. Javier Mascherano, 5. Lucas Biglia (7. Ever Banega, 54) - 13. Maximiliano Meza (9. Gonzalo Higuain, 84), 10. Lionel Messi (căpitan), 11. Angel Di Maria (22. Cristian Pavon, 75) - 19. Sergio Aguero. Selecţioner: Jorge Sampaoli.
Rezerve neutilizate: 1. Nahuel Guzman, 12. Franco Armani - 2. Gabriel Mercado, 4. Cristian Ansaldi, 6. Federico Fazio, 8. Marcos Acuna, 15. Enzo Perez, 20. Giovani Lo Celso, 21. Paulo Dybala.
Islanda: 1. Hannes Halldorsson - 2. Birkir Saevarsson, 14. Kari Arnason, 6. Ragnar Sigurdsson, 18. Hordur Magnusson - 7. Johann Gudmundsson (19. Rurik Gislason, 63), 17. Aron Gunnarsson (căpitan; 23. Ari Skulason, 76), 10. Gylfi Sigurdsson, 20. Emil Hallfredsson, 8. Birkir Bjarnason - 11. Alfred Finnbogason (9. Bjorn Sigurdarson, 89). Selecţioner: Heimir Hallgrimsson.
Rezerve neutilizate: 12. Frederik Schram, 13. Runar Runarsson - 5. Sverrir Ingason, 15. Holmar Eyjolfsson, 3. Samuel Fridjonsson, 4. Albert Gudmundsson, 16. Olafur Skulason, 21. Arnor Traustason, 22. Jon Bodvarsson.
Arbitru: Szymon Marciniak; arbitri asistenţi: Pawel Sokolnicki, Tomasz Listkiewicz (toţi din Polonia); arbitru de rezervă: Wilmar Roldan (Columbia). Arbitru asistent video: Mark Geiger (SUA); asistenţi video: Joe Fletcher (Canada), Pawel Gil (Polonia), Gery Vargas (Bolivia).