Gloria Buzău a învinspe FC Argeş cu 3-1 şi a obţinut astfel prima victorie pe teren propriu din actuala ediţie de campionat.
Gloria Buzău - FC Argeş Piteşti 3 - 1 (1-1)
Au marcat: 1-0 Ioan Mera (2), 1-1 Cosmin Năstăsie (19), 2-1 Gueye Mansour (82), 3-1 Marian Chiţu (90)
Gloria Buzău: Arcaba - Bonfim, Mera, Diogo, Siminic - Chiţu, Poparadu, Sanchez (Popa 71), Ademar (Vigariu 63) - Mansour, Axente (Cojocnean 46).
Antrenor: Constantin Cârstea.
FC Argeş: Boşneag - M. Stan (Voicu 66), Diţă, Lăcustă, Poenaru - Tănase, Tameş, Bazzi, Năstăsie - Dulcea (Kamara 76), Voiculeţ (Iordache 83).
Antrenor: Ionuţ Badea.
Cartonaşe galbene: Ademar 55, Mera 80 - M. Stan 34, Tănase 86
Arbitri: Ionel Ivan - Irina Mârţ, Iulian Radu
Stadion: "Gloria" (Buzău),
Spectatori: 2.000
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 2: Mera a marcat cu o lovitură de cap, de la circa 6 metri, în urma unei lovituri de la colţul terenului.
1-1, min. 19: Năstăsie a reuşit să marcheze cu o lovitură de cap bine plasată, tot în urma unui corner.
2-1, min.82: Chiţu a pătruns bine pe partea stângă, a driblat un adversar şi i-a pasat lui Mansour, care l-a învins pe Boşneag cu un şut din 6 metri.
3-1, min. 90: Chiţu a primit o pasă foarte bună la circa 25 metri de poarta argeşenilor, a preluat şi a şutat din voleu, minge la care Boşeang nu a mai putut să intervină.
Ion Balaur: "
Am avut cinci-şase jucători care au jucat şi la Galaţi, unde am avut cea mai bună prestaţie din retur şi s-a văzut. Ne-am dorit această victorie, ne-am pregătit mult pentru ea. Au fost un joc şi un rezultat care m-au mulţumit pe deplin. Toţi jucătorii s-au dăruit, dar Chiţu a făcut diferenţa pe final. N-am avut o primă specială pentru acest meci, jucăm mereu cu o dorinţă de grup, ca să arătăm că nu suntem nişte ciurucuri din Liga II care am venit să jucăm în Liga I. Mă bucur că am ieşit cu capul sus de pe teren şi că i-am făcut fericiţi pe suporteri înainte de sărbători".
Ionuţ Badea: "
Am pierdut un joc foarte important pentru noi, cu toate implicaţiile aferente. Echipa care s-a concentrat mai bine a reuşit să şi câştige. Traversăm o perioadă mai dificilă şi este evident că există o conotaţie morală pentru tot ce s-a întâmplat. Dar jucătorii sunt profesionişti şi trebuie să se gândească doar la meci. Sper să ne revenim până marţi, când jucăm cu Rapidul, cand va trebui să luăm iar munca de la zero".
În minutul 15 al jocului, senegalezul Guaye Mansour a scăpat singur cu portarul argeşenilor, dar nu a a reuşit să înscrie, şutul său fiind parat. 20 de minute mai târziu, piteştenii au avut o situaţia similară, cu Tănase în rol de finalizator, dar şi mingea trimisă de el spre poarta buzoienilor a fost parată de Arcaba.
În minutul 40, mijlocaşul buzoienilor Poparadu a prins un şut foarte bun de la circa 30 de metri, dar mingea a lovit bara transversală şi a revenit în teren, unde a fost reţinută de Boşneag. În replică, atacantul argeşean Dulcea a scăpat singur cu Arcaba, dar lobul încercat de el a fost scos de pe linia porţii de Diogo.
Argeşenii au avut ocazia să egaleze în ultimele minute ale jocului, la o acţiune de atac prelungită, atunci când Diogo a scos un nou şut de pe linia porţii, de data aceasta cel al lui Iordache, care intrase pe teren de doar câteva minute. La faza următoare, Chiţu a punctat pentru 3-1.
La jocul de la Buzău au asistat şi circa 10 suporteri argeşeni, veniţi de la Piteşti pentru a-şi încuraja favoriţii.
Înainte de startul partidei, la staţia de amplificare a stadionului Gloria s-a anunţat faptul că finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost eliberat din arest, moment în care o parte din spectatori au aplaudat, în timp ce ceilalţi au huiduit.
Până acum cele două formaţii s-au mai întâlnit în Liga I de 11 ori, meciuri în care buzoienii s-au impus de 3 ori, piteştenii de 4 ori, iar alte patru jocuri s-au terminat la egalitate. Pe terenul celor de la Gloria Buzău, FC Argeş nu a reuşit să câştige niciodată în 5 partide disputate, formaţia din Piteşti înregistrând două egaluri şi 3 înfrângeri.
Arbitrul Ionel Ivan s-a aflat la cel de-al 18-lea meci în Liga I, acesta fiind primul meci arbitrat între cele două formaţii. Centralul mai are în palmares două jocuri ale celor de la FC Argeş, în care aceştia au înregistrat două victorii, dar şi o partidă a buzoienilor, în care aceştia au fost învinşi.
Mijlocaşul Adrian Chiţu, care s-a aflat la doar al cincilea meci pentru buzoieni, a reuşit în acest joc să marcheze primul său gol în Liga I.
Aceasta a fost prima victorie pe care buzoienii au obţinut-o pe teren propriu în actuala ediţie de campionat. Ultimul succes pe teren propriu data de la 3 mai 2008, din etapa a 33-a a sezonului trecut, 1-0 cu Universitatea Craiova. Până acum, Gloria Buzău nu mai reuşise decât un rezultat de egalitate acasă, cu Poli Iaşi (scor 1-1). De asemenea, acesta a fost primul joc în care formaţia din Crâng a reuşit să înscrie 3 goluri într-un meci, până acum performanţa buzoienilor fiind de două reuşite, la meciul cu Oţelul Galaţi (scor 2-1).
În urma acestui rezultat, FC Argeş rămâne pe locul 10, cu 34 de puncte, în timp ce Gloria Buzău acumulează 10 puncte, dar rămâne "lanterna roşie" a Ligii I.